Vâlcea. Unde-s zgubenii de altădată?

Printre scrierile mele am gasit si acest text nostalgic, despre vremurile de altădată. Și m-am gândit ca, pentru aceste vremuri triste, ar fi bine sa vi le împărtășesc și dumneavoastră. În fotografie se vede o parte a satelor Dobricea și Tulburea, fotografie făcută din dealul Gruiului.

Noaptea de iulie începea să pălească dinspre Steag. O pată argintie de lumină începuse să se ivească la poalele cerului întinzându-se încet, asemeni unei pete de ulei pe-o întindere de apă. Era ceasul când zgubenii treceau spre târgul săptămânal de la Grădiștea. Și făceau asta, cu o precizie de metronom, de sute de ani. Sau poate și mai demult. Odată cu târgul. Nu era sâmbătă de la Dumnezeu ca acești oameni să nu străbată satul nostru de la un capăt la altul, spre târg.
Dar acum este liniște. Pustiu. Simt lipsa acelor vremuri. Cu astfel de imagini am crescut. În fiecare sâmbătă, cu noaptea în cap, cete-cete, zgubenii treceau la târg. De văzut nu-i vedeai, pentru că lumina era difuză, dar le auzeai pașii și vorbele sporovăite, cu voci reținute.
O auzeam pe săraca mama zicând:
– Hai, gata, scularea că auzi zgubenii, trec la bâlci! Și tu dormi ca un buștean!
Asta suna mai mult a reproș pentru faptul că eram așa de leneș. Și pentru asta eram tare supărat. Pentru că avea mama cu cine să mă compare. Și în sufletul meu de copil mi-era ciudă că ei, acei oameni ai nopții, erau mai harnici decât mine!
Până și câinii din sat se obișnuiseră cu acești oameni harnici, arși de soarele verii, ce-și duceau o parte din rodul muncii lor la târg, cu speranța unui câștig bun cu care să-și poată duce zilele. Nu-i mai lătrau. Erau de-ai noștri. Foarte rar, atunci când se auzea câte un gâgâit de gâscă, un măcănit de rață sau un cârâit de găină, se mai pornea câte un câine să latre. Dar se potolea repede.
Nici târgul nu mai are farmecul de altădată. Fără ei, fără zgubeni, este pustiu.

Ilie Firtat Gradistea

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s