Mehedinți. Cetatea Severinului, fortăreață cu rol important în istoria Țării Românești

cetate 2 severinCetatea Severinului, construită pe malul Dunării la granița dintre catolicism și ortodoxie și din acest motiv, încă de la început a fost implicată în dispute militare și religioase între maghiari, bulgari și voievozi munteni.

În anul 1233, regele maghiar Andrei al II-lea transformă fortăreața în cetate. În 1272, voievodul Litovoi va refuza vasalitatea față de regele maghiar și va muri apărând cetatea. Apoi fortificația a fost cucerită în anii 1290-1291 de domnitorii Țării Românești.

În 1406, Mircea cel Bătrân va fi Ban al Severinului și va semna cu regele maghiar de prin cetateatunci un tratat de alianță antiotomană. Ca urmare a conflictului cu otomanii, cetatea a fost distrusă în 1524, după un atac al turcilor conduși de Suleyman Magnificul. Astfel, din cetatea Severinului a mai rămas în picioare doar un turn.

Istoricii nu au reușit să afle până acum care este originea numelui medieval al cetății Severinului, însă au avansat nu mai puțin de trei ipoteze. Astfel că, una dintre ipoteze ar fi că ar fi una latină, asociată numelui împăratului Septimiu Severus.

Altă variantă ar fi una slavă, asociată cuvântului “severnâi”, tradus prin cuvântul „din nord” sau „nordic”.

Cetatea-SeverinuluiO altă ipoteză ar fi una religioasă, asociată sfântului Severin de Noricum, sfânt protector în Evul Mediu al bisericii latine din incinta cetății medievale când aceasta era utilizată de călugării misionari catolici veniți din Noricum, regiunea Austriei superioare.

Arheologii au stabilit că ruinele care se văd astăzi nu provin doar de la o singură construcție, iar în urma săpăturilor s-au scos la iveală o serie de turnuri pătrate care flanchează curtea interioară; două sunt așezate pe latura care flanchează incinta interioară, două sunt așezate pe latura sudică în capetele extreme, iar alte două situate pe latura interioară a zidului de apărare. Din turnul ce se află în partea de nord-est se mai păstrează un perete, ce ajunge până la înălțimea a trei etaje, el având 11 m, o cetatea severinuluilungime de 9 m și o lățime de 2,5 m.

Primul ban de Severin, Luca, a fost menționat în 1233. Anul 1233 poate fi luat ca dată de naștere a unei noi cetăți peste ruinele Drobetei, sub numele de Severin (Severinopolis) (ceea ce a stat și la baza Banatului de Severin, Terra Zeurino, Tara Severinului). Numele de Severin a fost preluat în amintirea împaratului Septimiu Sever, cel care ridicase Drobeta la rangul de colonie. Tot în această perioadă este probabil ca s-a executat Cetatea Grădetului.

festivalul-medieval-al-cetatii-severinuluiÎn 1247 regatul ungar i-a adus în țară pe Cavalerii Ioaniți, dându-le reședința la Severin , unde aceștia vor construi cetatea medievală a Severinului (Castrul Zeurini menționat în Diploma Cavalerilor Ioaniți din anul 1247), puternică fortăreață, în incinta căreia a fost construită și o biserică gotică, probabil sediul episcopiei catolice de la Severin , care s-a aflat aici până în anul 1502. Cavalerii se vor retrage în 1259, cetatea rămânând în bataia tunurilor turcilor, bulgarilor și tătarilor ce voiau să treacă Dunărea, respectiv a ungurilor care atacau Oltenia. La sfârșitul secolului al XIII-lea regele Ștefan al Ungariei a purtat cinci războaie cu țaratul bulgar pentru apărarea Cetății Severinului.

Voievozii români și-au disputat și ei întâietatea asupra redutabilei cetăți cucerind-o sau festivalrevendicând-o în răstimpuri. Pentru ea a murit Litovoi, iar Basarab I l-a umilit pe Carol Robert de Anjou la Posada în 1330. Mircea cel Bătrân a înființat Bania Severinului, iar în 1406 încheia un tratat de alianță cu Sigismund al Ungariei chiar la Severin. După moartea lui Mircea, Sigismund va elibera Cetatea Severinului ocupată de turci și va face chiar unele concesii mănăstirilor Vodița și Tismana. Apoi Banatul de Severin revine lui Iancu de Hunedoara, care întărește toate cetățile de la Dunăre.

cetate severinDupă căderea Constantinopolului în anul 1453, atacurile asupra cetăților dunărene s-au întețit. În 1524, după un atac devastator al turcilor lui Soliman Magnificul, din cetatea Severinului a mai rămas în picioare doar un turn, ceea ce a dus la numirea locului de către mehedințeni cu numele de “Turnul lui Sever”. Timp de aproape 300 de ani cetatea a fost rezidită după fiecare bătălie dată aici pentru apărarea Țării Românești, împotriva ungurilor și turcilor. Fosta Drobeta renăscuse. În această perioadă de trei secole au coexistat două biserici creștine, catolică și ortodoxă.

Cetatea Severinului este una dintre cele mai importante fortificații de zid de la Sud de Carpați. A fost ridicată cu scop de apărare în secolul XIII. Astăzi, cetatea este renovată și reprezintă cel mai important obiectiv turistic al municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Planul cetății avea să fie reconstituit în 1936 de profesorul Alexandru Barcăcilă, care făcea săpături arheologice în incinta ruinelor. Astfel, profesorul a reușit să recupereze un bogat material arheologic, compus din drugi, fier, aramă, ghiulele de piatră, țeava unui tun de bronz ș.a. Cetatea avea forma dreptunghiulară, iar zidurile groase de 2-4 metri erau construite din pietre de râu și mortar. În zona cetății s-au descoperit o biserică gotică, mai multe morminte, o fântână, un cuptor-vatră pentru topirea fierului, o biserică ortodoxă și una catolică.

 Între anii 2009- 2015, Cetatea Severinului a fost reabilitate de către Primăria Drobeta Turnu Severin  cu fonduri UE. La scurt timp după începerea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Cetăţii Severinului s-au descoperit 159 de monede care circulau pe piaţă în secolul al XVI-lea.

Georgiana Leulescu

––––––––––––––––––––––––-

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s