Mehedinți. Dr. chirurg Radu Iman, noul șef al SJU Dr. Turnu Severin

Aladin Georgescu și Radu Iman

Aladin Georgescu, președintele CJ Mehedinți, a numit un nou manager al SJU Mehedinți în persoana dr. chirurg Radu Iman, cu o săptămână înainte a expira mandatul fostului manager, Ionuț Șerban, care, se pare că, nu a mai putut face față problemelor actuale existente din cauza COVID-19.

Șeful administrației județene Mehedinți a anunțat această schimbare pe pagina sa de Facebook, mulțumind totodată dr. Iman pentru că a acceptat această provocare: “Îi mulțumesc, în primul rând, domnului doctor pentru că a acceptat această propunere într-o perioadă de criză, într-o situație de urgență fără precedent pe care nu doar Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin o traversează, ci întreaga țară și întreaga lume. Trebuie spus că mandatul fostului manager a fost pe o perioadă de șase luni și ar fi expirat peste o săptămână. De comun acord am stabilit, ca mandatul să se încheie înainte cu o săptămână pentru a ne asigura că în această perioadă a pandemiei, Spitalul va avea un management asigurat de unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici din județul Mehedinți.
Pe de altă parte, nici una dintre măsurile luate de la începutul stării de urgență până în prezent nu a fost greșită în unitatea medicală, dar prin numirea domnului doctor Iman, vreau să fim cu toții siguri că activitatea în Spitalul Județean de Urgență se desfășoară cu cea mai mare atenție și protecție pentru pacienți și personalul medical de aici!
Am convingerea că domnul doctor Iman este printre singurii din județul Mehedinți care are experiența și expertiza necesară pentru gestionarea situației create de răspândirea cu repeziciune a noului
Coronavirus!
Nu în ultimul rând, prin numirea domnului doctor Iman în funcția de manager, vreau să dau un sentiment de siguranță personalului me
dical din Spitalul Județean de Urgență de care are atâta nevoie în această perioadă!

Dr. Radu Iman

Vă asigur în continuare de toată implicarea Consiliului Județean Mehedinți și a mea în achiziția de echipamente medicale și de protecție, în pregătirea secțiilor pentru momentul în care pacienții confirmați cu Coronavirus vor fi tratați în Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.

Vă doresc mult succes, domnule doctor, în funcția de manager și vă asigur de tot sprijinul, susținerea și colaborarea în exercitarea mandatului. Nu este o misiune deloc ușoară, dar v-o încredințez în numele personalului medical și al cetățenilor acestui județ care mai mult ca oricând, au acum nevoie de înțelepciunea și experiența dumneavoastră!” a conchis Aladin Georgescu

Georgiana Sebeș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s