Propuneri legislative în domeniul Apărării și Educației

Siminica Mirea Potrivit unui comunicat de presă emis de senatorul Siminica Mirea, în săptămâna 4-11 aprilie 2019, în Senat, au fost aprobate o serie de proiecte legislative imporante pentru buna desfăşurare a activităților în  domeniul Ministerului Apărării dar și cel al Educației.

Parlamentarul oltean spune că au fost adoptate şi o serie de modificări pentru cadrele militare ale Ministerului Afacerilor Interne, precum descentralizarea competenţei la nivel teritorial pentru componentele militare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în vederea eficientizării cadrului legal, competenţa fiind dată şefilor de arme.
De asemenea, s-a stabilit în mod corelativ competenţa privind trecerea în rezervă a cadrelor militare cu cea pentru acordarea gradelor militare;
s-a urmărit punerea în aplicare a rezultatelor analizelor efectuate la nivelul instituţiei şi corelarea cu dinamica societăţii pentru flexibilizarea şi descentralizarea mecanismului de acordare a gradelor militare.
În acest sens, s-a instituit valorificarea vechimii acordate anterior în structurile MAI de către subofiţerii sau maiştrii militari în situaţia schimbării corpului, ca urmare a unor evenimente intervenite pe parcursul carierei militare.
De asemenea, s-a realizat descentralizarea competenţelor la nivel teritorial în ceea ce priveşte competenţa de aprobare a prelungirii împuternicirii, fiind acoperite şi situaţiile în care cadrele militare solicită trecerea în rezervă şi în situaţia în care îndeplinesc condiţiile de obţinere a unei pensii militare de stat prin reducerea vârstei de pensionare potrivit Legii nr.223/2015.
Totodată a fost reglementată situaţia cadrelor militare suspendate din funcţie sau care siminica mireas-au aflat la dispoziţie în condiţiile legii, faţă care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, fiind adaptat cadrul legal privind angajamentul încheiat de către candidaţii de la instituţiile de formare ale MAI prin instituirea posibilităţii încheierii unui nou angajament.
Mirea ține să precizeze că Senatul este Cameră decizională.
Cât privește Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 223 din Legea nr.1/2011 Legea Educaţiei Naţionale, se pare că acest act normativ creează cadrul juridic necesar pentru ca instituţiile de învăţământ superior de stat să aibă posibilitatea de a prelua cluburile sportive universitare ca entităţi cu statut de ordonator secundar faţă de universitate.
Centrele judeţene de excelenţă vor fi înfiinţate prin Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale şi vor deveni unităţi conexe ale Ministerului Educaţiei Naţionale. Prin aceasta, centrele de excelenţă vor avea dreptul de a accesa proiecte şi programe cu finanţare europeană, individual, de Inspectoratele Şcolare Judeţene

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s