Editorial. România și ,, sfânta nebunie” a idealului național

 ****Editorial. România și ,, sfânta nebunie” a idealului național****

 După 3 decenii de la starea de insurecție militară pentru preluarea puterii din 1989, mecanismul sistemului democratic de a cerne valorile pe criteriul meritocrației s-a dovedit foarte deficitar. Un cumul de factori precum: fragilitatea sistemului democratic, polarizarea politică a populației și nu în ultimul rând corupția, ne-au adus în pragul haosului generalizat. pe fondul unei tranziții haotice, fără sfârșit și fără „sfânta nebunie” a idealului național, în locul ordinii de drept firești, constatăm că toți infractorii au legile lor și acționează după bunul lor plac. După fiecare rând de alegeri, majoritatea câștigătoare jură pe sfânta Biblie că va servi cu credință țara. Dar la scurt timp uită de jurământ și își bagă virgula în programele vânturate în fața alegătorilor și în toate programele comunităților și ale oamenilor pe care îi reprezintă. Dacă analizezi situația actuală din perspectivă istorică, constați că nu este nimic nou, România a fost și este ținută în stare de subdezvoltare, în sărăcie și în mizerie. Din păcate vedem că nici acum țara noastră nu mai are ce face cu tinerii inteligenți, cu specialiștii atât de necesari și valoroși, deși se spune că fructul poartă în sine și vârfuri și rădăcini. Puterea politică, statul prin ceea ce face acum ne ajută să înțelegem și să nu ne mai îngrijorăm, pentru că dacă Dumnezeu a făcut lumea din nimic, acum nimicul răzbate în toate prin puterea lui de distrugere. Munca, din izvorul oricărei avuții cum spun economiștii, a devenit o rușine, este înlocuită cu nemunca ca sursă de bogăție și îmbuibare. Un lucru se dorește, să devină clar pentru generația prezentă și viitoare că dacă vrei să trăiești bine fără a munci vreodată, trebuie să fii profund îndrăgostit de o anumită activitate: să furi tot și fără frică de brațul legii. Așa se întâmplă când ignoranța este înzestrată cu putere și în loc să fie purtată ca o cruce este vânturată ca o secure. Din această perspectivă, eu cred că și de data aceasta vom avea parte de o campanie murdară pentru că oamenii politici vechi și noi, sunt adepții stilului machiavelic. Aproape toți uită că pentru a schimba ceva, trebuie să se schimbe pe sine să înveți mai întâi pentru ei ca să știe pentru toți. Dacă nici de data aceasta românii nu se trezesc la realitate și nu vor alege oameni noi capabil să schimbe România, care înțeleg că suferința sporește absurditatea vieții, înseamnă că suntem sortiți să trăim așa și nu altfel. Personal, în calitate de om politic și creștin motivat religios, prefer și sper să fac ceva în primul rând pentru săraci, nu pentru virtutea lor de ” învinși” ai tuturor timpurilor, dar mai ales pentru că au mai multă inimă și omenie decât ceilalți oameni. Sper că măcar acum electoratul să înțeleagă situația în care ne aflăm și să voteze cu mintea, sufletul și inima. Dacă în acest prezent istoric tulbure și neprielnic nu se va schimba nimic, atunci vom spune că imaginația acestui neam a secat, iar lipsa de speranță a omului creator va duce la un scepticism infernal generalizat.

Am încercat sa vă aduc în atenție, însă câte ceva despre lucrurile pe care acest popor român le lasă în urmă, în inima și-n gândul celor ce vin din urma… Pentru că vrem sau nu să recunoaștem – o lecție morală pe care e timpul să înțelegem cât de datori suntem să ne-o însușim… O lecție despre umanitate. Sau poate despre lipsa ei? Despre credință. Despre libertate și sosiile ei mârșave. Despre goliciunea care ne amenință sufletele… Despre ignoranța si lichele Despre geamantane pline de ura Despre nepăsare. Despre diferența dintre a exista și a trăi… Despre valori. Despre cum trece viața pe lângă noi… E despre noi. E, câtuși de puțin, despre fiecare dintre noi… Și asta ar trebui, dacă nu să ne sperie, să ne pună cel puțin pe gânduri…

Viața noastră azi e un spectacol dificil. Mai ales pentru spectator. E o frescă a prezentului tulburător în care noi tot refuzăm să acceptăm că trăim. O frescă zugrăvită cu umor amar, care ne pune față în față cu propria deznădejde. Un strigăt de ajutor, poate…

 Un îndemn la luciditate, cu certitudine! Și nu, acest popor român este fantastic e un spectacol pentru toată lumea. Deși ar cam trebui să fie un model creștin… E un spectacol pe care trebuie să-l vezi doar dacă ești pregătit să-ți asumi mesajul pe care-l aduce cu sine. Un spectacol menit să te trezească la realitate… Un spectacol pentru cei tineri și mai puțin tineri deopotrivă. Pentru părinți și copiii lor adolescenți. Pentru cei care au uitat de Dumnezeu și pentru cei care încă Îl mai caută. Pentru cei resemnați și pentru cei care încă mai speră la un viitor senin… Pentru cei care încă mai au puterea să facă haz de necaz și pentru cei care vor să învețe cum să stăpânească acest talent aparte… E un spectacol-oglindă, care te face să râzi, să plângi, să găsești răspunsuri și să-ți pui alte întrebări…

E un spectacol necesar, pentru care eu mă simt dator să fac tot ce pot pentru a nu lasă să murim prea devreme sufletește!

Gheorghe Duduială

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s