Picătura de cultură. Calvarul vieții

ilustratie poezie dincăNe ducem, precum păsări călătoare,
Se duc în toamnele târzii și reci,
Din tot ce-am fost, pe-a vieții grea cărare,
Ne mai rămân, doar urme pe poteci.

Ce urme ca și alea-s îngropate

D-omătul iernii, de vânturi și de ploi,
Rămânem amintiri, în timp uitate,
Umbre, plecate-n lumea de apoi.

Un nume pe-un registru mai rămâne,
Cu timpul, și el greu de descifrat,
Singurul martor care poate spune,
Când ai venit în lume ș-ai plecat!

Același lucru pe-o piatră funerară,
Celor rămași, să le mai amintească,
C-au fost iubiți, de tine-odinioară,
Cât ei au fost la casa părintească.

Și te-ai zbătut, ca mreana pe uscat,
Și -ai înfruntat atâtea greutăți,
Și toată viața te-ai sacrificat,
Ca să-i educi si-n destula pe toți.

Au fost și zile, când doar te-ai uitat,
La ei, când te-ntorceai trudit acasă,
Spunând, că nu-ți e foame si-ai mâncat,
Ca să le-ajungă lor ce-aveau pe masă.

La poarta școlii, tu ai tremurat,
Când ei se-aflau ca să-si susțină bacul,
De teamă să nu afli c-au picat,
Când va ieșii, fetița sau băiatul.

Apoi, ce truda, grijă și sudoare,
Să-i vezi la casa lor, cum tu ai vrut,
Și alte griji să-ț vezi nepotul mare,
Prin viață nici nu știi când ai trecut.

Și când credeai că – ai terminat cu toate,
Și – ai dreptul la un pic de alinare,
Apar dureri, de umeri, genunchi, spate,
Și pașii ti-i îndrepți către spitale.

IOn AnutaȘi-aștepți la uși, aștepți pe coridoare,
În doctori îți e ultima speranță,
Încrezător că Dumnezeu e mare,
Și-ți va mai prelungi, puțin din viața!

Apoi, pe paturi de spital mizere,
Într-un salon, cu alții ca și tine,
Aștepți pierdut în gânduri cu durere
Pe-ai tăi, că poate-or trece pe la tine….

Acesta este ultimul popas
Al vieții ce-ai trăit-o fără rost,
Suntem doar amintiri care-au rămas,
Pentru cei dragi, în lume cât am fost!

E gara unui tren spre infinit,
Care ne duce-n lumea de apoi

Fără să știm, nicicând de ce-am venit
E trenul fără-ntoarcere înapoi!

De Ion Anuta (Stanca ).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s