Olt. Dezbatere publică pe tema câinilor vagabonzi la Caracal

 Olt. Dezbatere publică pe tema câinilor vagabonzi la Caracal

Miercuri 15 iulie, în grădina de vară din spatele Primăriei Caracal a avut loc o dezbatere publică privind soluționare problemei câinilor vagabonzi din oraș, la care au participat primarul Liviu Radu, city- managerul Adrian Chesnoiu,  Marian Doldurea, candidatul PSD la primăria Caracal, precum și locuitori ai orașului care au răspuns invitației autorităților locale. De asemenea, la această dezbatere au mai fost prezenți reprezentanții unor asociații pentru protecția animalelor și fosta senatoare PP-DD, Cristiana Anghel. 

Potrivit lui Chesnoiu, administrația publică din Caracal a realizat, anul trecut ,, un Studiu de Fezabilitate din care rezultă că amenajarea unui adăpost ar greva bugetul local de o sumă exorbitantă, întreținerea anuală de asemenea, fapt care va pune în pericol viabilitatea acestui proiect. În aceste condiții am identificat ca soluție, prevăzută de lege, concesionarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân. Am avut în vedere două aspecte în documentarea noastră – siguranța populației, pe de o parte, reprezentând interesul general al cetățenilor municipiului nostru și de cealaltă parte respectarea legislației de protecție a animalelor. ”

Primarul Liviu Radu, aprecizat celor prezenți că la nivelul municipiului Caracal s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de câini fără stăpân, mulți dintre aceștia aduși din alte localități, care au atacat oamenii pe străzi. Acesta a mai adăugat că are foarte multe reclamații din partea locuitorilor în care i se cere cu vehemență să  găsească soluții în acest sens.

 Potrivit edilului din Caracal, administrația publică locală   are nevoie de nu mai puțin de 1.600.000lei  pentru construcția unui adăpost, precum și de alți bani pentru întreținerea  animalelor, ceea ce bugetul local nu-și poate permite. În ciuda faptului că mă consider totuşi o persoană pragmatică, mă regăsesc în situaţia de a nu fi rezolvat această chestiune a câinilor fără stăpân, deşi a fost o promisiune din 2016. Eu m-am tot săturat să ne zbatem în aceste situaţii juridce fără ieşire şi intepretări care nu ne-au adus nimic bun. M-aş fi aşteptat ca lucrurile să se simplifice încât să rezolvăm această problemă. Apropo că atâtea primării se duc către adăposturile mari, este numai pentru faptul că nu-şi permit să aibă cheltuieli extrem de mari. Sper să găsim o soluţie. Dezbaterea mi s-a părut în regulă, chiar dacă au fost momente mai tensionate”, a declarat primarul Liviu Radu.

Reprezentanta uneia dintre asociații pentru protecția câinilor, Ioana Rozenberg,  dar și vestita senatoare, s-au pierdut în explicații, au bătut câmpii cu drepturile animalelor încălcate și conspirații ale autorităților, fără să vină cu soluții așa cum era tema dezbaterii. Nu au lipsit, din partea acestora, mahalagismele, acuzații aduse celor care luau cuvântul, transformând această acțiune într-un veritabil bâlci.

Printre cei care au luat cuvântul, a fost și Marian Doldurea, care a ținut să precizeze, că va adopta nu mai puțin de zece câini, adăugând : ,,Suntem cu toţii iubitori de animale. Nu vrem să le omorâm, dar nici să le ţinem pe stradă. Trebuie clar să găsim o soluţie. Dacă se respectă toate legile, eu cred că aşa cum este făcut acel caiet de sarcini, este o primă rezolvare. Aceasta presupune găsirea unui adăpost în altă parte, doi, crearea unui cont în care, noi, iubitorii de animale din Caracal, să putem contribui pentru câinii fără stăpân, dar şi adoptarea de la distanţă este o soluţie. Eu, personal, sunt dispus să adopt 10 câini fără niciun fel de problemă. Probabil că sunt şi mulţi alţi iubitori  de animale care pot să facă acest lucru. Nimeni nu dorește eutanasierea sau uciderea. Cu toţii dorim o rezolvare totală. Soluţia nu e să adunăm câinii ci să continuăm cu sterilizarea, cu înregistrarea lor, cu conştientizarea oamenilor că orice câine adus pe domeniul public dăunează din toate punctele de vedere. Ne dorim un oraş civilizat, curat, fără câini pe străzi şi fără câini fără stăpân”.

Reprezentanta unei asociații din Constanța, prezentă la eveniment, a venit cu inițiativa de a duce în adăpostul pe care îl deține 100 de câini și, în calitate de medic veterinar va ajuta administrația să sterilizeze cât mai multe animale.

 La finalul întâlnirii, Adrian Chesnoiu a mulțumit celor prezenți „Cred că aceste ore petrecute în compania dumneavoastră, au fost nişte ore utile pentru administraţie şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că toţi am convenit că iubim animalele şi că vrem să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a ne fi bine, dar în acelaşi timp, noi avem obligaţia administrativă să asigurăm tot ceea ce înseamnă siguranţa cetăţeanului şi un climat de ordine şi linişte publică, în municipiul nostru, în conformitate cu legea.

Evident că o astfel de problemă incită şi dă naştere la foarte multe discuţii. Legislaţia în domeniu este una foarte complexă şi doar pentru cei ce se apleacă cu atenţie asupra prevederilor legale. Delimitarea foarte clară din perspectivă juridică a unor aspecte este una foarte viabilă. Altfel, dacă citim legea şi nu putem s-o intepretăm în sensul aplicării ei, riscăm să avem foarte multe denaturări ale adevărului sau denaturări ale modului în care această lege se aplică”.

 Amănunte la VGtv Regional, a consemnat Georgia Sebeș, op. imag. ing. Grigore Sebeș, editare și montaj Georgiana Leulescu. http://www.vgtvregional.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s