Olt. Accident la Colonești  din cauza neadaptării vitezei la condițiile de mers

acc colonestiAstăzi, în jurul orelor 14.30, pe raza localității Colonești, s-a produs un grav accident de circulație, din care a rezultat trei victime care au fost duse  de urgență la SJU Slatina.

Potrivit polițiștilor de la Rutieră se pare că evenimentul s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, respectiv carosabil umed.

Așadar, un conducător auto, în vârstă de 40 de ani, din județul Dolj, în timp ce se deplasa din direcția Pitești către Slatina, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de un bărbat, de 47 de ani, din județul Dâmbovița.

Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, aceștia nefiind sub influența băuturilor accodent colonestialcoolice. Aceștia și un pasager aflat într-una din mașini, au suferit mai multe traume, motiv pentru care au fost transportați de urgență la spitalul din Slatina, pentru a li se acorda îngrijirile medicale necesare.

,,Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Poliția recomanda conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiilor meteo și de drum.” Precizează polițiștii în comunicatul remis presei.

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s