Mânăstiriea Bolintin și starețul cu har care mi-a redat speranța

***Mânăstiriea Bolintin și starețul cu har care mi-a redat speranța***

Am ajuns, probabil cu voia lui Dumnezeu, a Universului, a karmei sau a ce credeți d-voastră (eu rămân totuși la voia Domnului) să descopăr o adevărată minune, ascunsă parcă de ochii curioșilor, de pădurile seculare ale Bolintinului. Un loc surprinzător prin frumusețea lui. La marginea pădurii, cu o deschidere frumoasă către câmpia care, aici, în zonă, este ușor vălurită, locul nu mărturisește nicidecum apropierea de București. Parcă ai fi undeva în Bucovina. La poalele pădurii se află valea din care izvorăşte râul Ilfovăţ. Nu departe, mergând chiar pe jos, se ajunge la fâneţele de pe lângă râul Neajlov, cu foarte mare vechime în zonă. Totodată, pe Neajlov a existat şi există încă o moară care a aparţinut mănăstirii. Pe lângă valea de unde izvorăşte râul Ilfovăţ, se întindeau pajiştile, tarlalele mănăstirii, care au fost „lăsate cu blestem” de domnitori, păzite de arendaşi, iar astăzi nu sunt revendicate de nimeni. Pentru cel care cunoaşte împrejurimile Bolintinului nu există în zonă un loc mai pitoresc şi mai bogat. Acest loc este scăldat parcă într-o lumină cerească, iar peisajul înconjurător te uimeşte printr-o frumuseţe neîntâlnită în zonă.

În Muntenia a existat un spaţiu geografic, în jurul oraşului Bolintin-Vale, care s-a aflat, de-a lungul istoriei, la răscruce de drumuri şi hotare ale judeţelor Vlaşca, Teleorman, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu. Locul acesta, ca într-o adevărată ,,ţară a râurilor”, este scăldat de apele Sabarului, Argeşului, Ilfovăţului, Neajlovului şi Dâmbovnicului. Cercetări arheologice evidenţiază faptul că pe acest colţ de rai românesc, situat cândva în plin codru al Vlăsiei, au existat comunităţi omeneşti, din cele mai vechi timpuri. Pe aici au dăinuit peste secole şi numeroase lăcaşuri ale credinţei noastre ortodoxe. Sfinte biserici sunt şi acum, dar despre aşezările monahale ce au existat în această parte a Munteniei, se mai păstrează puţine informaţii. Hrisoavele şi documentele istorice arată că în acest perimetru geografic se găseau şapte aşezări monahale: Mănăstirea ,,Buna Vestire” de la Bolintin (atestată la anul 1433), Mănăstirea Babele (atestată la 1457), Mănăstirea Căscioarele (atestată la 1505), Mănăstirea Glavacioc (atestată la 1507), Mănăstirea Strâmbu (Găiseni- atestată 1510), Mănăstirea Roata (atestată 1668), Schitul Radu Vodă (Pădureni- nu se cunosc alte informaţii).

Mănăstirea din “Pădurea cea Mare”, ctitorită în timpul lui Mircea Voievod

Referitor la Mănăstirea Buna Vestire din Pădurea cea Mare de la Bolintin, se cunoaşte că a fost ctitorită de Pilea logofătul în timpul domniei lui Mircea cel

