Sfântul Ioan,primul profet al Noului Testament

Sfântul Ioan Botezătorul, ultisfantu ioanmul profet al Vechiului Testament, se serbează pe 7 ianuarie. Acesta era un copil născut ca dar al rugăciunilor părinților lui. Bătrânii Zaharia și Elisabeta, ajunși la o vârstă înaintată, se rugaseră din tot sufletul să dobândească un copil de la Dumnezeu și Dumnezeu parcă nu-i auzea, deși Zaharia era preot la Templul din Ierusalim. Ajunși la această vârstă înaintată, când nu mai aveau nici o nădejde să nască un copil, iată că arhanghelul Gavriil îi aduce lui Zaharia, în Templu, vestea că Elisabeta va naște un fiu. Bătrâna Elisabeta naște la vremea cuvenită, și pruncul Ioan începe să crească, ca orice prunc, sub oblăduirea părinților lui, într-un sat de munte, la 60 km de Ierusalim, o regiune plină de măslini și portocali.

Aici a venit Maica Domnului, după Buna Vestire, și când se întâlnesc cele două mame, Ioan (care încă nu se născuse) saltă de bucurie în pântecele bătrânei Elisabeta. Era ca un salut pe care pruncul Ioan îl aducea Pruncului dumnezeiesc din pântecele Maicii Domnului. Acest moment de lucrare a Duhului Sfânt este plin de gingășie și sfințenie. Maica Domnului rămâne un timp la bătrâna Elisabeta și cum era tânăra și foarte sprintenă, împlinea toate trebuințele gospodăriei și căra apa de la un izvor de mai jos de casa lui Zaharia. Până astăzi acest izvor este numit „Izvorul Fecioarei“ sau „Izvorul sf ioanMaicii Domnului“. Dar cei doi bătrâni mor foarte curând după nașterea pruncului și Ioan, rămas orfan, este îngrijit un timp de o rudă, iar pe la vârsta de 10 ani pleacă în pustie, undeva la sud de Ierusalim, unde se întindea un povârniș cu pante repezi, un deșert cu văi prăpăstioase.

Acolo, într-o peșteră, a stat Sfântul Ioan, mai bine de 20 de ani, în cea mai aspră asceză pe care noi ne-o putem închipui. Îmbrăcat foarte sumar, într-o haină săracă de păr de cămilă, desculț, umbla printre aceste pietre ascuțite din pustiu, rugându-se tot timpul și având mintea numai la Dumnezeu. Mânca miere sălbatică și un fel de fructe acre care creșteau în pustie, precum și muguri de copaci. Băutura lui era apa de izvor, iar patul era pământul gol. Ca acoperământ avea cerul și harul lui Dumnezeu. Aceste pustiuri aspre ale Palestinei erau pline de animale sălbatice, peșteri în care foiau șerpii veninoși și noaptea urlau șacalii și leii; care răcnesc umplându-te de spaimă… Sfântul Ioan trăia printre ei, sub arșița dogoritoare a zilei și în frigul tăios al nopții. El a sfințit astfel sălbăticia pustiului, prin rugăciunile lui de zi și de noapte, prin viața lui aspră. Fără îndoială, animalele nu l-au atacat pentru că simțeau Duhul lui Dumnezeu în el.

la-multi-ani-ion-561x400Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta şi a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.

Cinstitul Înaintemergător și Botezător Ioan a avut un rol important în Botezul lui Hristos. El a fost o mare personalitate și un mare profet care s-a aflat în punctul de trecere dintre Vechiul și Noul Testament, pentru ca a fost ultimul profet al Legii vechi și primul ce aparține Legii noi.

Tradiții și obiceiuri de Sf Ioan

Aproape aproape două milioane de romani, care poartă numele Sfântului Ioan. Fie că ei se numesc Ioan, Ion, Ioana, Ionel, Ionică, Ionel sau Ionuț, toți își vor serba onomastica cu acest prilej.

Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de 5948150_c03c6Duhul Sfânt, l-a recunoscut şi l-a arătat mulţimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti.

Evanghelistul Matei spune că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Sfântul Ioan, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a spus: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine”, iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, acesta a fost botezat în cele din urmă de către Ioan. Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat în Iordan de către Ioan, Sfântul Duh se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară că fiind Fiul Său.

În ziua aceasta specială, enoriașii știu că au anumite restricții de respectat pentru a le merge bine sau pentru a avea sănătate și belșug prin rugăciune și obiceiuri. Potrivit tradiției în această zi se sfințesc bucatele alături de vin la biserică, nu se bea deloc vin roșu, azi de face pomenirea rudelor care au murit în condiții stranii și se serbează așa cunoscuta „Cumetria femeilor”( petrecerea tinerelor neveste care împărtășesc din experiență pentru viața de familie).

În lumea tradiţională a satului nu se tăia nimic cu cuţitul, toate alimentele de la masă se rupeau cu mâna. O altă interdicţie era cea a folosirii măturii, care ar deranja liniştea morţilor.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ioan. Un obicei vechi spune că, de Sfântul Ioan trebuie să ne stropim cu aghiasmă pe faţă, pentru a fi feriţi de boli tot anul. O altă vorbă din bătrâni spune că după aceasta sărbătoarea se botează gerul, adică frigul se mai înmoaie şi începe să se facă mai cald.

În popor există numeroase legende despre Sfântul Ioan Botezătorul. O asemenea legenda îl înfăţişează pe Sfântul Ioan ca pe un singuratic care se refugiază într-o pădure pentru reculegere şi răscumpărarea păcatelor. De aici pleacă uneori, cu crucea în mână, în lume și aşa s-a întâlnit cu Iisus.

Georgiana Raicu, Mihai Nuță

mesaj-sf-ion Redacția VGTV REGIONAL urează tuturor prietenilor, rudelor  și colaboratorilor noștri care își serbează onomastica de Sf Ioan!

Ionel Mirea, primar Crâmpoia Olt

Ion Sandu, primar Perisani Vâlcea

Ion Georgescu, primar Mioveni, Argeș,

Ion Dumitru, primar Albota Argeș,

Ionel Dulamă, primar Rucăr Argeș,

Ionel Văduva, primar Cârlogani, Olt

Ionuț Andrei Cocîrlău, redactor Semnalul ORA

Ion Anuța, poet Slatina, colaborator Semnalul ORA,

Eugenia- Ionela Mateșică, director Liceul Tehnologic Izvoare

Cristina Ionica Matei, jurnalist Olt,

Ionuț Jifcu, jurnalist Olt,

Ioana Rechtenwald Ștefan, Argeș

Ion Raicu, Ionela Toma, Ionuț Dima

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s