Argeș. Primarul din Vlădești achitat, iar cel din Aninoasa, condamnat!

emilian-dragnea Emilian Dragnea, prefectul județului Argeș, a emis două ordine de încetare înainte de termen a unor mandate de primar, respectiv edilului din Vlădești, Dică Hristu-Cristian și lui Benonie Ștefan, primarul de la Aninoasa. Însă, contestația făcut de primarul Dică, a fost câștigată la Curtea de Apel Pitești, fapt ce a anulat decizia prefectului.

În aceiași situație de incompatibilitate se află și primarul Piteștiului, Cornel Ionică, însă procesul cu ANI tărăgănează nejustificat.

Așadar, în anul 2015, Agenţia Naţională de Integritate a constat că Primarul comunei Vlădeşti, judeţul Argeş, Dică Hristu-Cristian s-a aflat în conflict de interese.

Raportul de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate a fost contestat de către Dica Hristu primar vladesti argesprimarul comunei Vlădeşti la Curtea de Apel Piteşti formându-se dosarul nr. 467/46/2015. Curtea de Apel Piteşti prin Decizia civilă nr. 183/25.11.2015 a respins contestaţia primarului comunei Vlădeşti, menţinând raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Împotriva Deciziei civile nr. 183/25.11.2015 a Curţii de Apel Piteşti, primarul comunei Vlădeşti a formulat cerere de recurs care i-a fost respinsă prin Decizia nr.2069/31.05.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin decizie definitivă că primarul comunei Vlădeşti, judeţul Argeş, Dică Hristu-Cristian s-a aflat în conflict de interese.

În acest context, la solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate, Prefectul judeţului Argeş, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, a emis ordinul încetare înainte de termen a mandatului de primar.

Ordinul prefectului a fost contestat la Tribunalul Argeş, prin Sentinţa civilă nr. 1184/2017 fiind admisă cererea de suspendare a ordinului prefectului, iar prin Sentinţa civilă nr. 2074/2017 a fost respinsă cererea de anulare a ordinului prefectului formulată de primarul comunei Vlădeşti.

Împotriva  Sentinţei civile nr. 1184/2017, Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş a formulat

Law concept

recurs, acesta fiind admis prin Decizia civilă nr. 494/2018 a Curţii de Apel Piteşti.

Împotriva Sentinţei civilă nr. 2074/2017, care potrivit art. 69 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, era definitivă, primarul comunei Vlădeşti a formulat recurs, acesta fiind admis prin Decizia civilă nr. 2140/2018 a Curţii de Apel Piteşti.

În ceea ce priveşte conflictul de interese prevăzut de art. 301 din Codul Penal, prin Decizia penală nr. 1094/2017, Curtea de Apel Piteşti a  condamnat pe inculpatul Dică Hristu Cristian la pedeapsa închisorii de 2 ani. Împotriva acestei decizii, Dică Hristu-Cristian a formulat recurs în casaţie, acesta fiind admis prin Decizia 232/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.

,,Rejudecând cauza, aceeaşi Curte de Apel Piteşti care în anul 2017 l-a condamnat pe primarul comunei Vlădeşti la pedeapsa închisorii de 2 ani, în anul 2019, prin decizia penală nr. 67/2019 îl achită pe primarul comunei Vlădeşti.

Facem precizarea că în cazul conflictul de interese prevăzut de art. 301 din Codul Penal, Prefectul judeţului Argeş nu a emis ordin de încetare înainte de termen a mandatului de primar.” A ținut să precizeze Prefectura Argeș.

stefan benone , primar aninoasaCât privește primarul comunei Aninoasa, judeţul Argeş, prin Ordinul Prefectului Judeţului Argeş nr. 128/02.05.2018 a încetat, înainte de expirarea duratei normale, mandatul de primar al comunei Aninoasa, deţinut de dl. Benonie Ştefan ( foto). Ordinul a fost emis ca urmare a rămânerii definitive a Raportului prin care Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului incompatibilităţilor  de către dl. Benonie Ştefan.

,,Dl.  Benonie Ştefan a solicitat Tribunalului Argeş suspendarea efectelor

Ordinului nr. 128/02.05.2018 emis de Prefectul Judeţului Argeş, fiind constituit dosarul nr. 2897/109/2018/a1. Prin hotărârea din data de 08.06.2018 a fost admisă cererea reclamantului şi a fost suspendat ordinul până la soluţionarea cererii de anulare.

Împotriva acestei sentinţe civile, Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş a formulat recurs, acesta fiind respins prin decizia civilă nr. 128/2019 a Curţii de Apel Piteşti.

Totodată, dl Benonie Ştefan a solicitat Tribunalului Argeş  anularea ordinului la care am făcut referire, prin care i-a fost încetat de drept, înainte de expirarea duratei normale, mandatul de primar al comunei Aninoasa, judeţul Argeş, constituindu-se dosarul nr. 2897/109/2018.”   Se precizează comunicatul de presă.

 

prefectura arges
Prefectura Argeș

De asemenea, în comunicatul  emis de Prefectura Argeș se mai arată că soluționarea acestui dosar a fost suspendată de către instanţa de judecată, deoarece, prin acţiunea care face obiectul dosarului nr. 2504/109/2018, dl Benonie Ştefan a solicitat ca instanţa să constate prescripţia răspunderii pentru faptele prevăzute în raportul ANI.

Cât privește pe primarul Piteștiului, Cornel Ionică, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil deoarece  „în perioada exercitării mandatului 2008-2012, a participat la deliberarea și adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Pitești din data de 24 septembrie 2009 având ca obiect validarea unor protocoale încheiate între Centrul Cultural al municipiului Pitești cu societăți comerciale la care ginerele său, este asociat și administrator…prin validarea protocoalelor, societățile comerciale au beneficiat de folosința unor spații puse la dispoziție de Centrul

Cornel Ionica- pprimar pitesti
Cornel Ionică

Cultural Piteşti”.

Edilul Piteştiului a atacat în Justiţie decizia ANI, dar a pierdut definitiv recursul, în urmă cu două luni. De atunci, prefectul Dragnea n-a avut timp să emită obligatoriul ordin prin care primarul incompatibil să părăsească funcţia.

 

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s