Olt. Secția de Psihiatrie a SJU Slatina, într-o locație modernă

 Olt. Secția de Psihiatrie a SJU Slatina, într-o locație modernă

Iată că, în sfârșit aflăm și vești bune din domeniul sanitar. Este vorba de inaugurarea  Secției de  Psihiatrie din carul  Spitalului Județean Slatina, care va fi inaugurată  și va deveni operațională, luni 20 iulie.

 Managerul unității medicale de la Slatina, Cătălin Rotea, a anunțat pe contul să de socializare că noua Secție de  Psihiatrie ,,va funcționa într-un imobil complet reabilitat, dotat cu mobilier nou și aparatură performantă, aflat pe strada Trandafirilor, în spațiul fostei Creșe Nr. 1. Valoarea investiției s-a ridicat la suma de 7 milioane de lei și a fost suportată din bugetul propriu al Consiliului Județean Olt.”

Pe lângă dotările din interiorul secției, și curtea a fost modernizată. Au fost montate bănci, iar în zona verde pacienții se pot relaxa în aer liber. La noua Secție de Psihiatrie vor lucra 10 medici psihiatri, dintre care doi în Centrul de Sănătate Mintală.

 Până acum această secție a funcționat în condiții improprii într-un imobil foarte vechi pe str. Dăgănești. De numele acestei secții s-a legat și scandalul sexul dintre o asistentă și un brancardier,  când bărbatul a ucis  cu mai multe lovituri de cuțot  finalizat cu moarte ambilor

 În 2018, Consilierii judeţeni au aprobat în ultima şedinţă a CJ Olt indicatorii tehnico-economici pentru trei proiecte importante de investiţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, toate urmând să demareze în acest an. Clădirea în care a funcţionat până în urmă cu doi ani Școala Sanitară de Stat ,,Christiana”, din strada Trandafirilor, situată aproape de spital, şi care fusese lăsată în voia sorții, este noua locație a Centrului de Sănătate Mintală şi Secţia Psihiatrie Adulţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

 Reabilitarea clădirii principale existente, care cu mulţi ani în urmă a găzduit Creşa nr. 1 Slatina, a costat peste 9 milioane lei și a constat în demolarea mai multor clădiri-anexă şi extinderea corpului principal cu o suprafaţă construită de aproape 400 m.p.
 Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s