Olt.Festivalul de muzică populară pentru copii,,Ileana Constantinescu”, ediția a II-a

festival draganesti, îSâmbătă, 11 mai, la Casa de Cultură ,,Ileana Constantinescu” din Drăgăneşti-Olt a avut loc cea de-a doua ediţie a Festivalului concurs de muzică populară – pentru copii- ,,Ileana Constantinescu”. Organizatorul festivalului este doamna Marinaş Elena, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială Comani, structură a Liceului Tehnologic Drăgăneşti-Olt. Scopul acestui festival – concurs este de a promova tinere talente şi de a duce mai departe cântecul, portul şi tradiţiile româneşti.

Concursul s-a desfăşurat pe trei secţiuni. Au participat elevi din nouă şcoli şi de la Clubul  copiilor „Marius Bunescu”  din Caracal.

Juriul a fost alcătuit din:juriu festival draganesti

Doamna  CARMEN  BUDULAN, absolventă a Facultăţii de muzică din Craiova,  secţia canto clasic, laureată a mai multor festivaluri de folclor din ţară, colaborator în diaspora  cu spectacole şi festivaluri, solistă a Ansamblului profesionist ,,Doina  Oltului”  din Slatina;

Domnul CĂTĂLIN PANDURESCU, absolvent  al Conservatorului din cadrul Facultăţii de muzică din Craiova, laureat al mai multor festivaluri de folclor din ţară, în prezent profesor de muzică la Clubul copiilor ,,Marius Bunescu”  din Caracal; Domnul LAURENŢIU SPĂTARU, profesor la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt şi membru al grupului vocal bărbătesc „Rapsozii Oltului de jos” al Casei de Cultură ,,Ileana Constantinescu” Drăgăneşti-Olt; Doamna MIHAELA LALĂ, muzeograf şi director al Muzeului Câmpiei Boianului „Traian Zorzoliu”  Drăgăneşti-Olt.

festival draganesti, copiiSponsorii festivalului: SC YMY Ecologic Partener SRL-Drăgăneşti –Olt, reprezentată de domnul Mircea Ilie; Doamna  Violeta Dobre, educatoare la GPN ,,Elena Farago” Comani.

În deschiderea festivalului, grupul vocal bărbătesc „Rapsozii Oltului de jos” a susţinut un program de cântece populare.

Înainte de premiere, doamna Carmen Budulan, preşedinte al juriului, a încântat auditoriul cu un recital din repertoriul propriu, antrenând la joc şi voie bună toţi copiii prezenţi în sală.

Grupul vocal ,,Mândrele” şi Ansamblul ,,Bujorelul” ale Căminului Cultural Radomireşti, director doamna Bercea Floarea, sub îndrumarea profesorului  Daniel Dumitru, a doamnei instructor Luminiţa Dumitru Bălărău şi a domnului coregraf Constantin Bălărău, cu sprijinul primăriei Radomireşti, reprezentată  de domnul primar Nicuşor Sîia, au prezentat cântece şi jocuri populare bine alese şi frumos interpretate.

Trofeul ,,Ileana Constantinescu” a fost câştigat de  eleva Marin Loredana de la Clubul  festival copii draganesticopiilor „Marius Bunescu” Caracal, profesor îndrumător Cătălin Pandurescu.

PREMII ACORDATE:

–  La categoria 6-8 ani:

premiul I – Viespe Andreea,

premiul al II-lea – Buzurin Giulia,

premiul al III-lea – Bulumac Larisa, eleve în clasa I la Liceul Tehnologic Drăgăneşti-Olt, Şcoala Gimnazială Comani, profesor îndrumător Marinaş Elena;

premiul special – Berechet Damaris-Adriana, Liceul Teoretic ,,Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt, profesor îndrumător Zorzoliu Ginela.

–  La categoria 9-11 ani:

premiul I –  Ghiţă Bianca,

premiul al II-lea – Iacob Andreea, ambele de la Clubul  copiilor  „Marius Bunescu” Caracal, profesor îndrumător Cătălin Pandurescu;

premiul al III-lea – Popescu Alexandra de la Şcoala Optaşi-Măgura, profesor îndrumător Mucioiu Luminiţa;

menţiune au primit elevele: Dascălu Maria-Cristina de la Şcoala Gimnazială Radomireşti, profesor îndrumător Sîia Elena şi Burtea Denisa –Eliza de la Liceul Teoretic ,,Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt, profesor îndrumător Dumitru Ancuţa-Eugenia.

Tot la această categorie s-au acordat premii speciale şi anume: premiul special al Casei de Cultură ,,Ileana Constantinescu” Drăgăneşti-Olt –elevei Mihai Daria-Florentina de la Şcoala Gimnazială Berindei – Dăneasa, profesor îndrumător Răducanu Iuliana; premiul special al juriului, elevului Hernest David-Valentin de la Liceul Teoretic ,,Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt, profesor îndrumător Dudău Georgeta; premiul special elevilor: Neagoe Mihăiţă-Radu de la Şcoala Gimnazială Berindei – Dăneasa, profesor îndrumător Popescu Marinela şi Catana Alexandru de la Şcoala Gimnazială Viespeşti-Sprâncenata, profesor îndrumător Năstase Elisabeta.

La categoria grupuri vocale: premiul I – grupul ,,Româncuţele”, Liceul Teoretic ,,Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt, profesor îndrumător Pîrvu Simina;

premiul al II-lea – grupul ,,Româncuţele”, Şcoala Gimnazială Berindei – Dăneasa, profesor îndrumător Popescu Marinela; premiul al III-lea – grupul ,,Muguraşii”, Şcoala Gimnazială Optaşi-Măgura, profesor îndrumător Mucioiu Luminiţa; menţiune – grupul ,,Crăiţele”, Liceul Tehnologic Drăgăneşti-Olt, Şcoala Gimnazială Comani, profesor îndrumător Marinaş Elena;

premiul special – grupul ,, Curajoşii”,Şcoala Gimnazială Viespeşti-Sprâncenata, profesor îndrumător Năstase Elisabeta şi grupul  ,, Flori de mai”, Liceul Teoretic ,,Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt, profesor îndrumător Pîrvu Simina.

Toţi concurenţii au primit cadouri constând în cărţi din partea primăriei Drăgăneşti-Olt, reprezentată de domnul primar Pantilie Rotaru şi de domnul viceprimar Dumitru Ciubuc, şi în cărţi şi dulciuri din partea sponsorilor festivalului.

Le mulţumim tuturor celor implicaţi pentru buna organizare şi desfăşurare a acestui proiect.

Prof. Maria Micu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s