Olt. Secție de Urgențe pentru copii la SJU Slatina

sju 2 La parterul Bocului Materno – Infantil din cadrul SJU Slatina  va fi înființată o secție de Urgențe pentru copii și în acest sens, conducerea unității medicale deja a demarat procedura de înființare a acestei secții cu studiul de fezabilitate pentru noul spațiu de îngrijirea copiilor.

Cătălin Rotea, managerul Spitalului de Urgență Slatina, răCatalin Roteaspunde în acest fel numeroaselor solicitări ale părinților care au venit cu copii la urgențe și au fost nevoiți să stea ore în șir așteptând să le vină rândul la consultații.

Acesta ne-a declarat că „ Numărul copiilor care vin la urgențe a crescut foarte mult  și am constatat că este necesar  că este nevoie de UPU Pediatrie. De asemenea, din cauza inconvenientului de natură arhitecturală a spaţiului, pentru că secția Pediatrsju slatinaie funcționează la etajele şapte şi opt, iar biroul de internări la parter, într-o zi aglomerată de gardă cu peste 70 de prezentări, un medic nu poate să facă faţă, să meargă la ceilalți copii internați deja dar și la internări, în timp util.”

Totodată au fost scoase la concurs două posturi de medic pediatru și după înființarea secției, vor mai fi create alte două posturi.

Cât privește echipamentul medical, managerul spitalului spune că este o investiție bloc materno infantil- marius opresusuportabilă de unitatea medicală, în jur de 100.000 de lei și după ce va cere avizul la DSP Olt și Ministerul Sănătății, se vor face micile reparații, la începutul anului viitor această secție va fi funcționabilă.
 Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s