Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu Filiala Olt a anunțat vineri 21 mai a.c., pe pagina sa de Facebook, faptul că după analiza rezultatelor obținute la alegerile europarlamentare, patru primari, doi viceprimari și șapte consilieri locali, au fost excluși din partid. Excluderile s-au datorat rezultatele foarte proaste si dezinteresul manifestat la alegerile europarlamentare ori de partizanatul cu adversari politici.
Liderul PNL Olt, Liviu Voiculescu, ne-a precizat au fost excluși, în urma deciziei Biroului Județean al PNL Olt, Ion Prioteasa, primarul orașului Scornicești, Marian Gulie primarul comunei Izbiceni, Valeriu Măndescu, primarul comunei Pleșoiu și viceprimarul localității, Alin Nicuț. De asemenea au mai fost excluși, Paul Mandea, primarul comunei Vulpeni si viceprimarul Dorinel Manda, patru consilieri locali de la Pleșoiu și trei consilieri locali de la Vulpeni.
Dealtfel, conducerea PNL Olt, au în vedere si alte organizații locale liberale, care au avut o prestație slabă la aceste alegeri, motiv pentru care le-au fost date mai multe avertismente.

Trebuie să specificăm faptul că odată cu retragerea sprijinului politic, viceprimarii si consilierii liberali își vor pierde mandatele, PNL urmând să transmită, către consiliile locale, documentele privind aceste excluderi. Locurile rămase vacante vor fi ocupate de următorii de pe lista de consilieri PNL ai fiecărei localități.
„Împreună cu Biroul Județean al Filialei am decis să păstrăm alături de noi adevărații liberali, oameni care au muncit, s-au străduit și au depus eforturi considerabile pentru ca vocea PNL sa fie auzită în tot județul și mesajul nostru să intre în fiecare casă. Alegerile europarlamentare au fost un test, unul pe care, din păcate, câțiva dintre membrii noștri l-au picat, fie pentru că au fost copleșiți de dezinteres, fie pentru ca au tratat cu indiferență importanța acestor alegeri, ori fie pentru ca simpatiile au fost altele decât cele asumate la început de drum. Procentele obținute de unii

primari și câteva organizații PNL din județ în urma alegerilor din 26 mai ne-au convins că este cazul să le redăm libertatea de a alege ceea ce doresc să facă în continuare și alături de cine. Oricine altcineva în afara PNL. Noi, adevărații liberali care am rămas, le dorim succes!”, a scris vineri, pe Facebook, Liviu Voiculescu.

Potrivit statisticilor de la BEJ Olt, liberalii olteni au obținut, la alegerile europarlamentare, 45.236 voturi, reprezentând 25,09% din totalul voturilor valabil exprimate, clasându-se pe locul al doilea după PSD, care a obținut 44,57% din voturi.
Mai multe amănunte la VGtv Regional http://www.vgtvregional.ro
Georgiana Raicu