Centenarul Marii Uniri  sărbătorit grandios în Olt,  Vâlcea și Ageș

centenar vl Iată că s-au împlinit cei 100 de ani de la Marea Unire, a tuturor provinciilor românești, chiar dacă, între timp o parte dintre ele nu se mai regăsesc în granițele României. 1 decembrie este ziua naţională a României şi are o însemnătate specială în societatea noastră. Totodată, această zi marchează un eveniment istoric foarte important: unirea Transilvaniei cu România, în anul 1918. În această zi, românii de pretutindeni sărbătoresc pe stradă, la paradele militare din Alba-Iulie sau Bucureşti, ori acasă alături de cei dragi.

Ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca ziua naţională a României în anul 1990, fiind promulgată de fostul preşedinte Ion Iliescu şi publicată ulterior în Monitorul Oficial. Această dată marchează Unirea Transilvaniei cu România şi va rămâne una dintre cele mai importante pagini ale istoriei şi unităţii naţionale româneşti.

 100 de ani de Tradiții Românești marcate la Rm Vâlceaprocesiune dedic marii uniri vl

Ziua Națională a României a fost întâmpinată de peste 2000 de vâlceni chiar dacă temperaturile foarte scăzute ar fi trebuit să-I țină în case.

Festivitățile dedicate Centenarului Marii Uniri, au debutat la Monumentul Independenței din municipiul Râmnicu-Vâlcea, cu intonarea Imnului de Stat de către Fanfara ,, Constantin Brâncoveanu” din Rm Vâlcea. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit un „Te Deum”, împreună cu mai mulți preoți ai Arhiepiscopiei și a adresat un discurs emoționant despre această sărbătoare a națiunii române.

Printre autoritățile participante, am putut remarca pe Bogdan Constantin Matei, Ministrul Tineretului și Sportului, prefectul Marin Florian, subprefectul Auror Gherghina, Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, Mircia Gutău primarul Rmnicului, precum

autorități valcea

și viceprimarii Carmen Preda și Eusebiu Vețeleanu parlamentari și șefi ai deconcentratelor vâlcene.

Dacă Marin Florian și Constantin Radulescu au adresat mesaje în care au comemorat faptele de eroism ale înaintașilor  noștri, ministrul Bogdan Constantin Matei a dat citire mesajului premierului Dăncilă, stârnind comentarii dezaprobatorii din partea  râmnicenilor prezenți la manifestare.

La finalul ceremonie au depus coroane de flori la Monumentul Independeței de către reprezentații autorităților județene și locale, ai deconcentratelor dar și ai principalelor partide politice din județul Vâlcea, respective PSD, PNL, Partidul Ecologist Român, ALDE, Pro România,

Ceremonia a continuat cu parada militară, structurile militare ale Ministerului Apărării dep coroane valceaNaţionale şi cele ale Ministerului de Interne din judeţ defilând pe artera principală a oraşului Râmnicu Vâlcea cu aproximativ 200 de cadre şi 37 de mijloace tehnice specifice.

Un militar din Garnizoana Râmnicu Vâlcea a avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul manifestărilor, fiind preluat de ambulanţă şi transportat la spital.

Se pare că tânărului în vârstă de 24 ani I s-a făcut rău din cauza frigului.

foto caver vl,, Celebrăm astăzi, ca un arc istoric peste vremuri, 100 de ani de la unirea Transilvaniei cu Țara Mamă și înfăptuirea României Mari.
Este un omagiu adus înaintașilor ,în file de istorie înfăptuite cu sacrificii și jertfe de sânge dar și un moment din istoria sufletului românesc, împodobit cu bogate realizări ale virtuţilor de bărbăţie şi vitejie străbună, prin care s-a clădit viaţa României de azi.

