Olt. Ion Anuța și-a lansat două volume de poezie la Slatina

Lansare Anuta2Joia trecută, la Biblioteca Județeană ,,Ion Minulescu” din Slatina, au fost  lansate două volume de poezie ale octogenarului slătinean Ion Anuța, eveniment cultural la care au participat numeroși oameni de cultură, dar și familia și prieteni ai autorului, mulți dintre ei ținând să vorbească despre el și despre poeziile sale. Printre aceștia am aminti pe jurnalistul Dumitru Sârghie, profesor Mihaela Chrițoiu, poetul și publicistul Marian Malciu, poeta Coca Ecaterina Soare, poetul  Călin Grigore, prof. Paulian Buicescu, prof. Ioan Smedescu și subsemnata.

Gazda evenimentului, Florin  Cârstea, directorul Bibliotecii Județene, a prezentat mai întâi o surpriza celor prezenți, aducând un elev de la CNV,, Nicolae Titulescu” să interpreteze la vioară două melodii patriotice, respectiv ,,Odă României” și ,, Imnul lansare de carte anutaNațional”.

Jurnalistul Dumitru Sârghie, unul dintre apropiații poetului Ion Anuța, cel care a scris prefața ambelor cărți a fost cel care a deschis seria discursurilor despre poet și poeziile sale. ,, Poetul anticomunist Ion Anuța, cel care, prin cele două volume aqua forte, prezentate până acum slătinenilor,  a arătat că poporul român este prizonierul haitelor politice emanate din fostul PCR- scrie și poezie de dragoste. În cochetul volum CUGETĂRI, apărut la prestigioasa Editură Hoffman și dedicat Centenarului Marii Uniri, slătineanul nostru se întoarce în anii tinereții, ai iubirilor fecunde, la iubirile pasagere, pierdute dar memorabile, la doamnele cu ,, buzele catifelate și coapse fine. Aici poetul nu mai e așa războinic, precum în pamfletele politice din cărțile anterioare, el revenind la învățăturile Sfântului Augustin, cel care ne spune ,, Iubește și fă ce vrei!” a spus Dumitru Sârghie în prefața lansare carte Uin Anutadin ,,Cugetări”.

Cât privește cel de-al doilea volum de poezie, numit sugestiv ,, Golgota Românilor”, Sârghie a ținut să adauge: ,, Seniorul poet Ion Anuța recidivează spectaculos cu o nouă carte de poezie, în care ne vorbește despre tragedia nației române, sub cele două steaguri: cel comunist și cel neocomunist pe care tot îl flutură purtătorii de șosete ai lui Ceaușescu, începând cu 1989 și culminând cu zilele triste pe care le trăim și astăzi.(…)

 Pentru poetul octogenar Ion Anuța națiunea română încorporează în sorgintea sa sufletul național și idealurile cele mai înalte de cultură și civilizație, de omenie, de dreptate, de toate acele însușiri care țin de înalte scopuri ale umanității.lansare

Noul său volum de poeme patriotice vine în prelungirea volumului său de debut, care a fost primit cu aplauze de către adevărații patrioți ai acestui județ, dar și pieziș de către comuniști și securiști, unii aflați chiar în proximitatea poetului”.

Rând pe rând, timp de aproape trei ore, prietenii poetului Ion Anuța, i-au recitat poezii din cele două volume, sau au comentat în termeni elogioși modul de redare a versurilor sale.

Printre aceștia, m-am numărat și eu, și-i mulțumesc venerabilului domn  pentru onoarea făcută.

45954273_198328757752433_2983315216156065792_n,, Ion Anuța scrie poezii de când se știe, dar nu a păstrat manuscrisele din adolescența și tinerețea sa, și îi pare rău. Acum, spune că s-a apucat de scris din revoltă, o revoltă care l-a marcat  toată perioada comunistă  dar și cea post-decembristă, iar poeziile sale o reflectă cel mai bine.

