
Deputatul Mihai Niță și alții membrii importanți ai ALDE Olt, au trecut cu adeziuni la PRO România
Fostul președinte al ALDE Olt, deputatul Mihai Niță, împreună cu Marius Bălașa, Mihai Cârlogani, Gigi Udrescu și alții membrii importanți ai acestei formațiuni politice, au trecut vineri 18 octombrie la PRO România, alăturându-se organizației locale condusă de Silvian Dan.
Se știe că atât deputatul Mihai Niță, cât și Marius Bălașa, nu au avut o problemă cu traseismul politic. Și dacă Niță a câștigat câte un mandat de la PDL, PC și ALDE, Bălașa, acum director la Casa Corpului Didactic Olt, a fost membru al PDL, PNL ( fiind chiar candidat în 2016 la funcția de primar al Slatinei), ALDE și Pro România, bineînțeles. El a fost acuzat de către colegii liberali de blat cu Alianța PSD – ALDE, fapt adeverit, deoarece la scurt timp a fost numit director la o deconcentrată controlată de către această alianță.
Anunțul despre acest eveniment a fost făcut de către Silvian Dan, coordonatorul organizației județene a Pro România: „Salut, astăzi (vineri, 18 octombrie 2019 – n.r.), venirea în echipa PRO România Olt a noilor membri. Familia noastră se mărește și va deveni, cu pași repezi și siguri, o structură care, cu siguranță, va putea să își înrădăcineze ideile în inimile tuturor oltenilor. Sunt ferm convins că împreună cu domnul deputat Mihai Niță în județul Olt și cu domnul Marius Bălașa, director de campanie la Municipiul Slatina, PRO România va avea un cuvânt greu pe scena politică locală și județeană”, transmite Silvian Dan pe pagina de Facebook a filialei.
Dealtfel deputatul Niță și Bălaşa, au mai activat în fostul PDL, cu actualul coordonator al organizației județene a Pro România, Silvian Dan, pe vremea când Darius Vâlcov era primarul Slatinei dar și președinte al partidului.
Deputatul Dan Ciocan președintele PSD Caracal demis din funcție
Biroul Permanent Județean al Partidului Social Democrat – Organizația Olt, în cadrul ședinței din 19 Octombrie 2019, dizolvarea conducerii Organizației Locale Caracal a PSD, inclusiv a președintelui, deputatul Dan Ciocan.
Ion Marian Doldurea a preluat interimatul al PSD Caracal, în vederea coordonării activității, până la data organizării de noi alegeri.
Potrivit unui comunicat de presă al PSD Olt se arată că aceste decizii au fost adoptate deoarece ar fi fost încălcate grav și în mod repetat ,, orice principiu al dialogului, care ar fi trebuit să se desfășoare în interiorul partidului. Conducerea PSD Caracal, prin activitatea sa și comportamentul adoptat, a adus prejudicii de imagine partidului.”
,,Regretăm cele întâmplate în cadrul organizației, dar considerăm că decența și dialogul au fost și rămân valori definitorii ale Partidului Social Democrat Olt.
Într-o perioadă dificilă, avem nevoie de stabilitate și loialitate, tocmai de aceea, rămânem, ca de fiecare dată, alături de membrii noștri, pe care îi asigurăm de tot sprijinul și experiența politică a conducerii județene și centrale, în realizarea tuturor obiectivelor electorale și de organizare internă.” Se precizează în comunicatul de presă.
Georgiana Leulescu