La acest ceas înălțător toți cei care simțim românește sărbătorim și câteva idealuri devenite în timp realități istorice:
-Credința românilor care au făcut Unirea că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMÂNIA.
-Efortul susținut al românilor, de-a lungul timpului, de a nu uita că sunt români.
-Năzuința românilor de a înfăptui Marea Unire, avută de-a lungul secolelor, indiferent de vicisitudinile istoriei.
-Tenacitatea liderilor și a elitelor românești care au întreprins toate cele necesare ca Unirea să devină realitate.
-Eroismul și jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil.
Nesupunerea românilor în fața imperiilor vremelnice care i-au afectat interesele și neacceptarea unei sorți potrivnice.
-Ambiția românilor de a rămâne împreună după 100 de ani de la Marea Unire.prieteni la manifestari valcea
-Rațiunea românilor de a căuta în permanență cele mai bune împrejurări pentru concretizarea aspirațiilor legitime și valorificarea acestor ocazii.

Azi, mai mult ca oricând, ne aflăm la o răscruce a istoriei,în care ar trebui să dispară dezbinarea iar unitatea națională,patriotismul și mândria de a fi român să reprezinte realități ale prezentului și nu deziderate.

Să nu uităm vreodată să cinstim trecutul dar cred că trebuie să punem în dreptul prezentului ca pe o necesară obligație patriotică, respectarea simbolurilor naționale și aceasta nu decât în momente festive ci ca pe ceva ce ține de firescul vieții de zi cu zi.

Marin FlorianLa ceasul aniversar al Centenarului Marii Uniri și a sărbătoririi Zilei Naționale, adresez tuturor vâlcenilor ,în numele Instituției Prefectului Vâlcea,dar și în mod personal, călduroase urări de sănătate, bunăstare, prosperitate și înțelepciune!
Pentru toți românii doresc o Românie unită și puternică !

La mulți ani vâlceni! La mulți ani, români ! La mulți ani, România !” a declarant în fața vâlcenilor, prefectul Florian Marin.

Liberalii vâlceni au avut inspirația de a fi prezenți  la acest eveniment cu un tricolor de 55 de metri susținut de mai mulți tineri pe toată durata ceremoniei din faţa Monumentului Independenţei.

Ceremonia a continuat cu parada militară, structurile militare ale Ministerului Apărării Naţionale şi cele ale Ministerului de Interne din judeţ defilând pe artera principală a oraşului Râmnicu Vâlcea cu aproximativ 200 de cadre şi 37 de mijloace tehnice specifice.

Un militar din Garnizoana Râmnicu Vâlcea a avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul manifestărilor, fiind preluat de ambulanţă şi transportat la spital.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Vâlcea, cel mai probabil, militarului, în vârstă de 24 de ani, i s-a făcut rău din cauza frigului, el părăsind spitalul după ce i s-au făcut analizele.

După-amiaza, râmnicenii au participat la un spectacol dedicat Marii Uniri cu titlul ,,  100 DSC_1160.JPGde ani de tradiții românești” și organizat de primăria Rm Vâlcea și Consiliul Local. Manifestările au debutat pe scena din Scuarul Mircea cel Bătrân, cu programul ”100 de ani de tradiţii româneşti”, un proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi realizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii Râmnicu Vâlcea, urmat, de un Concert al Orchestrei ”Rapsodia Vâlceană” şi de recitalurile de muzică populară ale artistelor Neonela Duplei şi Marcela Fota. Registrul s-a schimbat când pe scenă a urcat Corul ”Euphonia” al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, urmat de un recital al cunoscutului artist de operă şi pop-operă Cezar Ouatu. Finalul acestui moment a fost intonarea Imnului de Stat de către un  grup de elevi de la Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”.

procesiune de ziua nationala la Băile Olanesti, ValceaSărbătoare de Ziua Națională și la Băile Olănești

Autoritățile locale din orașul stațiune Băile Olănești, au organizat ci prilejul aniverăsării Centenarului Marii Uniri de la 1918. Cu acest prilej, primarul de la Băile Olănești, Vasile Sorin Vasilache a transmis un mesaj  pentru toți românii: ,,Ziua Nationala a Romaniei este, in fiecare an, un moment unic, marcat de solemnitate, demnitate dar si speranta.
Astăzi, 1 Decembrie 2018 sărbătorim împreună Centenarul Marii Uniri, momentul fondator al existenței noastre naționale.
1 Decembrie este o zi a noastra, a romanilor, oriunde ne-am afla. In aceasta zi, romanii de pretutindeni isi afirma identitatea, se mandresc cu tara lor, devenind astfel mai uniti.