Bătrân şi a fiului său, Mihail. O trimitere clară la ctitorul sfântului lăcaş apar în hrisovul dat de Alexandru Aldea Coconul pentru mănăstirea „ce se numeşte Bolintinul… care a fost făcută din temelia ei de răposatul Pilea logofătu. Pilea logofătul a deţinut această funcţie atât în timpul lui Mircea cel Bătrân, mare ocrotitor şi ziditor de biserici, cât şi în scurta domnie a fiului său, Mihail. Acest lucru face ca lăcaşul monahal să primească şi de la domnii ce vor urma o atenţie deosebită, fiind aşezată în rândul marilor ctitorii mănăstireşti din aceeaşi perioadă. Astfel că, în următoarele secole, puţini sunt domnitorii care să nu dea atenţie Mănăstirii de la Bolintin. La 15 martie 1433, Alexandru Aldea emite primul hrisov care atestă existenţa mănăstirii. „1433 (6941) Martie- Târgovişte- Hrisovul lui Alexandru marele voievod, ce-l da mănăstirii din Pădurea cea Mare, unde este Bunavestire, peste apa Argeşului, împotriva Bucşanilor, ca să-i fie satu ce să numeşte Bolintinu”. Mănăstirii de la Bolintin i s-au făcut danii şi întăriri de moşii care s-au întins mai ales peste satele Ogrezeni, Malu-Spart, Bucşani şi Bolintin, când treci apa Argeşului, pe valea râului Ilfovăţ, până în apa râului Răstoaca (Sabar). Aceste moşii le întâlnim pe rând în hrisoavele date cu blestem de domnii Ţării Româneşti, ca fiind ale mănăstirii. Mănăstirea de la Bolintin a mai avut posesiuni, după cum reiese din hrisoavele domnilor, şi în alte regiuni decât cele din imediata apropiere a mănăstirii: vie la Aninoasa, Dragomireştii de la Dâmboviţa, vie la Vihorăți, moşie la Izvorani, în judeţul Ialomiţa, moșie în judeţul Vlaşca. Datorită situării ei într-un loc cu pământuri mănoase, mănăstirea, pentru o lungă perioadă de timp, a dus o existenţă prosperă, adăpostită fiind şi în mijlocul pădurii de la Bolintin sau Pădurea cea Mare.

După domnia lui Mihai Viteazul, în anul 1605, sub ameninţarea turcească crescândă, călugării de la mănăstirea Buna Vestire au îngropat odoarele mănăstirii. Nu se ştie dacă au fost scoase la lumină vreodată. Din hrisovul lui Radu Vodă Şerban aflăm că, dorind să întărească moşiile mănăstirii, menţionează că „hârtia de danie s-a pierdut împreună cu multe scule şi unelte ale sfintei mănăstiri, carele au fost îngropate”, după mărturia egumenului şi a călugărilor. La 2 marie 1626 luăm la cunoştinţă de starea Mănăstirii din Pădurea cea Mare, care „au sărăcit” şi de aceea „au găsit cu cale măria sa Alexandru Coconul, de au închinat-o la numita mănăstire Simon Petra cu toate satile şi morile şi cu viile şi cu toate bucăţile şi cu tot venitul”. Tot la această dată, 2 martie 1626, trece sub dependenţa Mănăstirii Mihai-Vodă de la Bucureşti. Din anul 1651, moşiile mănăstirii sunt preluate de Mănăstirea Mihai-Vodă, dar abia din 1747 va intra de drept în posesiunea pământurilor fostei mănăstiri de la

Bolintin prin „poruncă domnească”, pe care le va administra până la secularizarea averilor mănăstireşti în 1864. Locul în care s-a aflat mănăstirea este cuprins în triunghiul format de satele Bolintin-Vale, Ogrezeni, Malu-Spart şi este reprezentat cartografic în majoritatea lucrărilor vechi, pe harta împroprietăririi realizată prin Reforma agrară din 1864, dar se mai păstrează încă în înregistrările Primăriei Bolintin-Vale din anul 2000. Dovada că aici a fost Mănăstirea Buna Vestire şi, în mod sigur, o parte a moşiei stabile a Mănăstirii Mihai-Vodă este faptul că, din bătrâni, se transmite denumirea locului Mihai-Vodă, aflate din spusele bunicilor, ştiute de la străbunici, dar atestate şi de documentele primăriei Bolintin-Vale. Mulţi bolintineni mai susţin, încă, şi în zilele noastre, că pământurile familiilor lor au fost cumpărate de la călugări greci, iar acestea se aflau peste Argeş, la Mihaiu-Vodă. Denumirile existente pe hărţi şi-n hrisoave se regăsesc şi astăzi în teren: Salcia Roşie, Movilele cu cruci, la Vizuini, Puţul lui Berghel, Rovinele, Drumul Tătarului, Groapa cu Comori, Stejarul lui Mihai, Cornul Ursului, Moara de pe Neajlov, Moara de pe Răstoacă (Sabar). Tot aici se găsesc şi se mai folosesc încă drumuri vechi de sute de ani.

Pe urmele Bolintinenilor

Există oameni care spun că această biserică a fost întemeiată de familia Bolintineanu. În curtea bisericii se află mormântul poetului, iar în interiorul bisericii se mai găsește un mormânt al familiei.

