Vine Moș Nicolae cu cadouri sau cu nuielușa?

  Mos-Nicolae-duce-daruri-la-copiiÎn această tainică noapte copiii cuminți vor primi cadouri din partea Sf Nicolae, sau Moș Nicolae așa cum mai este denumit în tradiția populară. Vreau să lăsăm cu toții problemele  politice, sau personale și să ne gândim cum să-l ajutăm pe Moș Nicolae pentru copii noștri sau pentru alți copii, fără posibilități, cu părinți necăjiți care  și-ar dori  o mică bucurie, acum în prag de sărbători.

 Televiziunea VGtv Regional în parteneriat cu Restaurantul Berta & Familly din Slatina, organizează  un spectacol  special dedicat tuturor copiilor care vor participa vineri 7 decembrie la petrecerea dedicată Sf Nicolae și celor care își  serbează ziua numelui. Printre invitații speciali se numără membrii Ansamblului ,, Zestrea Poboranilor”, care vor cânta și vor dansa cele mai frumoase melodii populare românești, începând cu orele 18.30.  Seara va continua în compania Formzestrea poboranilorației Acustic de la Drăgășani și a Liviei Tudose.

 Cine este Moș Nicolae?

Tradițiile populare de Sfântul Nicolae spun că acesta este un protector al copiilor, cărora le oferă daruri în ajunul datei de 6 decembrie. El aduce mici daruri – în special dulciuri și fructe copiilor cuminți care și-au lustruit din ajun ghetuțele de iarnă și le-au lăsat la ușă sau la fereastră (uneori aduce și adulților mici cadouri). În anumite regiuni, pe lângă dulciuri, Moșul aduce și crenguțe argintii – simbolizând iarna.

Aceasta semnificație este singura rămasă cunoscută în ziua de astăzi, când copiii își caută în ghetuțele de iarna și găsesc darurile Moșului. El însă este și un justițiar, pedepsind copiii neascultători și obraznici – de aici, denumirea „Sfântul Nicolae de pe coardă”, data nuielei cu care părinții își pedepsesc copiii. Cei care nu au fost cuminți nu găsesc dulciuri în ghetuțe, ci doar o crenguță! Ca Moș Crăciun, Moș Nicolae știe foarte bine care copii au fost de-a lungul anului obraznici și care cuminți, căci își notează toate faptele bune și toate faptele rele într-o carte magică.

47380556_205564100328670_6644406005679521792_nTradițiile populare de Sfântul Nicolae spun ca la această dată – 6 decembrie – începe iarna, când Moșul Nicolae își scutura barba sa cea albă și aduce ninsoare. Dacă cumva nu ninge, se spune că Moșul a întinerit anul acesta. Iarna este în putere sub patronajul Moșului Nicolae, până când vine Sfântul Ion și o duce departe. Se observa asemănarea acestui Moș cu Moș Crăciun, ambii fiind bătrâni înțelepți cu barba alba; de altfel, în tradițiile populare, Nicolae era considerat adevăratul Moș Gerilă, care aduce ninsoare și daruri copiilor cuminți. Acest Moș Gerilă a fost înlocuit treptat de către occidentali cu Moș Crăciun, însă Sfântul Nicolae nu a fost uitat. Legată de vreme, există tradiția conform căreia oamenii trebuie să își pună crenguțe de pomi fructiferi în boluri cu apa în casa la această dată, care vor înflori până la Anul Nou – așa se vedea cât de grea va fi iarna și cât de roditori vor fi pomii în primăvară.

Bradul-artificial-si-Mos-Gerila-tandemul-de-neuitat-al-comunismuluiPeste tot în Europa, sărbătoarea Sfântului Nicolae este o zi a dărniciei și a generozității  a cadourilor și a faptelor caritabile. Deși are în credințele populare vechi și atribuții ambivalente – cea de protector al tâlharilor și hoților, Sfântul Nicolae rămâne în tradiție ca un bătrân darnic, milostiv, generos și justițiar și în special ca Moșul care le aduce tuturor copiilor cuminți câte un mic dar.

Așadar, cu ocazia apropierii acestei frumoase sărbători, povestiți-le copiilor voștri povestea acestui bătrân sfânt și pregătiți-vă să le faceți o bucurie! Spre deosebire de Moș Crăciun, Nicolae are o poveste din care cei mici pot și învăța cât de valoroasă este o faptă bună și un suflet bun!

 Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s