Ziua Armatei Române sărbătorită în toată țara cu mai puțin fast

***Ziua Armatei Române sărbătorită în toată țara cu mai puțin fast***

În fiecare an pe 25 octombrie Armata Română își sărbătorește ziua în care la 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă-fascistă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Această zi a fost sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocați militarii români, a precizat într-un comunicat de presă Ministerul Apărării Naționale.
Data 25 octombrie 1944 semnifică eliberarea deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia hortisto-fascistă, care s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri.
Eliberarea părţii de nord-est a Transilvaniei nu a însemnat şi încetarea luptelor duse de Armata României, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Naţiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, până la victoria finală.

Gen. Gheorghe Avramescu

Genaralul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a a fost cel care a eliberat ultima palmă de pământ românească de sub ocupația trupelor horthyste. Generalul Avramescu a dorit să-i facă un cadou Regelui Mihai care pe 25 octombrie 1944 împlinea 23 de aniAstfel generalul a condus bătălia de la Carei și eliberarea deplină pe data de 25 octombrie.

După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

În prezent, peste 1.200 de militari români sunt implicaţi în misiuni internaţionale, sub egida NATO, UE, ONU, OSCE şi tip coaliţie. Cel mai mare contingent, respectiv 775 de militari, este dislocat în Afganistan, sub egida NATO, în cadrul misiunii Resolute Support.

Cu prilejul Zilei Armatei Române vor avea loc manifestări în toate garnizoanele din ţară și la monumentele eroilor. În teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români se vor desfăşura ceremonii militare, activităţi cultural-educative și videoteleconferinţe.

Olt. Ceremonie la Monumentul Ecaterina Teodoroiu

Autoritățile din Olt, sub conducerea prefectului Florin Homorean, au ținut să marcheze această zi importantă pentru Armatat Română, desfășurând evemimentul las Monumentul ,,Ecaterina Teordoriu” din Slatina.

Cu acest prilej, senatorul PSD Siminica Mirea a ținut să transimită un mesaj: Armata Română a fost puternicul scut pe care statul nostrul l-a avut în vederea apărării de inamici. S-au sacrificat și au devenit eroi cu scopul de a ne proteja și apăra teritoriul, interesele și integritatea. Eroii aceștia trebuie să rămână veșnic în memoria noastră colectivă, fapt pentru care trebuie să rememorăm episoadele istorice în care au fost protagonişti. Sângele vărsat s-a transformat în pacea pe care astăzi o avem. Lor le datorăm România liberă de astăzi, România noastră unită! Să nu uităm că ei poartă meritele pentru faptul că, în repetate rânduri, s-au jertfit pentru a ne elibera teritoriile se sub ocupație! LA MULŢI ANI Armatei Române! Glorie eternă eroilor României!

Dep. Marius Iancu

De asemenea, deputatul PSD, Marius Iancu, a transmis la rândul său: 25 octombrie, Ziua Armatei Române este o zi a recunoștinței și respectului pe care le avem pentru soldații noștri, din bazele militare din țară, din teatrele de operațiuni din străinătate, pentru familiile lor, pentru veteranii de război care ne oferă mereu adevărate lecții de viață și pentru eroii noștri care s-au jertifit pentru ca noi să trăiam, astăzi, într-o țară liberă și unită. Onoare și patrie!

Deși bolnav, fostul primar al Caracalului, Liviu Radu a ținut să transmită și el un mesaj de felicitare Armatei Române:”Astăzi, 25 Octombrie, este zi de sărbătoare pentru toți cei care poartă uniforma Armatei Române. Împreuna celebrăm instituţia care ne apără graniţele şi care onorează angajamentele ţării noastre pe plan intern și extern. Independenţa, integritatea şi suveranitatea ţării au fost ţelurile pentru care înaintaşii noştri s-au luptat până la jertfa supremă, iar faptele lor ne-au construit istoria de care suntem atât de mândri. Eroilor neamului, trecuţi în nefiinţă pe altarul Patriei, încununaţi de laurii cuveniţi eroilor, nu le mai putem mulţumi astăzi, putem doar să le cinstim memoria, să aducem piosul nostru tribut de recunoştinţă şi omagiul veşnicei admiraţii.