Despre poetul pașoptist Dimitrie Bolintineanu am aflat că s-a născut în data de 19 februarie 1819, în satul Bolintinul din Vale (județul Ilfov-azi, Giurgiu), fiu al macedoneanului Ienache Cosmad. „Părinții lui nu sunt nici vechi moldoveni, nici vechi munteni, nici vechi ardeleni, ci dintr-o familie venită din Balcani, se pare, așezată de curând în țară, un fel de moșieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendașilor“ (Nicolae Iorga).

Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine, părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în țară din Ohrida. În puținii ani ai tatălui său, Ienache, acesta a reușit să-și facă în Valahia o situație acceptabilă. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București. În prima jumătate a anului 1870, Dimitrie Bolintineanu călătorește la Paris. I se reeditează câteva dintre biografiile istorice. Tipărește culegerea de satire Menadele și volumul de poezii Plângerile României. Colaborează, până în aprilie, la Românul, lui C. A. Rosetti. Grav bolnav, e silit să-și întrerupă munca. În 1871, boala lui Bolintineanu se agravează. Poetul este sărac. Pensia pe care o primea intra în buzunarele creditorilor. Oficialitatea refuză să-i acorde ajutor. În aprilie este organizată, din inițiativa lui George Sion, o loterie cu obiecte personale ale lui Bolintineanu. La 28 aprilie are loc un spectacol la Teatrul Național din București, în beneficiul fostului membru al Comisiei teatrale. La 25 iunie, un grup de deputați (printre care și Cezar Bolliac) propune Camerei votarea unei recompense naționale „pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, carele se află lipsit de existența de toate zilele”. Trimisă spre studiu la secțiuni, propunerea a rămas îngropată în dosare. Bolintineanu a dobândit o afecțiune psihică de pe urma mizeriei și sărăciei. Poetul este internat la Spitalul Pantelimon. În condica de înregistrare a bolnavilor a fost notat: «Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine». În martie 1872 are loc tragerea loteriei inițiate în 1871 de George Sion. Cărțile lui Bolintineanu au fost câștigate de V. Alecsandri, dulapul bibliotecii – de C. Negri, iar celelalte mobile – de către Catinca Balș. Alecsandri și Negri au cerut ca obiectele ce le reveneau lor să rămână în continuare ale lui Bolintineanu. În dimineața zilei de 20 august, acesta încetează din viață în spital. Este înmormântat la Bolintinul din Vale. Cam atât am putut afla din înscrisurile vremii despre pașoptistul Dimitrie Bolintineanu.

Părintele stareț Mina, singurul viețuitor al mănăstirii

Reîntorcându-ne la istoria mănăstirii de peste apa Argeșului, am aflat că în anul 2004 un sobor de preoţi, în frunte cu Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a sfinţit locul pentru ridicarea noului schit, metoh al mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, ce urma să-i aibă ca ocrotitori spirituali pe Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Mare Mucenic Mina şi Sfântul Sava cel Sfinţit.

Până în anul 2007, cu ajutorul credincioşilor din localităţile din jurul mănăstirii, a preoţilor din parohiile învecinate şi a călugărilor de la mănăstirea Radu Vodă, s-au construit cinci chilii, o trapeză, două grajduri, gospodăria anexă şi s-a realizat amenajarea iniţială a drumurilor. De asemenea, începând cu anul 2005 Preasfinţitului Varsanufie Prahoveanul face formalităţile necesare pentru construirea noului sfânt lăcaş. Preasfinţia sa Varsanufie Prahoveanul a construit noul lăcaş cu trudă și rugăciune neîncetată, redând locuitorilor de pe aceste meleaguri bucuria de a se ruga acolo unde sihăstrii şi călugări s-au nevoit cândva şi s-au rugat „pentru neamul acesta şi țara aceasta”.

Așadar, din ziua sărbătoririi Sfântului Prooroc Ilie a anului 2005 şi până la sfârşitul anului 2007, s-a ridicat biserica mănăstirii.

