Olt. Vicele din Scornicești dă startul reabilitării blocurilor!

În sfârșit, după mai bine de un an de la anunțul făcut locuitorilor de către conducerea Primăriei Scornicești că vor începe lucrările de reabilitare a zece blocuri din oraș,  iată că acum lucrurile sunt sigure, nu mai există niciun impediment și în primăvara acestui an, promisiunea va fi îndeplinită.

Actuala conducere a orașului a încercat de două ori să implementeze proiectele care ar fi nu numai la reabilitatea blocurilor, dar a altor obiective de interes public, însă de fiecare dată au fost puse „bețe în roate” din diferite motive.

 Daniel Tudor, viceprimarul orașului, a anunțat acest lucru pe pagina sa de Facebook, însă, nu vir mai fi zece blocuri așa cum se dorise inițial, ci opt, urmând ca imediat ce se va putea, vor mai fi și alte blocuri reabilitate.

 Într-un interviu pentru VGtv Regional, Daniel Tudor a explicat care va fi suma totală pentru reabilitare și care este contribuția din bugetul primăriei dar și al proprietarilor.

Viceprimar Daniel Tudor

Din păcate, orașul nostru arată cum arată (n.r. – nemodernizat, dărăpănat) în acest moment, însă din fericire este îmbucurător faptul că am reușit prin atragerea de fonduri europene să obținem finanțarea pentru 10 blocuri, iar în definitiv au rămas doar 8 (n.r. – blocuri), 2 dintre ele, pe parcurs, din punct de vedere tehnic, au ieșit din ecuație, au rămas doar 8. După ce se vor finaliza lucrările la cele 8 blocuri, acest proiect nu se va opri aici și vom încerca să continuăm această investiție. Proiectul în acest moment se află în stadiul de licitație, iar pe data de 20 februarie, va fi deschisă oferta și vom vedea cine se încadrează cu cea mai bună ofertă preț-calitate” spune viceprimarul Daniel Tudor.

 De asemenea, viceprimarul a ținut să precizeze că finanțarea proiectului se va face în cuantum de 60% din fonduri europene, 40% din fonduri proprii, adică 25% din fondurile primăriei, iar 15% vor cotiza cetățenii. Toată suma de cofinanțare, din partea primăriei și cetățenilor, fiind suportată de către primărie, iar banii vor fi recuperați ulterior, eșalonat, de la cetățeni. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 90 miliarde lei vechi.

Ca proiecte de viitor,  viceprimarul Scorniceștiului speră la o reabilitare a stadionului din oraș, dar momentan din sumele locale este aproape imposibilă reabilitarea acestuia.

Daniel Tudor a mai declarat pentru VGtv Regional că susține această reabilitare, cât mai rapidă, a terenului de fotbal, deoarece este iubitor de sport, în special de fotbal, practicând acest sport în tinerețe, dar și pentru a susține echipa locală de fotbal aflată în Liga a IV-a. S-au făcut eforturi pentru mai multe investiții în stadion, a fost reabilitate acoperișul, izolat, pentru a nu exista riscul unor infiltrații care să corodeze structura metalică a acoperișului. Acest proiect a fost realizat în 2017 și s-au mai făcut lucrări de modernizare la încăperile vestiarelor jucătorilor.

În localitatea Scornicești se află un muzeu care datează de vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu, care se află într-o stare de degradare avansată, dar viceprimarul își propune să-l reabiliteze, în funcție de resursele pe care le va găsi pentru a-l readuce la o formă bună.

Casa Memorială Nicolae Ceaușescu

În ceea ce privește turismul, reporterul VGtv Regional a pus întrebarea privind dezvoltarea pe plan turistic al orașului în care a crescut marele dictator, iar viceprimarul a susținut că: „Sunt persoane care mi-au propus să încercăm să aducem Casa Memorială „Nicolae Ceaușescu” în patrimoniul primăriei, însă momentan acest subiect este controversat, casa aparține familiei, dar aceasta nu este o idee abandonată. ”

Referitor la rețeaua de apă-canal, în ultima ședință de la finalul lunii ianuarie s-au aprobat indicatorii și prețul standard pe următorii 4 ani. Proiectul este în linie dreaptă și în scurt timp se vor demara lucrările privind extinderea rețelei de apă și canal în toate satele componente. În două sate există probleme cu extinderea rețelei de apă-canal, dar primăria încearcă să realizeze și acest lucru.

Interviu Daniel Tudor

La încheierea mandatului de viceprimar, Daniel Tudor va candida la funcția de primar din partea PNL și își propune să realizeze proiectele legate de apă, gaze și canal, deoarece susține că oamenii nu vor lucruri mărețe, dar consideră că e normal să existe aceste dotări.

 Reporter Georgiana Leulescu, redactor Ionuț Cocîrlău, op. Imag. Depart. Tehnic ,ing Grigore Sebeș.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s