Vâlcea. Depunere de coroane de flori la Monumentul Cetățuia

Pentru a marca acest eveniment important, la Monumentul Independenței din Râmnicu-Vâlcea, în prezența reprezentanților autorităților locale și centrale, ale instituțiilor militate, de învățământ și cultură, a cadrelor militare, a fost săvârșită o slujbă de pomenire a ostașilor români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei și întregirea neamului românesc.

După slujba de pomenire a eroilor neamului, s-a desfășurat ceremonia depunerii de coroane în memoria ostașilor români.

Din 1830, anul înființării armatei romane moderne, și până în anul 1951, în tradiția românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituții. Aflată în centrul atenției publice, mai ales după Războiul de Independență (1877-1878), Armata Română a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălțării Domnului, devenită Ziua Eroilor după Primul Război Mondial, și la cele dedicate Zilei Naționale.

Ziua Forțelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie. Devenită simbol al tuturor bătăliilor și eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care țara își sărbătorește armata și pe cei care au fost în slujba ei.

Argeș. Mai puțin fast la sărbătorirea Zilei Armatei

Anul acesta, la Pitești, manifestările au fost organizate într-un format restrâns, din cauza măsurilor impuse de pandemia de coronavirus. 

 Întreaga activitate s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor, acolo unde programul a debutat la ora 12.00 cu prezentarea onorului, trecerea în revistă a detașamentului și intonarea Imnului Național. De asemenea, după oficierea serviciului religios au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor.

Consiliul Județean Argeș a fost reprezentat de vicepreședintele Marius Nicolăescu, și consilierul județean Valentin Viorel Enache însoțiți de directorul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu.

Evenimentul a debutat cu o scurtă ceremonie religioasă oficiată la crucea comemorativă ridicată de Asociația Națională a Veteranilor de Război “Basarab I” – filiala Argeș în memoria veteranilor de război, veteranilor de militari din Teatrele de Operații, cadrelor militare în rezervă și retragere din județul Argeș. 

Prezent la acest eveniment, prefectul județului Argeș, Emanuel Soare a declarat: ,,Data de 25 octombrie 1944 semnifică eliberarea deplină a teritoriului naţional de sub ocupaţia horthysto-fascistă. Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.”

Emanuel Soare, împreună cu reprezentanți structurilor MAI din județ, a depus coroane de flori, la Cimitirul Eroilor, din Pitești, dar și la crucea comemorativă, ridicată la inițiativa Asociației ANVR “Basarab I”, în cinstea veteranilor de război. Amintim că prefectul județului Argeș a participat, în iunie, la inaugurarea acestui monument, dedicat veteranilor din toate teatrele de operațiuni.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, a ținut să transmită un mesaj militarilor, veteranilor și profesioniștilor din Armata Română.

Dintotdeauna Armata a fost o instituție pe care românii au prețuit-o și pe care s-au putut baza, în cele mai grele momente din istoria țării. Ziua Armatei înseamnă jertfa a peste 800.000 de militari români care au căzut la datorie, militari dispăruți sau răniți în cel de-al Doilea Război Mondial. Ziua Armatei ne trimite cu gândul și la Războiul de Independență din 1877, dar și la Primul Război Mondial, unde ostașii români au apărat interesele poporului român.

În prezent, Armata României este o instituție profesionalizată și performantă, având o contribuție decisivă la îndeplinirea angajamentelor României în cadrul Alianței Nord-Atlantice și la implementarea Politicii de Apărare și Securitate Comună în Europa, prin participarea la misiunile comune, desfășurate pentru combaterea terorismului internațional. Țara noastră este un partener credibil şi un furnizor de securitate în Regiunea Mării Negre, o zonă cu o dinamică accentuată. Avem nevoie de o Armată puternică, bine pregătită, care să continue să aibă o contribuţie decisivă la promovarea securităţii şi stabilităţii regionale.

Vă mulţumesc pentru toate sacrificiile dumneavoastră şi sunt convins că şi în viitor veţi demonstra acelaşi înalt profesionalism, spirit de elită şi hotărâre pentru a asigura un nivel operaţional ridicat structurilor Armatei României, la nivelul standardelor NATO. Prin muncă, abnegaţie şi seriozitate, sunt sigur că veți crește prestigiul Armatei Române, atât în țară, cât și în afara granițelor naționale! La mulți ani!”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s