
Prefectura Olt a anunțat că a ridicat în cursul zilei de sâmbătă 18.05.2019, buletinele de vot, ștampilele cu mențiunea „VOTAT“ și timbrele autocolante necesare derulării în bune condiții a proceselor electorale ce se vor desfășura la alegerile europarlamentare și referendumul din 26 mai a.c.
Cu toate că potrivit listei publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente, la nivelul județului Olt își pot exercita dreptul de vot un număr de 367.005 alegători, au fost repartizate 403.783 buletine de vot pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, 403.783 buletine de vot cu întrebarea nr.1 pentru referendum, 403.783 buletine de vot cu întrebarea nr.2 pentru referendum, 1.900 de ștampile cu mențiunea „VOTAT” și 362.571 de timbre autocolante.
Prefectura Olt, arată că registrul secțiilor de votare de pe site-ul Autorității Electorale Permanente poate fi accesat la: http://www.roaep.ro/logistica/geografie-electorala/registrul-sectiilor-de-votare/.
În scopul informării privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și Referendum din anul 2019, pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Olt a fost activată secțiunea ”Alegeri europarlamentare 2019” și ”Referendum 26 mai 2019”, la adresa: https://ot.prefectura.mai.gov.ro/alegeri-pentru-parlamentul-european-2019/ .
Această secțiune conține cadrul legislativ și informații utile cu privire la măsurile necesare bunei desfășurări a proceselor electorale din data de 26 mai 2019.
Secțiunea amintită va fi actualizată permanent, pe măsură ce noi informații vor fi disponibile.
Georgiana Raicu