 Astăzi, domnul Ion Anuța, vine în fața noastră cu două volume, cumva antagonice, ambele dedicate Centenarului Unirii și apărute la Editura Hoffman.  Este vorba despre volumul de poezii de dragoste ,,Cugetări” și alta despre drama istorică pe care o trăiește poporul român numită sugestiv ,, Golgota Românilor”. 

În ,, Cugetări”  venerabilul nostru  domn, scrie despre iubire, despre dragostea aceea pură și frumoasă, pe care am cunoscut-o majoritatea dintre noi în tinerețea noastră.

Poetul Ion Anuța, ne spune, pe versurile-i minunate, povești de dragoste pe care le trăiește platonic pentru ,,iubita de pe Facebook” în poezia ,, Unei anonime”, căreia îi spune, printre altele ,, Tu, iubit-o…dormi tăcută,/ În alt vis având chemare, / Făr” a ști cin” te sărută…Si iubește-n disperare”.

Dealtfel, în titlurile poeziilor sale, ne regăsim fiecare dintre noi. Toți am scris ocarti ion anuta

 ,, Scrisoare fără adresă”, am avut ,, O tainică iubire”, ne-am oglindit  în ,,Taina ochilor albaștri”, sau ne-am lăsat copleșiți de ,, Sărutul furat”. Ne-am întâlnit cu ,, Pasagerele iubiri”, ne-am întrebat ,, Ce e iubirea?” știind că ,,Frumusețea-i trecătoare” și că ,, Dragostea e dar divin” și nu am uitat niciodată ,, Chipul mamei”  sau ,,  Cine suntem”. Și multe alte…

Dând filele vieții înapoi, îmi aduc aminte cu nostalgie că, uneori sub banca de la școală, găseam bilețele cu versuri de dragoste, de la admiratorii mei, care și-au dezvăluit identitatea după zeci de ani.  Sunt convinsă că și dl Anuța, a făcut la fel cu fetele pe care le-a iubit în secret și de aici a pornit această dorință de a scrie versuri .

Iată că, pe undeva vedem în poezia domnului Anuța sclipirea versului lui Eminescu, poetul veșnic îndrăgostit, dar și rebelul politicii vremurilor sale.

Volumul de poezie ,, Golgota Românilor”, se remarcă printr-o critică dură la adresa unui așa –zis capitalism, care s-a dovedit a fi unul păgubos pentru România.

Ion AnuțaDomnul Ion Anuța este cel mai îndreptățit să ne  reamintească cu înțelepciunea-i caracteristică că trebuie să fim mai responsabili și să luăm atitudinea cuvenită, așa cum, au luat-o la vremea lor, înaintașii noștri. Una dintre poemele sale ,, Eu nu-s căutător în stele/ Eu vin din lumea de demult”, reflectă cel mai bine  ,,Golgota” pe care trebuie s-o urmăm, fără vrerea noastră, mânați din urmă de rapacitatea impostorilor din politica post-decembristă. ,, Când trec pe lângă cimitire,/ Aud martirii cum se zbat:/ – Nepoate!… strigă după mine?/ – De ce-ați scos țara la mezat?”.

Vreau să mă opresc aici, și să vă îndemn, pe fiecare dintre dumneavoastră să lecturați cele două volume de poezie și să trageți, chiar dumneavoastră concluziile cuvenite.

 Țin să felicit pe domnul Ion Anuța, pentru minunatele sale versuri, pentru acuratețea lor ancorată în realitatea cotidiană!”

În finalul evenimentului cultural a vorbit și autorul celor două volume de poezie ,, Golgota Românilor” și  ,, Cugetări, ing. Ion Anuța, care  a ținut să mulțumească tuturor pentru prezență, dar mai ales pentru cuvintele frumoase care le-au spus despre el și despre poeziile sale.

Mai multe amănunte de la lansarea de carte într-o înregistrare integrală la VGtv Regional, http://www.vgtvregional.ro

Redactor Georgiana Raicu

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s