Olt. Primarul din Balș încrezător în noul Guvern liberal!

candidati-14-cu-votati-2 - CopiePartidul Național Liberal se află pe o linie ascendentă în ultima perioadă, câștingând alegerile europarlamentare, dar și primul tur al alegerilor prezidențiale. Oamenii serioși, cu o experiență deosebită și o pregătire profesională bună din cadrul PNL, au readus încrederea electoratului în acest partid, ceea ca a dus la faptul ca PNL-ul să aibă la această oră, cel mai mare nivel de încredere.

Mădălin Teodosescu, primarul liberal al orașului Balș, ne-a vorbit despre așteptările pe Primar Balscare le are de la noul Guvern, în privința infrastructurii rutiere, problemă a Balșului care parcă nu se mai sfârșește.„Acest drum care traversează Balșul este drum european, care aparține Ministerului Transporturilor, iar finanțările nu se pot face de către Primăria orașului Balș și, în consecință, de fiecare dată noi am intervenit împreună cu colaboratorii noștri, poliția orașului, poliția județeană, consiliul județean ca să explicăm domnilor guvernanți care s-au precedat de-a lungul timpului la putere, pentru o variantă economică și destul de avantajoasă pentru ei, în sensul de a primaria-balsfluidiza traficul în Balș. Am depus destule memorii, singurul Guvern care a avut totuși ceva de spus a fost tot într-o perioadă liberală, când ministrul transporturilor era Ludovic Orban, s-a încercat atunci o variantă, chiar o proiectare, dar din cauza schimbării Guvernului la momentul respectiv, s-a renunțat la varianta fluidizării traficului din orașul Balș” a explicat primarul orașului Balș.

Primarul liberal a ținut să mulțumească Guvernului Dăncilă „pentru că a inițiat un proiect de drum expres Craiova-Pitești”, având în vedere că centura Balșului ar fi incorporată în drumul expres. „Lucrările au început, sunt niște foraje care se fac pentru piloni, nu se lucrează la un nivel foarte mare, dar se lucrează” ne-a explicat edilul cum decurg lucrările la drumul expres mult așteptat.inceput de drun expres craiova pitesti ( mai 2019) - Copie

Nu mai puțin de 1.257.340,64 lei cu TVA a investit CNAIR pentru descongestionarea traficului din Orașul Balș, trafic care ani de zile a supus la maxim nervii conducătorilor auto care îl tranzitează.

Mai precis, DRDP Craiova a instalat un sistem de semafoare „inteligent” care, pe baza unor bucle inductive, calculează timpii de verde/roșu pentru a asigura un flux de trafic fără ambuteiaje. Toate semafoarele comunică între ele astfel, circulând cu viteza recomandată, șoferii vor avea verde în toată localitatea.

Asta lucru, într-adevăr a mai redus din timpii de tranzitare, dar nu suficient pentru că în orele de vârf, situația e aceiași.

drum-expres-craiova-pitesti-3 Singura soluție adevărată ar fi construirea Drumului Expres Craiova- Slatina- Pitești, drum despre care fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc spunea că proiectul a fost aprobat și semnat în luna decembrie 2018, iar în primăvara acestui an, lucrările trebuiau să înceapă cu adevărat. În schimb, Cuc și cu Dragnea, au tăiat o panglică, și-au făcut sute de poze, au dat tot felul de declarații asigurând participanții la trafic că acest proiect important va fi dat în folosință înainte de termen! Din păcate, după ce a au fost puse câteva borduri, constructorul și-a postat utilajele care stau în aceiași poziție de peste cinci luni.

Drumul Expres Craiova – Piteşti, împărțit în trei tronsoane, cu câte două benzi pe sens, aglomeratie bals - Copiear urma să aibă 120 de kilometric, va costa aproape 420 de milioane de euroşi ar trebui să fie gata în 2022.

