Picătura de cultură. Părinții noștri

ion anutaIcoana sfinților părinți, mi-apare-n minte câteodată,
Și gândurile spre trecut, la casa lor mereu mă poartă.
La casa aia minunată, ascunsă-n umbra unui nuc,
Unde-am copilărit odată, din ce în ce, mai des mă duc .

Acolo apa-i mai curată, mai limpede, mai cristalină,
Și-n jurul tău e totul pur și de origine divină!
O văd pe mama trăgând spata și schimbând braglele-n război,
Și cu suveica plimbând firul, să facă haine pentru noi.

Bunica stând pe-un preș la vatră, învârtind puiul în frigare,
În timp ce fierbea mămăliga, în tuciul prins de coș în zale.
Iar eu, tot învârtind porumbul, la jar sub tuci ca să mi-l coc,
Și cum mă dojenea bunica: „ai grijă, să nu cazi pe foc” !

În fața casei, pe-un butuc, cu câte-un țoi de țuica-n mână,
Stăteau bunicul și cu tata, așteptând masa să se pună.
Iar Lord, dulăul rău din curte, tot mârâia la un motan
Ce lume a mai fost pe-atunci în satul meu patriarhal!

O lume ce-a plecat de mult, la cele sfinte-n infinit,
Și mă întreb privind în gol de ce-au plecat, de ce-au venit?
Și ce rost are-această lume, venim și ne perpetuăm,
Și în popasul scurt al vieții, ne chinuim, și-apoi plecăm.

Și-n urma noastră ce rămâne? Doar lacrimi, amintiri, durere
Și cei pe care i-am iubit, lăsându-i fără mângâiere.
Acum, când intru-n curtea casei, îmi pare totul pustiit
Doar florile parcă mă-ntreabă: ce bine e c-ai mai venit!

z8Cu sapa-n mână tai ciulinii, din crinii care-au înflorit,
Că m-a rugat din suflet mama să-i îngrijesc, când a murit.
Și-i duc că știu că i-au fost dragi, câte-un buchet și-i pun la cruce
Și parc-o vad spunându-i tatei; ,,Uite băiatul, crini ne-aduce!”
Ion Anunța

      Sfintele sărbători de iarnă să vă găsească cu mese îmbelșugate, pe cei dragi alături, să aveți un an mai bun, mai prosper plin de sănătate și bucurii! La mulți ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s