Mehedinți. Podul lui Dumnezeu de la Ponoare opera lui Hercule

 Podul lui Dumnezeu din comuna mehedinţeană Ponoarele este unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa. Astfel de poduri naturale mai există în SUA şi în Franţa, dar cel din România este singurul circulat, fiind format din calcare, ca urmare a surpării tavanului unei peşteri. Acesta are aproximativ 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.

  Pe siteul primăriei Ponoarele, se arată că „Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde  se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului“  Despre acest spectaculos pod  s-au spus și s-au scris foarte multe legende, însă cel care a cercetat și a găsit dovezi a fost istoricul Nicolaie Densușianu, care scria în ,,Dacia preistorică” ( lucrare datată din 1910!)  că Podul lui Dumnezeu, precum și întregul complex carstic sunt făcute de Hercule, unul dintre semizeii care au trăit pe aceste meleaguri, nimeni altul decât Iorgu Iorgovan, eroul legendelor românești. Printre cele douăsprezece poruncile primite de la regele Euristeu s-a aflat și a aceea de a tăia cele cinci capete ale Hydrei. Malefica Hydră în timp ce fugea de Hercule, acesta a aruncat  paloşul spre o stâncă, pe care o prăbuşeşte, astfel formând Podul lui Dumnezeu. Rămasă fără unul dintre cele cinci capete, Hidra fuge prin munte, lăsând în urma sa  o dâră de sânge pe

cheile de pe valea Cernei, sperând că va ajunge la izvoarele termale, despre care credea că-i pot reda puterile.

Hercules, așa cum știm, era fiul lui Zeus și al  Alcmenei. Pentru a se uni cu AlcmenaZeus a luat chipul și înfățișarea soțului ei, Amfitrion, plecat să lupte împotriva teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Hercules, iar din unirea Alcmenei cu Amfitrion, sosit imediat după aceea, s-a născut Ificles, frate geamăn cu Hercules.

Podul, acel monument de pe vremea pelasgilor săpat cu multă măiestrie în stânca nativă servea pentru scurgerea lacului ce acoperea într-o epocă îndepărtată suprafața bazinului din apropiere. Tot pentru scopul acesta a fost perforat şi dealul ce se află la capătul canalului, adică Dealul Peşterii, ce desparte podul de Zătonul Mare.

Legendele care s-au creat în jurul acestui pod special sunt foarte multe și variate, dar așa  cum am spus, din dovezi clare prezentate de istoricul Nicolae Densușianu, acesta a fost făcut cu mii de ani în urmă de însuși Hercule, sau Iorgu Iorgovan, cunoscut în versiunea populară.

 Una dintre aceste legende spune  că acesta ar fi fost construit de însuși Dumnezeu pentru a-i veni în ajutor Sfântului Nicodim când acesta a vrut să treacă spre Tismana căutând de zor o cascada care i se arătase în vis. Deasupra acestei cascade călugărul trebuia să construiască o mănăstire, oprindu-se la Ponoarele, lăcaș sfânt pe care îl putem găsi și astăzi. Aici însă nu are viață lungă, deoarece doua familii îl acuză de furt și acesta este nevoit să plece, blestemând însă zona. Blestemul spunea ca apa avea să se zbuciume, să nu crească peștele în ea si să fie înghițită de pământ.  Bunica mea spunea, că blestemul Călugărului Nicodim s-a potrivit foarte bine cu zona pentru că de-a lungul apei s-au construit 8 mori ( la una dintre ele lucrând și bunicul meu!) care au fost ulterior abandonate.

În apă nu se găsește pește, dar nici alte  vietăți acvatice. Este înghițită de peștera la propriu, dar atunci când plouă apa e aruncată afară.

 Cert este faptul că legendele zonei, legate de acest pod natural, înfăţişează o luptă a binelui cu răul. Tot bunica ne povestea, când eram mici și voia să ne sperie să nu plecăm creanga,  că la începuturile lumii diavolul ar fi locuit în Peştera Ponoarele, făcându-le numai rău locuitorilor zonei. Aceştia s-au rugat pentru îndepărtarea sa din peşteră, iar  Dumnezeu a dat cu palma peste tavanul peşterii pentru ca aceasta să se prăbuşească. Necuratul a găsit totuşi o cale de ieşire, respectiv la intrarea dinspre Lacul Zatonul Mare.
Diavolul şi-a amplificat sentimentele de duşmănie faţă de toţi cei care îl doreau departe de acel teritoriu şi s-a agăţat de Dealul Peşterii, formând în acest mod şanţuri de calcar, numite azi lapiezuri: Afrodita şi Cleopatra.

Tot potrivit acestei legende, cel rău veghează  și acum  de pe Stânca Diavolului şi dacă observă trecători care se apropie de peşteră are grijă să-i înece în lac.

 Dr. Ing Grigore Sebeș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s