La multi ani romani! La multi ani Romania!”

 IPS Varsanufie a sfințit un monument din Drăgășani defilari vl

Sărbătorile dedicate Marii Uniri au  fost special și pentru locuitorii municipiului Drăgășani. La sărbătoarea de 1 Decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit Monumentul Eroilor ridicat în fața Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Drăgășani pentru comemorarea tuturor ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești.

IPS Varsanufie.JPGDupă slujba de sfințire, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit slujba de pomenire a eroilor români, întărind în conștiința celor prezenți că „la sărbătoarea Zilei Naționale a României, trebuie să înălțăm gândul nostru de recunoștință tuturor făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum și tuturor celor care au luptat pentru libertate, unitate și demnitate națională, dar acest gând trebuie să devină lucrător  în lumea de astăzi, apărând ceea ce înaintașii noștri au câștigat”.

La manifestările duhovnicești-culturale și comemorative organizate de Ziua Națională a României au fost prezenți, la invitația domnului Cristian Nedelcu, Primarul Municipiului Drăgășani, domnul Bogdan Constantin Matei, Ministrul Tineretului și Sportului, domnul Florian Marin, Prefectul Județului Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea, doamna Aurora Gherghina, Subprefectul Județului Vâlcea, doamna Andra Bică, Inspector Școlar General al ISJ Vâlcea, parlamentari și alte oficialități ale județului Vâlcea.

Sentimentul de unitate națională a fost reafirmat în Hora Unirii, după parada elevilor Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani.

 Olt. Cermoniile oficiale umbrite de revolta de la Rusănești1 decembrie la slatina - Copie

Oltenii s-au întrecut în a sărbători așa cum se cuvine cei 100 de ani de românism, astfel că în aproape toate localitățile au avut loc ceremonii oficiale dedicate Centenarului Unirii de la 1918. La Slatina, Balș sau Caracal autoritățile locale și județene împreună cu mii de locuitori ai urbelor, au sărbătorit cum n-au mai făcut-o niciodată cu prilejul Zilei Naționale a României.

Așadar, peste 2000 de slătineni au participat la festivitățile dedicate Centenarului Marii Uniri, începând de la prima oră a dimineții la Statuia reconfigurată a domnitorului

1-1-decembrie-2018-centenarul-marii-uniri - Copie

Alexandru Ioan Cuza, de pe bulevardul cu același nume. Aici au asistat la declarații despre importanța acestui eveniment, la depuneri de coronae de flori dar și la parada militară. Unii au huiduit pe prefectul Silviu Neacșu când a dat citire mesajului premierului Viorica Vasilica Dăncilă, iar alții au strigat să pună punct masacrului de la Rusănești, unde din ordinal său chiar în această zi înălțătoare, repezentanți ai DSV Olt însoțiți de trupe de la Jandarmerie și polițiști au intrat cu forța în curțile oamenilor pentru a le omorî porcii. Din acest motiv, în semn de protest, Alexandru Chirea, primarul localității a demisionat din PSD.

Cu acest prilej, vicepremierul Paul Stănescu a transmis un mesaj emoționant tuturor statuia domnitorului AI Cuzaromânilor:

,,Dragi români, astăzi, sărbătorim împreună Ziua Națională a României şi un secol de la Marea Unire, cu recunoștință pentru sacrificiul și devotamentul înaintașilor noștri, care au făcut posibilă România Mare, dar și cu încredere și speranță în viitorul pe care noi, românii de astăzi, îl construim, în acord cu valorile democrației și libertății!

Reper al identităţii şi unităţii naţionale, actul de la 1 Decembrie este o construcţie comună, care şi-a păstrat nealterată, de timp şi de timpuri, valoarea simbolică. Astfel, de 100 de ani încoace, 1 Decembrie ne aminteşte că poporul român are forța de a-și împlini marile idealuri, chiar şi în cele mai dificile condiţii.

