Vâlcea. Ocnele Mari și refugiații polonezi 1939-1945

polonezzi 4Evenimentele din toamna anului 1939 au pus autorităţilor române în faţa unei probleme extrem de grave generate de exodul masiv al populaţiei civile, dar şi a militarilor din Polonia ocupată de trupele germane şi ruseşti.
Unul din judeţele cele mai implicate în problema găzduirii refugiaţilor polonezi a fost judeţul Vâlcea,implicit și Ocnele Mari.
Cum?
Judeţul Vâlcea oferea posibilităţi multiple de cazare în condiţiile în care aici se aflau cel puţin trei staţiuni balneare, Băile Govora, Călimăneşti, Olăneşti, cu numeroase vile şi hoteluri, la care se adăugau şi alte localităţi, precum Drăgăşani, Ocnele Mari sau Brezoi.
Imediat după ocuparea Poloniei de către armatele sovietice,la 17 septembrie 1939, în România încep să sosească primii refugiaţi, atât militari cât şi civili. Astfel, România prin Ordonanța din septembrie 1939, începe să ia măsuri pentru sprijinirea acestora.
În judeţul Vâlcea se vor organiza tabere pentru refugiaţii militari polonezi la Drăgăşani, polonezi- ocnele mariCălimăneşti, Govora şi Ocnele Mari.
La 28 septembrie 1939 se înfiinţează lagărul de la Ocnele Mari, care se va desfiinţa pe baza ordinului 24.603 din 6 februarie 1940, militarii de aici fiind evacuaţi la 9 februarie 1940 la Tg. Jiu.
Dintr-o adresă a semnată de prefectul judeţului Vâlcea, Anton Teodorescu, rezultă că în octombrie 1939 în judeţ erau aproximativ 5.000 de refugiaţi polonezi, găzduiţi în 8 lagăre: Râmnicu Vâlcea, Brezoi, Băile Govora, Călimăneşti, Drăgăşani, Băile Olăneşti, Ocnele Mari şi Păuşeşti Măglaşi. Ulterior, numărul lor a variat, mulţi fiind doar în tranzit prin judeţ către alte destinaţii.) O altă situaţie din toamna anului 1939 întocmită de Prefectura judeţului Vâlcea arată faptul că în judeţ refugiaţi civili se împărţeau în centre astfel:
1. Drăgăşani: funcţionari superiori:2 bărbaţi; funcţionari inferiori: 85 bărbaţi şi 74 femei; civili: 23 bărbaţi, 76 femei; copii: 73; total: 331 persoane
2. Govora: funcţionari superiori: 2 bărbaţi; funcţionari inferiori: 16 bărbaţi şi 18 femei; civili: 70 femei; copii:37; total:143 persoane
polonezi 43. Ocnele Mari: funcţionari superiori: 135 bărbaţi; funcţionari inferiori: 8 bărbaţi, 7 femei; civili: 3 bărbaţi şi 36 femei; copii:44; total: 233 persoane;
4. Călimăneşti: funcţionari superiori:39 bărbaţi; funcţionari inferiori: 15 bărbaţi şi 5 femei; civili: 19 bărbaţi şi 201 femei; copii: 154; total:433 persoane;
5. Brezoi:funcţionari superiori: 43 bărbaţi, 2 femei; funcţionari inferiori: 45 bărbaţi şi 4 femei; civili:12 bărbaţi; total:106 persoane;
6. Păuşeşti Măglaşi: 82 bărbaţi-funcţionari inferiori; civili:49 bărbaţi; total: 131 persoane;
7. Olăneşti: civili: 3bărbaţi şi 2 femei; copii:4; total: 9 persoane;
În alte situaţii, alături de civili apar şi militarii polonezi din lagăre: Rm. Vâlcea: 1 ofiţer inferior şi 264 subofiţeri trupă, Drăgăşani, 1 ofiţer superior şi 391 ofiţeri inferiori, 78 trupă, Călimăneşti, 178 ofiţeri superiori, Ocnele Mari 54 ofiţeri inferiori, Băile Govora 12 ofiţeri superiori şi 50 ofiţeri inferiori, 19 subofiţeri, 30 trupă.
Crucea Roşie din România constata în octombrie 1939, în urma unei inspecţii efectuate în judeţ, următoarea situaţie: la Ocnele Mari, erau cazaţi 147 refugiaţi civili polonezi polonezi 2bărbaţi în camere fără sobe, fără dispensar şi instalaţii de baie cu duş.
Pe lângă Crucea Roşie un rol important în sprijinirea refugiaţilor l-a avut şi Comitetul American pentru Ajutorarea Refugiaţilor Poloni, mai târziu, se va implica Comisia pentru Ajutorarea Refugiaţilor Poloni, care va plăti salarii reprezentanţilor lor din localităţi, cum a fost preşedintele filialei de la Drăgăşani, Krzymowski Iosif(4.500 lei), Oczanski Adam, medic din Drăgăşani(11.100lei)sau Mikolajewski Iosif din Ocnele Mari(10.200).
