Vâlcea. DSP infirmă apariția gripei AH1N1

Potrivit unui comunicat de presă emis de Prefectura Vâlcea, respinge acuzația unor articole din presa locală potrivit cărora s-ar fi confirmat cinci cazuri de gripă AH1N1 într-o școală din Râmnicu Vâlcea. Oficialitățile vâlcene  precizează că Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea a infirmat aceste informații,  fiind vorba de cazuri de gripă sezonieră și comună pentru care s-au luat deja toate măsurile necesare în vederea prevenirii altor îmbolnăviri.
Lorena Mărgăritescu, directorul DSP Vâlcea, a precizat că au fost făcute analize de specialitate, fiind confirmate prin teste rapide, trei cazuri de gripă tip A (sezonieră) și două cazuri de gripă tip B (comună), ce au fost înregistrate la elevi dintr-o clasă I de la Școala Generală Nr.9 din municipiul Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, aceasta  a mai precizat că, în momentul de față, nu există motive de panică pentru părinți copiilor care învăță în respectiva unitate de învățământ, astăzi, 23 ianuarie 2020, în urma informării trimise DSP Vâlcea de către directorul școlii, fiind luate toate măsurile ce se impun în astfel de situații, respectiv efectuarea zilnică a triajului epidemiologic la întregul efectiv de elevi din școală (1.390 elevi grupați în 55 de clase), izolarea tuturor cazurilor care prezintă simptome respiratorii, precum și intensificarea măsurilor de curățenie în unitatea școlară și aerisirea frecventă a tuturor sălilor de clasă.

În acest sens, DSP a dispus ca toți copiii bolnavi să fie menținuți la domiciliu, iar ca măsură profilactică, întreaga populație este sfătuită să respecte regulile generale pentru prevenirea contaminării – evitarea locurilor aglomerate, evitarea  pe cât posibil a contactului cu persoane bolnave, spălarea frecventă a mâinilor, folosirea batistei și folosirea măștilor în caz de necesitate.
,,De la începutul anului și până acum au mai fost înregistrate în Vâlcea încă 6 cazuri de gripă sezonieră – un caz la copii cu vârste între 2 și 4 ani, trei cazuri la copii cu vârste între 4 și 15 ani și două cazuri la persoane cu vârste între 15 și 44 de ani.
Facem apel pe această cale la instituțiile media locale să dea dovadă de o mai mare responsabilitate în ceea ce privește distribuirea unor informații ce pot crea panică în rândul populației.”
Au ținut să precizeze oficialii vâlceni.

Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s