
Liviu Voiculescu, liderul PNL Olt, împreună cu Marian Vasile, prim-vicepreședintele partidului și președintele PNL Slatina, dr. Viorel Dumitrescu, au ieșit într-o conferință de presă.
Liderul PNL a ținut să precizeze încă din începutul conferinței că în urma alegerilor parlamentare din 26 mai filiala Olt a PNL a obținut un scor de 25,11%, ceea ce este echivalentul a peste 47.000 de voturi, depășindu-se astfel marja impusă de conducerea centrală pentru filiala PNL.
“Vreau să le mulțumesc cu această ocazie tuturor oltenilor care s-au prezentat la vot, atât pentru europarlamentare cât și pentru referendum, indiferent de opțiunea politică a dumnealor pentru că important este ca oamenii să iasă la vot în număr cât mai mare și să-și exprime prin acest drept constituțional părerile, opiniile. Țin să le mulțumesc tuturor celor care au ales să voteze PNL și să răspundă cu “da” la cele două întrebări ale referendumului convocat de președintele Iohannis.” spune liderul politic, Liviu Voiculescu.
Aceasta a susținut în continuarea discursului faptul că acest procent îi obligă în același timp pe liderii PNL olteni să continue ceva ce au început de mai mult timp, atât o reformă internă, cât și o prezență cât mai mare în teritoriu, discuții cu cetățenii.
După rezultatul alegerilor, în ședința biroului politic județean s-a făcut și o analiză asupra rezultatelor obținute de fiecare localitate în parte din județ iar în urma analizei care a fost realizată de liderii politici liberali din biroul politic județean s-a decis luarea anumitor măsuri. Măsurile vizează excluderea unui număr de 4 primari: primarul din Scornicești, primarul de la Izbiceni, primarul de la Pleșoiu și primarul de la Vulpeni. De asemenea, există aceeași propunere de excludere și pentru viceprimarii de la Pleșoiu și doi consilieri locali de la Vulpeni. S-a luat decizia dizolvării organizațiilor Optași, Măgura, Pleșoiu și Vișina si au fost sancționați și avertizați consilierii locali dintr-un număr de 21 de organizații.
“Urmează ca la ședința de joi cei propuși pentru excludere să se prezinte în fața biroului politic județean, au fost făcute aceste convocări cu 3 zile înainte așa cum prevede statutul, având dreptul de a se apăra în fața colegilor din biroul politic județean. În cadrul filialei Olt s-a terminat cu jocurile duble, s-a terminat cu jocurile de culise și s-a terminat cu nemunca, cine vrea să rămână alături de noi, cu mare drag îi suntem prieteni buni, colegi, cine dorește să aibă o atitudine duplicitară, să joace și cu PNL și cu PSD, așa cum din păcate, s-a mai obișnuit prin filiala noastră, fie că e vorba de primari, parlamentari, consilieri județeni sau locali, nu

se mai poate acest lucru.” a spus Liviu Voiculescu.
Marian Vasile, prim vicepreședinte a declarat că nu sunt prea multe lucruri de spus, ținând să mulțumească tuturor cetățenilor din județ pentru care, suține acesta, că a avut întotdeauna rugămintea să se prezinte la vot. “Acum cea mai importantă bătălie pentru care ne pregătim este cea din alegerile locale pentru că acolo trebuie să arătăm cu adevărat că și în județul Olt lucrurile se pot schimba. Mă bucur din tot sufletul că aici s-a închegat o echipă extraordinară și cu fiecare si ce trece se demonstrează acest lucru, se face politică cu suflet, politică cu demnitate, politică cu caracter, politică cu demnitate, cu personalitate, cu bun simț pentru că este nevoie de o politică cu bun simț, mai ales luând în calcul că de ceva ani ura este la ea acasă.” a susținut vicepreședintele PNL Olt, Marian Vasile.
Acesta a mai precizat faptul că politica pe care liderii PNL o fac se bazează pe respectul față de semeni deoarece aceasta este menirea oamneilor politici, să se facă înțeleși, spunând că zilnic intră în contact cu oameni care le spun “Așa da, lucrurile s-au schimbat și vrem să vedem ce se întâmplă în continuare.”
În cadrul conferinței s-a discutat și despre o ordonanță de urgență a PSD prin care doresc să-si apere toate scaunele pe care le au cei din consiliu județean prin toată țara, adică consiliile județene conduse de cei din PSD care vor din nou vor unilateral, fiind un mod de a-și apăra baronii locali.
Președintele PNL Slatina, dr. Viorel Dumitrescu a ținut să precizeze că nu se consideră un învins al PSD pentru că la nivel de oraș au fost peste 3.000 de persoane care cu votat pe listele suplimentare, majoritatea fiind influențați să vină să voteze PSD.
Prim-vicepreședintele partidului, Marian Vasile, a declarat că pe viitor, indiferent de cine va rămâne până la final la guvernare, să gândească fiecare lucru pe care îl pune în dezbatere publică și toate proiectele de hotărâre cu care vin în Parlament. “E clar că există o doză de subiectivism din partea celor din PSD tocmai pentru a-și conserva toți președinții de consilii județene, este o problemă foarte importantă, care trebuie să-și găsească o finalitate corectă.” a spus Marian Vasile.
Întrebat fiind, care au fost criteriile de excludere a primarilor și consilierilor, Liviu Voiculescu a spus :” Criteriile pe care le-am avut în vedere au fost informațiile cum că acești primari au partizanat cu PSD sau cu alte partide politice.”
Conferința s-a încheiat cu precizarea faptului că în aceste alegeri s-a demonstrat că primarul și administrația PSD-istă din Slatina sunt de bătut, rezultatul obținut de către PSD în Slatina fiind mult sub așteptări, vicepreședintele partidului fiind convins de câștigarea viitoarelor alegeri.
Redactor Ionuț Cocârlău, op. Imag. Editare și montaj, Georgiana Raicu