Comuna Grădiştea se găseşte aşezată în partea de sud-vest a judeţului Vâlcea şi se învecinează la est cu comuna Roşiile, la sud cu comuna Livezi, la vest cu comunele Logresti, Dănciulești și Stejari, comune ale judeţului Gorj, iar la nord cu comuna Sineşti. Comuna are o suprafaţă de 4814 ha şi o populaţie de 2.800 locuitori ce locuiesc în cele 9 sate componente : Grădiştea, Dobricea, Turburea, Valea – Grădiştei, Străchineşti, Linia, Obislavu, Ţuţuru și Diaconeşti
Grădiştea este atestată documentar în anul 1489, 3 august, într-un hrisov semnat de v.v. Vlad Călugărul., iar în 1480, într-un hrisov semnat v.v. Basarab cel Tânăr (Ţepeluş ) este semnalat satul Băeşti ( azi Dobricea ), sat component al comunei Grădiștea.
Dar istoria comunei Grădiştea începe cu mult mai înainte. În anul 1939, profesorul Dumitru Berciu, făcând săpături în punctul ‘’La Cetate‘’ de pe culmea Dealului Muierii ( 478m ), găseşte câteva resturi ale Culturii Coţofeni şi urmele unei Cetăţi dacice. Pe culmea acestui deal trecea un drum vechi de culme ce făcea legătura între cetatea getică Sucidava ( Corabia ) şi capitala dacică Sarmisegetusa, numit Drumul Muierii.
Conform DEX, ”Grădiște, grădiști, s. f. 1. Formă de relief de dimensiunea unei movile sau a unui deal rămasă în lunca unui râu, în urma eroziunii. 2. Locul sau urmele unei vechi cetăți sau localități preistorice. Antice construcțiuni de pământ… se găsesc în România… cărora țăranii români le zic cetăți de pământ sau chiar uneori grădiști. ODOBESCU, S. II 144. – Accentuat și: grắdiște ”.
Grigore Tocilescu (1850-1909, istoric, arheolog, epigrafist și folclorist român ), află dintr-o comunicare făcută de Prefectura Vâlcea despre Cetatea de la Grădiștea. Ca urmare face o vizită de documentare la Grădiștea unde rămâne plăcut surprins că cetatea era foarte cunoscută și în rândul copiilor ( a fost condus la cetate de către un grup de copii ce pășteau vacile în apropierea cetății), dovadă a transmiterii acestei informații din generație în generație.
Despre cetatea de la Grădiştea, şi Dumitru Berciu (Arheologia preistorică a Olteniei , în Arhivele Olteniei, an XVIII nr.104-105 iulie-decembrie, 1989, pag.354) spune că datează din perioada de trecere de la cultura Hallstatt la cultura La Tėne. Tot D. Berciu, reliefează faptul că sub cetate sunt urme ale culturii Coţofeni ( 2500-1800 î.Hr.).
Cetatea, aflată pe o înălţime dominantă, beneficia de o vizibilitate deosebită asupra împrejurimilor. Ea este situată pe culmea celui mai înalt deal din cele trei care se adună şi formează un platou. Profesorul Mihai Toartă în articolul ‘’ Cetăţi dacice în judeţul Vâlcea’’ din ‘’ Studii Vâlcene ’’, nr. 2 din 1972, menţionează existenţa unor izvoare cu apă potabilă pe platoul şi în împrejurimile cetăţii şi avansează ideea că cetatea ar fi fost distrusă prin incendiere, de către romani, în urma unor puternice operaţiuni militare ( dovadă stratul gros de arsură).
Poziția strategică a cetății asigura si securitatea drumului dacic ce făcea legătura între Sucidava ( Corabia de azi) și Sarmisegetuza, capitala dacică din Munții Orăștiei. Ea se înscria în ansamblul de cetăți și fortificații de pe acest vechi drum comercial și militar, Sarmisegetuza, cetatea de la Polovragi – Gorj, Pelendava – Dolj, Malva și Sucidava de la Dunăre.
