Vâlcea. Troița Chirițoiu construită la 1870, Teiuș-Ocnele Mari

La hotarul dintre orașul Ocnele Mari și comuna Bunești se află o veche troiță, semn al credinței si rezistenței înaintașilor noștri pe aceste meleaguri.
Amplasamentul pe care este situată se află în Teiuș, vechi sat de moșneni care s-au ocupat cu agricultura si creșterea animalelor, folosite pentru extracția și transportul sării de la salinele din apropiere.
Pentru că această troiță era un loc de popas, călătorul bea apă din fântâna din apropiere pentru a-și înviora trupul obosit de drum și spunea o rugăciune de mulțumire pentru suflet. Pentru acest lucru a cioplit o cruce din lemn să își mărturisească credința.
Se poate spune că troița avea rolul unei biserici în miniatură pentru ca aceia care treceau prin preajma sa se reculeagă si să își mărturisească credința, rol de intermediar între divinitate și om.
Potrivit credinței populare, troițele erau amplasate la răscruci de drumuri pentru a alunga răul si purtau însemnele credinței pentru a beneficia de ocrotirea și sprijinul lui Dumnezeu, pentru a nu cădea în ispită în momentele de cumpănă, pentru a lua decizii importante cu hotărâre fără să se abată de la calea cea dreaptă.
Amintim îndemnul lui H. Bernea ,,Iubiți țăranul român care este purtătorul crucii!”

 Bătrânii locului sunt convinși de faptul că acela care se roagă la Troița Chirițoiu,  rugăciunea i se va împlini.

 CIT Ocnele Mari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s