Picătura de cultură.TOAMNĂ TRISTĂ

TOAMNĂ TRISTĂ

––––––

E toamnă iar și frunza ruginie

S-a așternut covor peste alei,

Și, ce parfum de struguri copți în vie

Cu-a lor licoare dulce-aurie,

Te-îmbie, savurând-o când o bei!

Dar ce păcat, cu-această pandemie

Că prin orașe, mustării nu sunt ,

Simbolurile toamnei brumărie

Ce ne-aducea atâta bucurie,

La un grătar cu mici, pastramă, must!

Nici berăriile nu sunt deschise

Ba chiar biserica este închisă,

Pe străzi vezi trecători cu fețe triste

Cu măști mai colorate sau închise,

Scenarii sumbre de apocalipsă!

Pomii, chiar florile-n gradină,

De teama toamnei triste-s consternate,

Că au aflat din zvon, că-are să vina

Ba și mai mult, le-a spus chiar o albină,

Că bruma și înghețul nu-s departe !

Pe-o creangă, un boboc de trandafir

Îndrăgostit de-o tânără sulfină,

Plângea cuprins de-al dragostei suspin

Ba și-a pierdut chiar și parfumul fin,

De teama toamnei triste c-o să vină!

O buburuza-întreba pe-o furnică

De este-adevărat ce se aude,

-Nu știu surată și nouă ne e frică

De timp, că-această toamna vine și ni-l strică,

Și drumurile vor fi tot mai ude!

Păcat că toamna asta vine

În contratimp cu ce era odată,

Și-aduce, doar tristețe și suspine,

Parcă nici Dumnezeu cu noi nu ține,

Chiar și natura-întreagă-i supărată!

11 Octombrie 2020 Slatina

Ion Anunța !

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s