În anul 2000 a fost aprobată înființarea Episcopiei Giurgiului, prin desprinderea județului Giurgiu din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. În ziua de 8 februarie 2006 în scaunul de episcop al Giurgiului a fost ales Preasfințitul Părinte Ambrozie. În cuvântarea ținută o dată cu evenimentul întronizării Prea Sfinției Sale Ambrozie la 9 aprilie 2006 ca prim episcop al Giurgiului, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist face referire pentru prima dată în mod oficial la Mănăstirea Buna Vestire de la Bolintin-Vale.

În momentul întronizării Părintelui Ambrozie, ca episcop al Giurgiului, funcționau în județul Giurgiu doar două mănăstiri, Comana si Delta Neajlovului. În ședința Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei din 15 februarie 2008, la convocarea Patriarhului Daniel, s-a hotărât transformarea metocului mănăstirii Radu Vodă din București, Mănăstirea Buna Vestire, (mănăstire de călugări) şi trecerea acesteia sub jurisdicția canonică și administrativă a Episcopiei Giurgiului.

Noua mănăstire ridicată „peste apa Argeșului” are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sfântul Mare Mucenic Mina şi Sfântul Sava cel Sfințit, cu binecuvântarea Fericitului întru adormire Teoctist Patriarhul. În anul 2010 mănăstirea a fost îmbogățită cu un dar de mare preț, dăruit de Mihail, Episcopul Episcopiei Române a Australiei și a Noii Zeelande, o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie al Eginei. Sfântul Ierarh Nectarie și-a început deja lucrarea sa pe aceste meleaguri pline de istorie și mulți din cei veniți la mănăstirea Buna Vestire de la Bolintin au primit răspuns rugăciunilor lor. Ca stareț al Mănăstirii Buna Vestire este părintele Mina, care din anul 2007 a reușit să dinamizeze viața duhovnicească a sfântului lăcaș și s-a îngrijit de împodobirea bisericii și aducerea în bună rânduială a stării materiale din mănăstire.

Mânăstirea Buna Vestire din Bolintin este nou-nouță. Totul pare rânduit, ordonat de o minte clară, care a avut în vedere și funcționalitatea deplină, dar și confortul cultic. Locul e cu desăvârșire frumos, surprinzător chiar pentru monotonia stepelor care împresoară capitala. Aici, la Bolintin, situația e radical schimbată, în sensul că lăcașul este așternut la poalele unei păduri istorice, fapt care îi creează un șarm aparte. O ușoară unduire a reliefului, freamătul arborilor seculari și gata, efectul de oază duhovnicească este garantat! Deși starețul Mina, ucenic al părintelui Iustin Pârvu, este singurul (supra)viețuitor al mânăstirii, lipsa obștii nu împiedică bunul mers al lucrurilor. Om blând, cu privire ageră, cu har de la Dumnezeu, părintele Mina își petrece întreaga zi între rugăciune și muncă, o muncă istovitoare, dar care îi aduce liniștea sufletească. Părintele Mina, prin slujbele pe care le ține, păstrează atmosfera harică a locului (transmisă desigur de la mănăstirea care exista în sec. al XV-lea și care a fost în întregime distrusă).

În plus, este un minunat gospodar, având o mică fermă pe lângă mănăstire, cu vaci, păsări, un heleșteu, etc, o mare parte dintre produse fiind vândute creștinilor care odată sosiți cu greu se despart de aceste meleaguri. Locul este deosebit de primitor, amprenta părintelui Mina se vede peste tot și este benefică. Am rămas impresionată de frumusețea, de curățenia acestor locuri, de harul părintelui, de cuvintele de folos pe care ni le-a adresat. Există un vechi îndemn, împământenit la noi de zeci poate chiar sute de ani, care spune cam așa: „Să faci ce zice popa, nu ce face popa!” Aș vrea să contrazic aceste vorbe. În cazul părintelui Mina de la mănăstirea Bolintin, e bine să faci nu doar ce zice, ci mai ales ce face, căci dumnealui cu vorba-i blândă, de moldovean, urmaș de-al lui Ștefan, multe povețe are de dat și multe fapte drept exemplu. Aș putea spune, fără să greșesc cu nimic, că părintele Mina este îngerul mănăstirii “de peste Argeș”, iar Sfântul Nectarie păzitorul “Pădurii celei Mari” și al întregi suflări ce vine pentru a găsi leac la suferințele trupești și sufletești

Andreea Sima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s