Olt. ,,Moșule, am fost cuminte!” spectacol organizat de VGtv Regional

felicitare de sf nicolaeSe spune ca Sfântul Nicolae a ajutat trei sărmane fete din orașul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut.  Familia în care trăiau cele trei surori era foarte săracă, încât tatăl lor plănuia să-și vândă fetele, crezând că astfel va scăpa de sărăcie.

Nimic nu-l impresiona pe crudul tată, nici lacrimile fetelor și nici rugămințile mamei…

Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuința sa și, pe furiș, într-o noapte a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mari. Astfel ea a reușit să se mărite curând cu un băiat bun și harnic. La fel a făcut Moșul și în următorii doi ani, așa că sora cea mijlocie și apoi cea mică au reușit să se așeze la casele lor.

De atunci și până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi Bradul-artificial-si-Mos-Gerila-tandemul-de-neuitat-al-comunismuluinouă, și în special copiii, primesc daruri, de la Moșul care nu li se arată niciodată.

Această pildă de omenie și dăruire ne-a inspirat și pe noi când am organizat o petrecere-spectacol la Restaurantul ,,Berta & Familly” din Slatina, numită sugestiv ,, Moșule, am fost cuminte!” și dedicată celor care și-au serbat ziua numelui de Sfântului Nicolae dar și tuturor copiilor cuminți.

langa bradul

Spectacolul a debutat cu  Patrick Becheru, de 11 ani din Balș, care a interpretat două frumoase melodii populare, după care a urmat debutul unei fetițe de numai 9 ani, Andreea Iacob de la Rotunda, care la rândul său a cântat fără cusur ,,Acasă-i România”. A urmat Karolla Cazan, tot de la Balș, cu un monolog scris de ea, denumit ,, Vreau la balamuc!”.  Un moment foarte frumos l-au avut surorile  Deea și Dalia Iotu. Prima a interpretat un monolog dedicat Marii Uniri ,, O dorință la 100 de ani”, scris de profesorul Bogdan Băbărelu. În schimb, sora ei mai mică, Dalia (foto jos) a recitat o poezie despre iarnă cu titlul ,, Iarna Daliei”.prezentare program ,, Mosule am fost cuminte

Un moment poetic deosebit l-a avut prof. Rodica Diaconescu de la Corbu care a recitat o poezie din compoziția proprie ,, Descântecul Apei” și ,, În jurul unui divorț” de George Topârceanu. Acest moment l-a ,,provocat” și pe actorul Nicolae Tony Dincă, care la rândul său a recitat trei poezii, de asemenea, compoziția proprie.

Invitații noștri speciali au fost membrii Ansamblului Folcloric ,, Zestrea Poboranilor” de la Poboru, ansamblu înființat în mai anul acesta la inițiativa primarului Iulian Bărăscu și coordonat de instructorul Ana Mirela Răduleanu.

 

Copii au avut un program de aproape o oră în care au dansat și au cântat și câteva melodii populare din repertoriul unor îndrăgiți interpreți. O surpriză frumoasă a fost un dans popular machedonean pe care copii l-au jucat alături de instructoarea lor, spre încântarea celor prezenți care s-au prins în horă alături de micii dansatori.

 

O altă surpriză a VGtv Regional au fost cadouri de Moș Nicolae, oferite copiilor din Ansamblul ,, Zestrea Poboranilor” dar și celorlalți copii prezenți la acest eveniment. Mulțumim cu deosebit respect sponsorilor noștri Cătălin Rotea, directorul SJU Slatina, deputatului Marius Iancu ( PSD), deputatului Mihai Niță ( ALDE), Elenei Iotu președinta Organizației de Femei a ALDE Olt, dar și omului de afaceri Ion Anuța.

 

Până la finalul evenimentului, muzica și voia bună a fost întreținută de  Formația Acustic de la Drăgășani și Livia Tudose, care a scos toată lumea la joc.

 

Petrecerea a continuat mult după miezul nopții cu cântec joc și voie bună.

hore

Redactor și prezentator Georgiana Raicu, op. Imagine, editare și montaj TV ing. Viorel Raicu. VGtv Regional, www.vgtvregional.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s