Un nou monument închinat eroilor se va ridica în judeţul Olt

plantare puieti - mon. eroiMarţi,19 martie 2019, a debutat la Comani ( Drăgăneşti –Olt ) proiectul privind ridicarea unui monument în cinstea eroilor căzuţi în Al Doilea Război Mondial prin plantarea „ Stejarului Eroilor ”.
Acţiunea a avut loc în faţa Căminului Cultural „ Ileana Constantinescu” din localitate. Au participat oficialitaţi, locuitori, elevi. Invitaţi speciali urmaşii eroului sergent Palcău Vasile ( dispărut în război) : fiul Gheorghe în vârstă de 85 de ani şi fiica Alexandrina în vârstă de 80 de ani.
Iniţiativa ridicării acestui monument aparţine doamnei învăţătoare Elena Marinaş. Ideea a venit în urma unei discuţii avută cu un urmaş al unui erou căzut în acest război. Dânsul a spus: „dacă eroii din Războiul de Întregire Naţională ( 1916 – 1918 ) au un monument ar fi drept ca şi cei căzuţi în Al doilea Război Mondial să aibă unul” .
Data de 19 martie nu a fost aleasă întâmplător. La 19 martie 1945 Reg. 3 Olt participa la festivitati copii monumentluptele pentru oraşul Banska Bistrica ( 19 – 24 martie ). Despre aceste lupte lt.col. Constantin Moşincat în lucrare „ Starea de veghe: 120 de ani de la înfiinţarea Regimentului 3 Dorobanţi Olt” spunea că au fost „cele mai dramatice pentru regiment”.
La această acţiune au rostit alocuţiuni: doamna Elena Marinaş, domnul lt. col. ( r ) Victor Epure ( preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „ Regina Maria” filiala Olt ), doamna Mihaela Lală muzeograf şi semnatara acestui articol. S-au făcut referiri la cei 55 de eroi căzuţi în acest război din care 34 au fost daţi dispăruţi. A fost o atmosferă solemnă şi mulţi ochi au lăcrimat.
A urmat un scurt program artistic prezentat de elevii clasei I îndrumaţi de doamna Marinaş. Versurile au fost scrise special pentru acest eveniment de doamna învăţătoare. Strănepoata eroului Petre Buzurin a spus:
„ –Ştiţi ? … Unul din ei
Doina Leulescu si col. Epure ( monument eroi)E străbunicul meu
Petre al lui Buzurin
Aţi auzit de el ?
Eu m-am interesat
Şi am aflat
Cu cât curaj el a luptat.
Şi acasă nu a mai venit
Fiindcă acolo a murit.
Şi n-a fost singur…
Au fost mai mulţi cu el
De-aici din sat…
Şi toţi luptară vitejeşte
Şi toţi muriră prin vecini
În total cincizeci şi cinci
Azi noi omagiu le adresăm
Şi aici cruce le ridicăm”.
Poate cel mai emoţionant moment al acţiunii a fost sădirea „ Stejarului Eroilor”. La rădăcina lui fiecare din cei 16 elevi au pus câte un pumn de pământ. În tot acest timp s-a intonat „Imnul Eroilor”. Cu siguranţă micuţii nu vor uita această zi.
Dorim locuitorilor comăneni să realizeze cât mai repede ce şi-au propus.
Doina Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s