Olt. Useriștii olteni au dat startul sărbătorilor de iarnă

usr 2.JPG     Organizația USR Olt, coordonată de Silviu Anton, a organizat o superpetrecere cu toți șefii organizațiilor locale, la un restaurant din Slatina.

Potrivit lui Anton, această petrecerea avut drept scop recunoștința față de toți membrii care au muncit în campaniile electorale din acest an, de la europarlamentare și prezidențiale. ,, Era nevoie de o astfel de întâlnire, de socializare, de o distracție acum înaintea sărbătorilor de iarnă. Țin să mulțumesc pe această cale, tuturor organizațiilor locale dar și alegătorilor noștri care au avut încredere în noi și în proiectele USR. Chiar dacă nu am avut un rezultat extraordinar în Olt, faptul că am putut atrage simpatia unor oameni usr 1.JPGdintr-un județ ,,roșu”, pentru noi înseamnă foarte mult! Înseamnă că lumea își dorește și altceva, își dorește o viață mai bună, mai sigură, cu locuri de muncă, cu infrastructură, fără să mai fie îngrijorați pentru ziua de mâine. Trebuie să nu ne mai mulțumim cu puțin și să credem în schimbare, să fim mai exigenți cu politicienii și să fim atenți cui acordam votul. Mulți s-au obișnuit cu puțin, trăiesc usr-e1574796858128.jpgîn mizerie și neajunsuri, crezând că nu se poate face mai mult. Însă, copii lor care vin din străinătate, care văd altfel lucrurile, dar și cei care muncesc din greu aici, nu mai sunt de acord să trăiască ca în lumea a treia. Sunt ferm convins că lucrurile se vor schimba în curând, că societatea rămânească nu va mai dori să fie umilită și cumpărată din patru în patru ani! Sunt convins că țara noastră nu va rămâne o enclave de sărăcie în mijlocul Europei! Și pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, urez tuturor românilor, oriunde s-ar afla multă sănătate, bucurii, împliniri pace și liniște sufletească! La mulți ani!” a transmis prin intermediul nostru, președintele USR Olt, Silviu Anton.

Petrecerea useriștilor olteni a continuat cu reprezentația lui Moș Crăciun, usr 3care a ,, dăruit” mii de zâmbete, primind în schimb aplauze la scenă deschisă pentru talentul său de dansator.

Mai multe amănunte la VGtv Regional.

Redactor Georgiana Leulescu

 

***********************************************************************************

z2Liniștea Crăciunului să sălășluiască veșnic în casele și în inimile voastre. Fie ca Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să vă aducă fericiri, realizări în viață și numeroase reușite în anul care vine. La mulți ani!

Silviu Anton,președinte USR olt

 

 

 

 

***********************************************************************

Frumusețea Sărbătorilor de iarnă, cu dulcele ecou al colindelor și cu imaginea DSC_2663celor dragi în suflet să îți aducă împlinire, iubire și multă fericire. Sărbători fericite!

Florin Cîrstea, președinte USR Brebeni

**************************************************************************************

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s