În ‘’Revista Muzeului Militar Naţional’’ nr.1, 1991, Floricel Marinescu publică un studiu mai amplu despre cetatea grădişteană din care vom cita în continuare. ‘’De formă aproape circulară, cu diametrul interior aproximativ 85 m, această fortificaţie se află pe una din prelungirile sudice ale Dealului Muierilor şi este mărginită spre est-nord-est de abrupta Vale a Grădiştei- care a şi erodat o parte din incintă- iar spre sud-vest de o serie de alunecări de teren. Spre sud se prelungea creasta dealului în pantă uşor descendentă, pe ea găsindu-se la circa 200 m depărtare de cetate şi aşezarea contemporană deschisă. Înspre nord, cetatea era amplasată în imediata apropiere a unuia dintre cele mai importante drumuri de plai care făceau legătura între câmpia Dunării şi zonele subcarpatice şi, peste munţi, cu podişul Transilvaniei, aşa numitul Drum al Muierilor, una din importantele artere de comunicaţie din regiune de până acum un secol. până în prezent cercetările au demonstrat că pe dealurile de nord, est şi sud, incinta, lată de circa 5 m era formată dintr-un zid de pământ, lemn şi piatră până la înălţimea de 2 m – din care 1 m păstrat în situ-peste care se ridica numai o construcţie din lemn lipit cu lut şi, ca element adiacent, calupuri relativ paralelipipedice din lut bine ars.’’
În continuarea materialului se face o descriere interesantă a incintei cetăţii insistându-se pe anumite similitudini ” cu tehnica a ceea ce astăzi numim zid celtic ( murus Gallicus) fiind însă anterioară şi specifică populaţiei nord tracice”.
La mică distanţă de cetate, înspre valea Olteţului, se află un pisc de deal numit ,,Straja’’ în care se afla un punct de observare. După cucerirea romană, este consemnată o aşezare de tip rural în aceste locuri (vezi D. Tudor – ”Oltenia Romană”, Bucureşti, 1978, Editura Academiei R.S.R., pag. 233 ).
Cetatea hallstattiană timpurie de la Grădiştea este menționată și în Cronica cercetărilor arheologice din România (campania 1999), CIMEC, 2000, pag. 68-69, (în colaborare cu Alexandru Vulpe, Radu Băjenaru, Cristinel Fântâneanu).
În iulie1999, Muzeul Militar Naţional a reluat cercetările pe acest şantier. Obiectivele vizate au fost stabilirea clară a sistemului constructiv al fortificaţiei, stabilirea raportului stratigrafic dintre fortificaţie şi nivelurile antropice din incinta cetăţii, depistarea şi sondarea aşezării corespunzătoare fortificaţiei și datarea cu exactitate a întregului obiectiv.
Din păcate a fost deschisă o singură secţiune, perpendiculară pe latura sudică a fortificației. Zidul are o lăţime de peste 5 m, cu paramenţi din blocuri de piatră prinse cu lut. Materialul arheologic descoperit nu a fost numeros datorită faptului că fortificaţia de la Grădiştea a fost una de refugiu. Lipsa acestora nu a permis o încadrare cronologică a fortificaţiei alta decât cea stabilită în urma vechilor cercetări (în urma săpăturilor din anul 1983, Floricel Marinescu a surprins două niveluri arheologice corespunzătoare secolelor XIII – XI şi, respectiv, XI – VIII a.Chr.).
În ” Grădiștea de pe Olteț” – lucrare manuscris a învățătorului Dumitru Cumpănașu (1900-1986) – Cetatea grădișteană este identificată a fi Phrateria. ”… Făcând o apropiere între poziția lor pe harta după Ptolomeu și localitățile cu urmele de locuri întărite, … am constatat că Phrateria se suprapune pe Grădiștea – Vâlcea …”.
Succesiunea scenelor de pe Columnă, ar indica faptul ca o parte din legiunile romane, spre Sarmisegetuza, ar fi trecut pe acest drum, drum păstrat în memoria localnicilor ca Drumul Dacilor – o prelungire a Drumului Muierii – și că cetatea a fost cucerită și arsă de aceștia. Acest lucru este ilustrat de scenele 94 – 98 de pe Columna Traiană.
Din păcate, Cetatea dacică de la Grădiștea, nu a reușit să atragă interesul specialiștilor, dovadă slaba preocupare a acestora în a face o cercetare profundă a sitului. Timpul și mai ales oamenii au distrus și distrug iremediabil și ultimele urme ale unui trecut glorios dacic pe aceste meleaguri.
Ilie Fîrtat, bibliotecar
SEMNALUL ORA-S 
1 comentariu