Vâlcea. ,,Trofeul Buridava” adjudecat la un concurs sportiv din Ocnele Mari

Concurs ocne 2Vâlcea. ,,Trofeul Buridava” adjudecat la un concurs sportiv din Ocnele Mari

Salina Ocnele Mari a fost gazda unei competiții speciale desfășurate sub titulatura ,, Trofeul Buridava- Cupa Oltului”, în perioada  2-3 februarie   în Orășelul de sare amenajat special de administratorul salinei, SNS Salrom SA

La această competiție denumită ,,TROFEUL BURIDAVA – CUPA OLTULUI” au participat peste 150 de sportivi din 10 județe la diverse acțiuni sportive respectiv: Competiția de ștafete; Sprint -Orientare în alergare / Score cu Start.
Primarul Mihai Pătru a ținut să felicite organizatorii ,,Eco Sport” și colaboratorilor SNS Salrom SA, Fundația Județeană pentru Tineret Vâlcea, DJTS, Palatul Copiilor, Federația Română de Orientare, Primăria Ocnele Mari, Salvamont, Clubul Aktiv, etc.

Sponsorii acestui eveniment sportiv au fost Boromir și Rimablle, cei care au acordat suportul material.
La finalul competițiilor sportive, premierea câștigătorilor a fost realizată de către Primarul Orașului Ocnele Mari Mihai Pătru, care i-a felicitat si le-a urat succes în activitatea sportivă.copii premiati concurs ocne

Salina a fost amenajată pentru turiștii care doresc să cunoască un loc deosebit, la 225 de metri față de nivelul Mării, se întinde pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați.
Parcul turistic al Salinei Ocnele Mari are o biserica, un muzeu, restaurant, magazine de suveniruri, baruri, un teren de fotbal, de baschet, de tenis, masa de biliard, locuri de joaca pentru copii.
În salina sunt inhalați aerosoli salini prin care se tratează diverse afecțiuni în special afecțiunile respiratorii. Aerosolii sunt micro-particule aflate în suspensie într-un mediu gazos. Aerosolii salini sunt inhalați în mod natural de către curant pe nas și pe gură.

Aerosolii salini de dimensiuni cuprinse intre 0,5-0,9 microni, se depun pe căile respiratorii superioare: cavitatea bucală, cavitățile nazale, faringe.

Aerosolii de dimensiuni mici, cei cu mărimi între 0,1-0,5 ajung în organele inferioare ale aparatului respirator respectiv laringe, bronhii, bronhiole, alveole pulmonare.

Prin absorbția de către aceste organe, aerosolii salini realizează acțiunile de dezinfecție, fluidizare a mucoaselor, eliminarea toxinelor, refacerea elasticității membranelor celulelor, reducerea PH-ului pe ariile organelor de respirație, reducerea și gruparea micro-organismelor iritante.

concurs Ocne Prin inhalarea aerosolilor, căile respiratorii sunt curățate de focarele de infecție, prezente atât la adulți cât mai ales la copii, focare ce declanșează și întrețin numeroase boli respiratorii (în majoritatea cazurilor recidivante, devenind cronice) și prin a căror prezența, imunitatea organismului, scade treptat.
Sarea, prin natura sa este o substanța bactericida, care nu permite dezvoltarea culturilor microbiene, comportându-se ca un dezinfectant. Prin depunerea și absorbția ionilor salini, la nivelul cailor respiratorii atât superioare cât și cele inferioare, conjugate și cu proprietatea puternic higroscopica, ia naștere efectul de diluție a depunerilor de impurități sau materie străină corpului uman (inclusiv microorganisme), care provoacă boli și disfuncții respiratorii, pornind de la simple răgușeli, bronșite și chiar astm.
Inspirarea de aerosoli salini este mai mult decât necesară, prin absorbția lor, acționând în primul rând direct asupra mucusului. Acestea duc la lichefierea și fluidizarea mucusului de pe căile respiratorii, realizând astfel extragerea materiilor străine dintre cilii și din micro-cavitățile tractului respirator, determinând astfel ușurarea progresivă și de lungă durată a respirației.
Persoanele din salina intra în contact prin intermediul pielii cu atmosfera încărcata cu aerosoli salini. Aceștia sunt absorbiți la nivelul pielii expuse, în proporții corespunzătoare absorbției oxigenului, umidității și desigur prin depunere/precipitare datorită umezelii și diferenței de temperatura a suprafeței pielii față de atmosferă.

Gabriel Vlăduț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s