Infrastructura din localitatea Perișani din județul Vâlcea a fost grav avariată de ploile torențiale care au căzut de-a lungul timpului, însă primarul Ion Sandu, a găsit de fiecare dată soluții pentru remedierea stricăciunilor.
Potrivit acestuia, începând de vineri, 9 august pe drumul județean 703 M Perișani – Cornetu, la km 5 + 350, s-a turnat primul strat de asfalt în zona cea mai grea a drumului unde din anul 2004 și până în prezent, a fost grav avariat.
,,La fiecare viitură mare de ape ale pârâului Băiașu apa eroda până la stâncă și astfel rămâneam de fiecare dată fără trecere auto în acest punct, mașinile circulau pe ruta ocolitoare Titești-Bratovești-Racovița, în acea perioadă nu se putea devia circulația nici pe drumul Groși căci acolo nu se circula nici cu căruțele, de cele mai multe ori pentru rezolvarea situației interveneam cu resurse proprii până ce RAJDP reușea să vină pentru rezolvare. Norocul a sosit în anul 2016, după calamitățile din vara anului 2015, când rapoartele noastre de sinteză pe calamități au convins pe cei de la Consiliul
Județean Vâlcea să dispună proiectarea lucrărilor pentru trei puncte La Stânca Mare, La Spânzurata și Bănuța din satul Băiașu, (punct rezolvat definitiv cu resurse locale prin devierea pârâului și acoperirea craterului cu umplutură de piatră și pământ). Felicit conducerea Consiliului Județean Vâlcea pentru că a reușit să obțină finanțare de la Ministerul Dezvoltării pentru rezolvarea problemelor majore ale acestui drum, la cum s-au proiectat și executat lucrările cred că ani mulți de aici înainte în această zonă, nu vom mai avea probleme.” a
ținut să precizeze edilul din Perișani pe pagina sa de socializare.
Georgiana Leulescu