Ziua Marii Uniri este un îndemn la unitate, solidaritate și mândrie națională. Această Zi a reprezentat un act de voinţă populară, în care toate provinciile au luptat deopotrivă pentru acelaşi ideal, iar astăzi reprezintă pentru noi toţi împărtăşirea unor valori, emoţii şi deziderate comune.

Suntem în Anul Centenarului Marii Uniri şi am aşteptat acest moment cu bucurie paradă slatinaşi emoţie! Astăzi, mai mult ca oricând, idealurile din 1918 trebuie transpuse într-un efort colectiv la nivelul întregii societăţi româneşti, de a fi uniţi şi hotărâţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru binele comun!

Sărbătoarea de astăzi este un bun prilej pentru punţi între oameni şi pentru a ne redefini rolul și locul pe harta lumii, în vederea consolidării României moderne şi responsabile, iar angajamentele pe care ni le-am asumat în spiritul democrației și statului de drept sunt apreciate în Europa şi în lume, în parteneriatele și organizațiile internaţionale din care facem parte. Am făcut pași importanți pentru a recupera multe dintre decalajele trecutului, însă numai împreună, implicați și hotărâţi, vom reuși să construim o Românie puternică și respectată!

Cred că  trebuie să continuăm pe acest drum pe care l-am câştigat cu eforturi susţinute şi cred că principalul nostru obiectiv trebuie să rămână păstrarea încrederii cetățenilor în politicile comune şi în valorile europene!

paul stanescuMesajul pe care îl adresez astăzi colegilor politicieni şi tuturor românilor este unul de speranţă: speranța într-un viitor mai bun, într-o societate modernă și deschisă! Am încredere că spiritul Unirii va învinge, în folosul tuturor românilor!

Dragi români,

Astăzi, de Ziua Naţională, vă felicit şi vă mulțumesc pentru ceea ce faceți zilnic pentru ca România să devină o țară mai prosperă și mai puternică!

În egală măsură, le mulţumesc şi militarilor români aflaţi la datorie în teatrele de operaţii şi le doresc să se întoarcă acasă cu bine!

La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!” a transmis șeful PSD Olt, senator și vicepremier,  Paul Stănescu.

 Unii bulug la fasole, alții au țin piept invaziei atacatorilor de porci…

Și în timp ce slătinenii se înghesuiau pe Esplanadă să apuce din pomana cu 2000 de porții de fasole cu cârnați oferită de municipalitate, locuitorii din Rusănești sunt de cinci zile în război cu autorităţile, în încercarea de a-şi salva porcii de la măcel, cu toate cele trei focare  au fost izolate și  nu ar mai fi apărut nicio altă suspiciune.
Celor care nu le-a păsat de necazurile rusăneștenilor au participat la un spectacol susținut de copii de la Școala Populară de Artă ,, Voces Primavera” și de soliștii de la Ansamblul ,, Doina Oltului” din Slatina, care au evoluat pe scena amplasată special pe Esplandă. Tot pe această scenă, a fost present și Paul Surugiu- Fuego, care a interpretat cele mai cunoscute melodii din repertoriul propriu.

primarul de la Scarisoara  Procesiune de aducerea capului domnitorului Mihai Viteazu la Scărișoara
De departe cel mai grandios eveniment dedicat Centenarului Unirii a fost la Scărișoara, unde autoritățile locale au ținut să aducă capul marelui voievod Mihai Viteazu, în localitate, alături de rămășițele pământești aflate la Mânăstirea Plăviceni. Acolo se presupune că au fost aduse în mare secret de către Doamna Stanca, soția acestuia, ctitor al lăcașului de cult cu hramul ,,Sfântul Mihai”, construit prin anii 1637.

,,Aici a fost construită Mânăstirea Plăviceni, unde se spune că a fost descoperit Manstirea Plaviceni, Tltrupul de capitat al domnitorului Mihai Viteazul. Anul acesta, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Unirii, a fost adus și capul domnitorului Mihai Viteazul aflat în momentul de față  la Mânăstirea Dealu, pentru a-l uni cu trupul, după 417 ani.” ne-a mărturisit edilul localității Scărișoara.

