Vâlcea. Petrecere de Lăsata Secului de Paște

Intrarea într-unul dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserica Ortodoxă, este precedată, de fiecare dată, de ziua în care se lasă sec, aceasta fiind ultima zi în care se mai poate mânca ”de dulce”.

În trecut, petrecerea avea loc sub cerul liber, de obicei pe un deal sau în locul cel mai înalt din zonă. Acolo se aprindeau focuri rituale din paie sau lemne aduse de săteni.

 Lăsatul secului este situat între solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară, având astfel și rolul de a marca victoria luminii asupra întunericului.

 În localitatea Budești, din Vâlcea, focul se numește “priveghi” și, fiind aprins înainte de Postul Mare, i se spune ,,Priveghiul cel Mare”, iar petrecerii i se dădea valoare de An Nou. Acolo sătenii cântau, jucau, mâncau și făceau strigături, cu urări pentru a fi iertați și purificați. Aceste strigături se încheiau prin versurile: „cele bune să se-adune, cele rele să se spele”.

Petrecerea continua până spre miezul nopții, iar participanții, de toate vârstele, mănâncă câte un ou fiert și spun: “oușor, oușor, să-mi fie postul mai ușor”.

Petrecerea Lăsatului de sec sau Revelionul Lăsatului de sec este punctul central al ritualurilor ce preced intrarea în Postul Mare.

În satele de deal și munte ale Vâlcii, fetele și flăcăii se adunau, se urcau pe înălțimi de unde slobozeau roți mari din paie aprinse și-i satirizau pe cei rămași necăsătoriți, în cadrul unui obicei numit strigăturile peste sat. Obiceiul se mai păstrează și astăzi, doar că roțile nu mai sunt confecționate din paie ci se folosesc cauciucuri aprinse.

 Andreea Sima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s