Pentru eșecul de la Balș la alegerile prezidențiale din primul tur, primarul liberal aruncă vina pentru slaba performanță pe alegătorii care au votat pe listele suplimentare, și care sunt în număr foarte mare. „Sunt oameni care sunt aduși din toată țară (n.r. – pentru lucrările la drumul expres), iar cu această ocazie vreau să le mulțumesc că au votat la Balș, au făcut turism electoral toți constructorii care sunt în zona orașului, acum nu îi poți să îi întrebi cu cine au votat, e treaba lor, dar ținând cont de rezultatele care au fost ne dăm seama clar cu cine au votat”.

balamuc-in-trafic-in-bals - CopieÎn cadrul întrevederi avută cu edilul orașului Balș, am discutat și despre semafoarele inteligente montate, care au mai fluidizat traficul, potrivit celor susținute de edilul orașului, care spune și că mai trebuie lucrat la zonele adiacente pentru a mai pune alte semafoare, de exemplu, la intersecția cu gara. Susține primarul că a existat un program european pentru realizarea de centuri ocolitoare a orașelor, însă Consiliul Județean Olt nu s-a implicat, în timp ce alte consilii s-au implicat. „Infrastructura de transport trebuie să fie corelată cu ceva, adică și cu dezvoltarea, în paralel, a unor zone industriale. Dacă ne uităm, depopularea României, plecarea copiilor noștri în străinătate, ține de un factor al nostru natural, îi lăsăm să plece pentru că săracii nu își găsesc un loc de muncă” a menționat Mădălin Teodosescu pentru VG TV Regional.

Actualul Guvern are o sarcină destul de grea, susține edilul, guvern care pe lângă formarea unui buget suficient pentru această iarnă, este obligat să formuleze ș bugetul pe anul viitor. „Eu am o teorie – ecuația de gradul I, unde veniturile trebuie să fie egale cu cheltuielile. Asta l-am întrebat și pe ministrul finanțelor (n.r. – din Guvernul PSD) și n-am găsit niciun răspuns. Dacă nici ecuația de gradul I nu o stăpânim, nu avem ce să căutăm în zona respectivă. Înțeleg că au fost destule plăți către clientele politică și că trebuiau să își rezolve problemele naționale, FDI-ul sau alte programe pe care le-au impus românilor, dar trebuia să se gândească și la majoritatea populației României care stă într-o avansată sărăcie, care nu au ce să mănânce, care efectiv sunt chinuiți” aruncă săgeți edilul liberal asupra modului în care a fost făcut bugetul de către Guvernul PSD.

Primarul din Balș infirmă și acesta zvonurile apărute înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit cărora spitalul orășenesc Balș va fi închis de noul Guvern. „Spitalul nu are cum să fie închis, este într-o zonă în care nu deservește doar populația orașului Balș, ci de la Vâlcea și până în Sud, deci vin foarte mulți, peste 70.000 pacienți care sunt consultați la spitalul acesta. Avem foarte mulți medici, cu diferite specializări, pentru care avem numai cuvinte de laudă. Înafară că policlinica a fost modernizată cu fonduri europene, acum urmează și spitalul să fie dotat și modernizat tot pe fondurile europene, va fi un spital deosebit, nu se poate închide acest spital care este pe plus”.

În privința turului II al alegerilor prezidențiale, primarul Balșului se așteaptă din nou la turism electoral și solicită în acest sens poliției și prefectului să ia măsuri, pentru că sunt aceeași oameni care votează la toate alegerile pe listele suplimentare, vin special din localitățile învecinate, cu propriile mașini sau mai grav, vin în număr mare cu autobuzele, pentru a modifica rezultatele alegerilor și implicit, pentru a-i știrbi credibilitatea primarului.

Mai multe amănute la VGtv Regional.

Interviu realizat de Georgiana Leulescu, redactor Ionuț Cocârlău, op. imag. Georgiana Raicu, depart. tehnic ing. Grigore Sebeș.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s