Potrivit primarului, Liviu Tiugan, în august anul acesta, a avut loc la Mănăstirea Plăviceni cea de-a șaptea comemorare a Tăierii Capului lui Mihai Viteazu, cu ocazia împlinirii 417 ani de la asasinarea voievodului, la Câmpia Turzii (9 august 1601). Acest sfânt lăcaş de închinăciune a devenit loc de comemorare, după ce acolo au fost descoperite, într-o groapă zidită, osemintele lui Mihai Viteazul.procesiune la Scarisoasa,

Din păcate, după Reorganizarea administrativ- teritorială din 16 februarie 1968, granițele fostului județ Romanați s-au modificat, considerabil și o bună parte a rămas în Teleorman și alta în Dolj. Și cum Mânăstirea Plăviceni, situată  pe partea stângă a Oltului, a rămas de atunci scarisoara- plavicenipe raza comunei Plopii Slăvitești, în satul Dudu, din Teleorman.

Moartea martirică a voievodului Mihai Viteazul avea să-i împrăştie trupul sfârtecat prin locuri neaflate încă. Doar capul i-a fost aşezat în taină, cu respect şi evlavie, într-o criptă la Mănăstirea Dealu, din Arhiepiscopia Târgoviştei. Odiseea acestei relicve este însă puţin cunoscută de publicul larg.

Potrivit istoricilor, în tabăra de noapte de la Câmpia Turzii, la 9/19 august 1601, în momentul când gărzile nu se aflau în apropierea lui, viteazul voievod valah a fost asasinat. ,,Mihai a fost ucis conform poruncii primite de la împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o“, scria în 1601 Basta György, autorul crimei, într-o scrisoare trimisă arhiducelui Mathias, viitorul împărat habsburg.
După asasinarea voievodului, în tabăra de la Câmpia Turzii, trupul a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia (Bălgrad), unde a rămas nu se ştie pentru cât timp. În orice caz, se pare că osemintele Voievodului au dispărut de acolo înainte de desfiinţarea Mitropoliei Ardealului şi transformarea lăcașului în biserică catolică (1701). Ultima relatare o avem în Cronica Transilvaniei, scrisă de istoricul maghiar Wolfgang de Bethlen, pe la 1650.

Determinarea cu carbon a stabilit că osemintele din Mânăstirea Plăviceni ar fi de la Scarisoara1601, însă autoritățile doresc să facă o analiză AND pentru a stabili clar dacă este vorba de rămășițele pământești ale marelui domnitor roman, sau este doar o legendă așa cum se presupune.

Marius Oprescu, președintele CJ Olt, despre Centenarul Unirii

”Astăzi, când vorbim despre idealuri naţionale împlinite, transmit tuturor românilor din ţară şi din afara graniţelor ei, un sincer: La mulţi ani!

Centenarul Marii Uniri este prilej de sărbătoare, este ziua în care ne amintim de cei care, prin sacrificii şi cu preţul vieţii, au contribuit la împlinirea idealului românilor de a trăi liberi într-un singur stat.

Sper ca la 100 de ani de la momentul 1918 să păstrăm aceleaşi principii care au stat la baza României Mari: patriotism, dăruire, tradiţie şi unitate.”

defilare jand arges Argeșenii prezenți la cel mai frumos eveniment din ultimii 100 de ani

Ziua 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, datã la care Marea Adunare de la Alba-Iulia voteaza unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat naţional. Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie-4 decembrie 1918. Când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă.

Adunarea Naţională de la Alba Iulie a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii: „Adunarea națională a tuturor depuneri coroane autorități argesromânilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Autoritățile județene din Argeș, au ținut ca Ziua Națională a Românie, dedicată celor 100 de ani de la Marea Unire să se desfășoare la Curtea de Argeș, acolo unde în secolul al XIII-lea n (1247), a fost reședința de scaun a voievodului Seneslau, al cărui fiu, Basarab, a unit sub sceptrul său toate cnezatelor și voievodatele dintre Carpați și Dunăre într-o singura țară, Țara Românească.

depuneri coroane la curtea de ArgesDupă ce au pus o lumânare la mormintele Regelui Mihai și Reginei Ana,  toți cei prezenți au celebrat Zilei Naţionale a României prin depunerea coroanelor de flori la mormintele regale de la Mănăstirea Curtea de Argeş, au ascultat alocuțiunile și mesajele transmise cu acest prilej și au asistat la  defilarea cu torţe a militarilor și a tehnicii din dotare, pe acordurile Fanfarrei Argeşul a Centrului Cultural Judeţean Şi aici au fost depuse coroane de flori la toate monumentele ridicate în memoria eroilor Primului Război Mondial.

