Olt. Marian Vasile crede în victoria liberalilor!

primaria studina
Primăria Studina

 Aflat la al treilea mandat de primar al localității Studina, județul Olt, Marian Vasile, face performanță chiar și din postura de membru al unui partid de opoziție. Însă, despre realizările sale vom vorbi cu altă ocazie.

Edilul din Studina, Marian Vasile, este vicepreședinte al PNL Olt, unul dintre oamenii de bază ai partidului, un bun politician, ancorat foarte bine în realitatea politică, economică și socială a județului Olt, dar și a țării.

 Acesta a avut bunăvoința de a  răspunde unor întrebări adresate de redactorul VGtv Regional, pentru revista noastră, cu privire la alegerile europarlamentare.Marian Vasile

 Redactor: Cum credeți că se vor desfășura alegerile europarlamentare în județul nostru, având în vedere că, potrivit sondajelor de ultimă ora,  sunteți pe un trend ascendent?

 Marian Vasile: Este adevărat și acest lucru nu poate decât să mă bucure.  Partidul Național Liberal este în topul preferințelor românilor. Potrivit sondajelor  IMAS, PNL ar obține la aceste alegeri 25,2%, în timp ce PSD, a scăzut foarte mult, respectiv 21,5%. Oamenii au început să vadă și să simtă pe pielea lor ce înseamnă o conducere de stânga.

 Redactor: D-le Marian Vasile, sunteți  vicepreședintele PNL Olt,  ce credeți că înfrânează mersul bun al lucrurilor în această țară?

studina romania in primul rand! Marian Vasile:. În calitate de primar mă confrunt zilnic cu problemele cetățenilor din localitatea Studina. Oamenii sunt dezorientați și necăjiți pentru că nu li se mai pare nimic sigur. Veniturile lor sunt incomparabile cu prețurile care au luat-o razna.  Nu se poate să spui că subvenționezi anumite produse agricole, iar banii să nu îți ajungă nici de semințe. Nu mai vorbesc de faptul că trebuie, ca fermier să te lupți cu o birocrație infernală sau să îndeplinești anumite condiții aproape imposibil de realizat. Zona, din care face parte și comuna Studina este preponderent legumicolă, iar oamenii muncesc foarte mult, în solarii sau în câmp, pentru a-și întreține familiile. Însă după un ciclu de cultură, când trag linie și adună, ies mereu în pierdere. Acest lucru se datorează importurilor masive de legume aduse de la dracu în praznic, cu prețuri mult mai mici și cu o calitate îndoielnică, pline de tot felul de chimicale. Acest lucru se întâmplă în toată țara, nu numai la Studina sau în alte localități din județul Olt.

În concluzie, cred că ignoranța și și reaua credință ne-au adus în situația ca după 30 desondaj ani de democrație să ajungem să regretăm fostul regim.

R.: D-le Marian Vasile, să revenim la alegerile europarlamentare… Ce părere aveți despre faptul că în capul listei se află, Rareș Bogdan, un jurnalist dealtfel foarte cunoscut? Va fi ,, locomotiva” de care are nevoie PNL?

M.V. : Rareș Bogdan, este într-adevăr o personalitate publică foarte cunoscută, dar Partidul Național Liberal are foarte multe persoane cunoscute și importante pe lista de la europarlamentare. Mă bucur că pe această listă se află și primarul Balșului, Mădălin Teodosescu, președintele Asociației orașelor din România, un liberal veritabil care se luptă ca la fiecare scrutin să obțină cele mai bune rezultate, contribuind în mare măsură la procentul partidului.

5x3 pnl_2019_euro_FINALE_COPIL Consider că Partidul Național Liberal are cea mai bună ofertă electorală, cu oameni bine pregătiți, responsabili, care vor ști să își impună punctul de vedere în Parlamentul European, în așa fel încât țara noastră să beneficieze de cele mai bune măsuri de dezvoltare.

R. Cum veți reuși să vă impuneți, totuși, punctul dv de vedere forte în zona de competență pe care o aveți ca vicepreședinte?