Problema asigurării îmbrăcămintei necesare s-a perpetuat şi în anii următori. În 1943, autorităţile române au distribuit postav, în mod gratuit pentru confecţionarea de îmbrăcăminte de iarnă, necesară refugiaţilor polonezi în nevoie, în baza unor situaţii întocmite de către Comisia pentru Ajutorarea Refugiaţilor Poloni. Astfel, pentru lagărul de la Ocnele Mari necesarul era de 16.20m pentru palton bărbătesc, 3,00 m haine bărbăteşti, 2,60 m –palton damă, 3,00 m- rochie damă. Lagărul de la Rm. Vâlcea avea nevoie de 24, 80 m –palton bărbătesc, 39,60 m.- haine bărbăteşti, 10.30 m- palton damă şi 40 m- rochie damă.
plonezi 5Toate eforturile de îmbunătăţire a situaţiei refugiaţilor polonezi făcute de partea română au fost vizibile şi remarcate inclusiv de Monseniorul Cortezi Casulo, reprezentantul Vaticanului, aflat în România pentru a vedea situaţia refugiaţilor. Acesta a vizitat în noiembrie 1939 lagărele de la Călimăneşti, Ocnele Mari, Govora şi Drăgăşani şi a fost profund impresionat de ospitalitatea românilor, ”autorităţile române şi-au făcut un punct de laudă prin felul cum au ştiut să-şi îndeplinească şi să ducă la bun sfârşit legea ospitalităţii”.
Deşi iniţial în judeţul Vâlcea au fost organizate mai multe lagăre pentru militari, ulterior, în 1940, toţi militari vor fi transferaţi la Călimăneşti, unde s-a organizat singurul Centru de internare al ofiţerilor polonezi din judeţ. Pe lângă aceştia în Călimăneşti se stabilise şi un număr important de refugiaţi civili. Numărul lor era în decembrie 1939 de 214 persoane, din care 59 bărbaţi, 98 femei şi 57 copii. Prezenţa acestora s-a constituit într-o adevărată problemă pentru autorităţile române, în primul rând din cauza sprijinului pe care ei îl dădeau ofiţerilor polonezi în acţiunile de evadare. Prin urmare în conformitate de Ordinul MAI nr. 5.144/10 decembrie 1940 s-a luat măsura ca refugiaţii civili polonezi din Călimăneşti să fie de urgenţă mutaţi în localităţile Ocnele Mari, Govora şi Olăneşti. S-au evacuat în data de 24 decembrie 1940, 93 de persoane la Băile Govora, iar restul până la 170 au fost mutaţi la OcneleMari. Concomitent a fost închis şi restaurantul Societăţii I.M.C.A, situat în imobilul cazinoului Societăţii Govora-Călimăneşti, dovedit ca fiind locul unde se puneau la cale evadările ofiţerilor polonezi.
Informaţiile de care autorităţile dispuneau relevau faptul că militarii polonezi părăseau Călimăneştiul trecând peste dealuri şi pe drumuri secundare, care duceau în gări şi la autobuze. Fuga le era înlesnită de refugiaţii civili de la Govora şi Ocnele Mari care le procurau haine civile şi acte false.
Afirmam încă de la început să numărul refugiaţilor polonezi a fluctuat pe parcursul perioadei cât au stat în România. Mulţi dintre aceştia au văzut în România o ţară de tranzit către Occident sau chiar către Orient. ( va urma)

 Sursa -Ionela Nitu, Dan Ovidiu Pintilie, Refugiaţii polonezi din judeţele Argeş şi Muşcel în perioada 1939-1945, în Acta Bacoviensia.Anuarul Arhivelor Naţionale Bacău, VIII, Oneşti, Editura Magic Print, 2013
– Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vâlcea(în continuare S.J.A.N.Vâlcea), fond Prefectura Judeţului Vâlcea
– Ionela Nitu, Prezenţa refugiaţilor polonezi la Băile Govora în timpul celui de-al doilea război mondial, în Oltenia. Studii. Documente. Cercetări, Seria a IV-a, nr.1, 2013, Craiova, Editura Aius
– Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Argeş (în continuare S.J.A.N. Argeş), fond Prefectura Judeţului Muscel
– S.J.A.N. Valcea, fond Comisariatul de Poliţie Drăgăşani
– S.J.A.N. Vâlcea, fond Biroul Evacuaţilor şi Refugiaţilor a Judeţului Vâlcea

Mădălina Firescu- Centrul de Informare Turistică Ocnele Mari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s