Festivitățile dedicate  Centenarului Unirii au fost la mare înălțime la propriu, în orașul Mioveni. Aici startul ceremoniei a fost dat de un parașutist care a coborât cu coborât tricolorul, dintr-un avion  chiar în centrul civic al oraşului.
defilari piteștiLocalnicii din Mioveni s-au putut bucura de prezența autorițăților locale conduse de primarul Ion Georgescu dar și de cele județene precum Dan Manu preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, vicepreşedintele Ion Mînzînă, vicepreşedintele Senatului, senator Şerban Valeca, senator Cristina Stocheci, prefectul Emilian Dragnea, eurodeputatul Gabriela Zoană, deputaţii Simona Bucura, Radu Vasilică, Nicolae Velcea, consilieri judeţeni, şefi de instituţii. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Armatei, Jandarmeriei şi ISU.

,,Aniversăm 100 de ani de la cea mai importantă realizare a românilor: înfăptuirea unității naționale. 

defilari pitestiZiua Naţională a României nu este doar un prilej de a privi spre trecut și de a ne onora istoria. Este, în egală măsură, un moment de reflecție prin care conceptul de unitate trebuie să reprezinte una dintre cele mai importante valori ale poporului român, un principiu care a mânat pe înaintaşii noştri în  lupta pentru integritate şi independenţă.

Evenimentele organizate cu acest prilej în judeţul nostru sunt menite să onoreze faptele eroice care au condus la România zilelor noastre, o ţară modernă cu solide principii democratice.

În această zi specială pentru români, ţin să le mulţumesc în mod deosebit celor care poartă uniforma militară, reprezentaţi de Garnizoana Piteşti, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi de celelalte structuri M.A.I. şi M.Ap.N, deoarece, prin nivelul înalt de pregătire, au dovedit că pot duce cu succes la bun sfârşit misiuni şi activităţi specifice protecţiei şi apărării naţionale.

Le mulţumesc veteranilor din teatrele de operaţii, de război şi asociaţiilor veteranilor de război pentru sacrificiul lor în nobila misiune de a apăra ţara, întărind legitimitatea, recunoaşterea şi aprecierea României la nivel internaţional, în raport cu partenerii externi. Vă prețuim pentru devotamentul faţă de ţară!

Le mulţumesc copiilor şi profesorilor din şcolile din Piteşti şi de la Palatul Copiilor care, în ciuda frigului, s-au implicat pentru a oferi publicului o paradă şi un spectacol inedit cu ocazia acestei sărbători.

Nu în ultimul rând, le mulţumesc argeşenilor ce, de fiecare dată, au manifestat un interes deosebit pentru evenimentele de 1 Decembrie şi pentru că, prin activitatea lor în familie, la locul de muncă, în societate, fiecare cu partea sa de contribuţie, zi de zi, fac o Românie mai bună, mai prosperă şi mai puternică. La mulţi ani!” A transmis de Ziua Națională a României,  prefectul de Argeș, Emilian Dragnea.

1 decembrie nu este prima zi naţională a României

Legea Unirii a fost ratificată prin decret de lege, la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

1 decembrie nu a fost singura zi naţională. România a mai schimbat două astfel de sărbători în trecut. Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziuna naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României.

După abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română. Astfel, ziua de 24 august a fost adoptată drept ziuna naţională, sub numele oficial de ziua insurecţiei armate antifasciste şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Un grupaj de știri din Olt, Vâlcea și Argeș realizat cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918 de Georgiana Raicu, Viorel Raicu, Andreea Sima și Ionuț Cocârlău.

Amănunte despre procesiunea de la Scărișoara la VGtv Regional www.vgtvregional.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s