Olt. ,, Cârloganca” vinul de Cârlogani care l-a făcut celebru pe Bachus

Formată din satele Cârlogani, Cepari, Beculeşti, Scorbura şi Stupina, comuna Cârlogani a fost atestată documentar încă din cele mai vechi timpuri, pe vremea când strămoșii noștri daci cultivau soiul de viță-de-vie numit ,,Cârloganca” și păstrat până în zilele noastre. Podgorenii se mândresc cu acest soi, precizând că unele culturi, cele care au scăpat de distrugerea colectivizării comuniste, depășesc 150 de ani. Unii bătrâni spun că însuși zeul Bachus s-ar fi născut pe aceste meleaguri și ar fi ajuns atât de celebru datorită acestui vin de Cârlogani.

Dar despre legenda celei mai vechi vițe-de-vie din țara noastră, vom vorbi într-un alt material.

Și dacă strămoșii acestor pământuri au fost împătimiți cultivatori de viță de vie, în zilele noastre, această îndeletnicire este mai puțin abordată pentru că, tinerii părăsesc satele noastre în căutarea unui trai mai ușor, și a unor condiții de viață mai bune. De ceva timp însă, o parte din tinerii localității Cârlogani și-au schimbat opțiunile și au început să își dezvolte aici diferite afaceri și să își construiască case noi, moderne.

Această schimbare se datorează, în mare parte, actualului primar, Ionel Văduva, aflat la cel de-al doilea mandat, care a reușit să îmbunătățească infrastructura și să aducă în aproape toate satele apă și canalizare, oferindu-le în acest fel, consătenilor săi, confortul de care au nevoie. ,, Se construiește foarte mult în comuna Cârlogani și sunt mândru de acest lucru, mai ales de faptul că tinerii rămân aici și își fac viața așa cu și-o doresc. Eu am încercat să le ofer toate utilitățile. Avem deja spre finalizare a canalizării în toate satele comunei, ca dealtfel și apa potabilă. În continuare mă străduiesc să obțin finanțarea pentru introducerea gazelor naturale” ne-a precizat edilul comunei într-un interviu pentru VGtv Regional.

Cu toate că primarul a reabilitat și modernizat complet Școala Gimnazială I- VIII din Cârlogani, numărul elevilor a scăzut considerabil, ajungând în momentul de față la 150 de copii. O parte din copii născuți aici, sunt la școlile din Slatina pentru că părinții lucrează acolo.

Ionel Văduva va candida și pentru al treilea mandat și își dorește să continue investițiile în comună, să amenajeze cât mai plăcut localitatea, să daleze toate șanțurile, să facă alei pietonale și trotuare, dar și piste pentru biciclete, acolo unde se poate.

Interviu Ionel Văduva

 O problemă cu care se confruntă administrația publică locală este reconstituirea titlurilor de proprietate, care au fost eliberate în proporție de doar 50%. În acest moment se lucrează efectiv la cadastrarea terenurilor și în paralele sunt eliberate și titlurile de proprietate persoanelor care încă nu au intrat în posesie.

Mai multe amănunte la VGtv Regional, www.vgtvregional.ro Redactor/ Reporter Georgiana Sebeș, op. imag. ing. Grigore Sebeș, editare și montaj Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s