M.V. Este foarte simplu! Prin puterea exemplului! Toată lumea știe că localitatea Studina padurea seculara de la Studina ( Marian Vasile)s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, fapt ce se datorează unei echipe de profesioniști din primărie, împreună cu care am găsit soluții la necesitățile comunității. Nu am stat cu mâna întinsă la Consiliul Județean și am întocmit proiecte, am accesat fonduri guvernamentale sau europene. Avem drumuri asfaltate, parcuri noi, școli și cămine culturale moderne, apă și canalizare, iar investitorii nu au întârziat să apară. Puțini știu că în satul Studinița avem și o mănăstire cu hramul ,, Sfânta Cruce” păstorită de preotul stareț PC Protos. Ilarion Pojoga, construită în 2009, chiar de către părintele stareţ, ajutat de fratele său manastirea de la studinaIacob Pojoga şi de Ieromonahul Veniamin Bărbieru, cu fonduri de la mai multe mânăstiri din ţară şi de la diverşi credincioşi. Am ajutat și noi, din bugetul local, la construcția acestui sfânt locaș de cult. Am ajutat personal, așa cum au făcut-o foarte mulți dintre locuitorii comunei, la finalizarea construcția chiliilor și am asfaltat strada până acolo. Sperăm ca micuța noastră mănăstire, singura din sudul județului Olt,  să intre în circuitul turismului monahal, mai ales că se află într-o zonă foarte frumoasă, la marginea unei păduri seculare.

R. Care vor fi abordările PNL Olt în convingerea participării la vot a acelor persoane care nu mai au încredere în clasa politică?

M.V. Sunt un om de dreapta și cred cu tărie că dezvoltarea țării va veni doar din partea 5x3 pnl_2019_euro_FINALE_FERMAoamenilor de dreapta, aceia care investesc, aceia care construiesc, aceia care creează locuri de muncă, aceia care contribuie la bugetul consolidat de stat. Asemenea mie, este și președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, ca dealtfel majoritatea membrilor și simpatizanților noștri.  Noi, toți împreună, liberalii din Olt, vom promova la maxim importanța acestor alegeri europarlamentare. De asemenea, împreună cu echipa de conducere vom coordona acțiunile și misiunile politice, astfel încât hotărârile și ideile adjudecate de PNL la nivel județean, să fie puse în practică, întocmai și la timp, pentru a putea fructifica acest val antipesedist care s-a creat la nivel național, dar și în județul nostru.

5x3 pnl_2019_euro_FINALE_TINERISunt convins că doar uniți vom scoate un scor bun, având în vedere puterea noastră a liberalilor, a românilor, în general, de a ne mobiliza în astfel de situații critice, când România riscă să iasă din civilizația Europei pe ușa din dos.

R.:  Președintele Iohannis a stabilit temele referendumului. Prima temă se referă la ,,Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție”, iar cea de-a doua  la ,,Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe”. Care credeți că va fi opțiunea electoratului din Olt?

V. Sunt convins că nimănui nu-i plac oamenii certați cu legea! Poate doar celor care deja au probleme în acest sens. Așa că cine a încălcat legea trebuie să plătească. Până la urmă este un lucru creștinesc, iar cele zece porunci lăsate de posterității de Dumnezeu: ,, Nu fura, nu ucide, nu râvni la bunul altuia, etc…” au un impact puternic asupra electoratului pe care PSD crede că se poate baza, adică asupra pensionarilor. Părinții și bunicii noștri sunt oameni cu credință, care și-au dat seama de capcana în care sunt aruncați și de această dată nu se vor mai lăsa cumpărați pentru ,,câțiva arginți”.

Cum puteți argumenta intențiile bune pe care liberalii le au în această campanie electorală? Ce anume i-ar determina pe alegători să fie convinși că programul PNL va fi respectat?

M.V.: Prin echipa pe care noi am propus-o pe lista la alegerile europarlamentare. Așa cum am spus, sunt oameni de calitate, oameni care se luptă zi de zi cu corupția  și corupții, oameni care au demonstrat că se țin de cuvânt și, mai ales, că sunt un exemplu de conduită în societate.

În momentul de față se naște un puternic curent format din oameni care vor să scoată țara din impas, oameni care își doresc ca România să meargă pe drumul hărăzit de Dumnezeu, cu demnitate, credință și speranță într-un  trai mai bun, asemenea țărilor moderne din UE. Există o stare de spirit proeuropeană și antirusească, așa cum n-a fost vreodată în România. Aceasta se va materializa și în județul nostru, iar rezultatele la aceste alegeri vor demonstra acest lucru. În acest sens, recomand tuturor alegătorilor să vină la vot și să se folosească de dreptul de a vota așa cum le dictează conștiința ținând cont totuși de minciunile repetate și promovate în spațiul public de către actuala guvernare și mai ales de faptul că românii sunt din ce în ce mai săraci, mulți dintre ei alegând să părăsească țara și să își lase pradă disperării părinții și copii. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să dăm un vot pentru ca România să își recapete demnitatea în rândul țărilor civilizate din Europa. Tuturor le doresc succes și gândul cel bun!

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s