Picătura de cultură. BILETUL

***Picătura de cultură. BILETUL***
(urmare din nr. trecut)
Se apropie de noi și ușor stânjenit de prezența celor doi colegi, mă luă cu o mână de după umăr și cu o voce tremurândă îmi șopti în timp ce încerca să mă întoarcă cu spatele spre zona unde se îndreptau toți elevii:

-Hai să mergem !

-!?

-Hai să mergem, te mut la școală la Slatina. Hai să mergem !
Am rămas încremenit! Auzeam, dar nu înțelegeam! Cum să mergem!? Unde să mergem? De ce să mergem acum? Nu putem să mergem și mâine? Și prietenii mei Mitruț, Virgil și ceilalți colegi de clasă? Ei rămân?

Scoala reabilitată de la Curtișoara
Magazinul sătesc

-Hai, ia-ți la revedere de la colegi și hai să mergem, te muți la Minulescu (era vorba despre Liceul ,,Ion Minulescu” ) la Slatina, îmi șoptea tata gâtuit de emoție. Acolo se învață carte, aici profesorii stau numai cu ochii pe fereastră să vadă când vine autobuzul. Aici nu se mai învață carte. Hai să mergem!Nu știu cât am rămas așa mut, uluit, absent! Ca prin vis i-am văzut pe Mitruț și Virgil îndepărtându-se de mine încet, la fel de uluiți și ei, dar cu lacrimi în ochi, fără nici un cuvânt, fără să clipească, fără să ne mai salutăm, fără să scoatem cel mai mic sunet .
Simțeam în privirile lor tremurânde dezamăgire, frustrare și tristețe, multă tristețe. Adică tu pleci la oraș și noi rămânem aici, așa prieten ești tu !? Nu ne-ai spus nimic! Adică tu poți și noi nu putem, păi așa merge treaba!? Mă simțeam cel mai vinovat om de pe pământ, mi-era rușine ! Nu știam de ce, dar mi-era rușine !
-Niciodată tata nu-mi vorbise despre această mutare a mea de la Școala Generală Curtișoara la Slatina . Eram total nepregătit. Aproape înțepenit și mut am părăsit pentru ultima oară curtea școlii din Curtișoara, în timp ce de departe vocea directorului se auzea din ce în ce mai slab:
-Hai mai repede, în careu adunarea, se aude ?
În același timp, tatăl meu repeta și el:
-Mergem la oraș, acolo se învață carte!
Avea și el dreptatea lui deși atunci nu am înțeles și mai ales nu puteam să înțeleg de ce nu m-a pregătit pentru acest pas. A fost pe cât de rapid pe atât dedureros. Ruptura pe care am simțit-o atunci nu s-a cicatrizat niciodată și nici sentimentul de vinovăție față de prietenii mei nu m-a părăsit .
Da, autobuzul, rata, naveta, celebrul autobuz spre și dinspre Slatina, șapte kilometri și patru stații între oraș și sat, asta era problema.


Dintre cele patru învățătoare care aveau orele dimineața, două făceau naveta la Slatina, doamna C și altă doamnă căreia nu i-am reținut niciodată numele. Dintre profesorii care aveau orele după amiază toți făceau naveta la Slatina cu autobuzul, în afară de profesorul de biologie și soția acestuia, care veneau cu mașina personală, un FIAT 850 alb cu două uși și scaune îmbrăcate în piele roșie. Cine mai văzuse așa ceva, scaune din piele roșie !
FIAT-ul era bun și la navetă, dar mai ales era bun în campaniile de cules mere la I.A.S. Otești, când portbagajul era burdușit zilnic cu cele mai frumoase mere sau pere, culese de un „argalete” (așa ne spunea el: argaleți) care se cățăra în pom, culegea cu grijă mărul, apoi îl arunca jos altui argalete care-l prindea în mâini și-l preda la rândul lui cu mare grijă domnului profesor.
Acesta îl împacheta tacticos în ziar și cu mare grijă să nu-i deranjeze coaja îl depunea ca pe o grenadă în portbagajul mașinii.
Dacă se întâmpla (și se mai întâmpla!) ca vreun măr să fie scăpat pe jos, imediat se auzea vocea profesorului: ,,Hialdreacu de vițel, de ce nu te uiți mă!” Și ca bonus se auzea o palmă peste ceafa celui vinovat de tragedie: fleașc!
Trebuie să spun că deși era mic de statură, profesorul de biologie avea o palmă mare și grea, parcă era lopată. La ore bătea la elevi ca la fasole. Cum adică bătea ca la fasole? Pentru cei care nu știu, după ce se culegea vara fasolea „oloagă” cu teci și rădăcini de-a valma, se punea pe prispa casei la uscat câteva zile. Cu un ciomag mai „sănătos” se trecea la operațiunea „bătutul fasolei”: și dăi și dăi la ciomege peste tecile de fasole până când erai sigur că toate tecile erau crăpate și boabele degajate din ele.

Ing. Viorel Onila


Apoi într-o zi cu vânt mai tare, se vântura amestecul rămas după bătaie : de la înălțimea staturii se precipitau boabele și tecile dintr-o târnă de nuiele, boabele fiind mai grele cădeau pe o pătură întinsă pe pământ, în timp ce tecile sparte și alte impurități erau luate de vânt.
Profesorul de biologie avea în fiecare clasă „clienții” lui despre care știa că nu învățau. După ce se convingea despre cutare că nu știe lecția sau cutare nu și-a făcut tema, începea un ritual care îți dădea fiori: își dădea jos ceasul de la mână (o brățară metalică aurie ) tacticos își sufleca mâneca de la cămașă și scurt lovea cu palma cum nimerea fața celui „de serviciu” în serii scurte de patru, cinci lovituri. Se mai adăugau ca bonus câteva „castane” executate cu oasele proeminente de la pumnul strâns, iar la desert îl trăgea de perciuni până se ridica în aer de durere pe vârfurile tenișilor .
Urma ultima figură: trasul de urechi concomitent cu răsucirea lor până când nefericitul se lăsa în genunchi de durere și acolo rămânea. La acest moment, ca un avertisment pentru ceilalți, profesorul șuiera printre dinți: ,,hireațiaireacului de viței, de ce nu învățați mă!?”
Nici măcar de fete nu avea mai multă milă, în loc de tras de perciuni le trăgea de codițele împletite până le smulgea bentițele sau fundițele și le arunca pe jos. N-am înțeles decât târziu de ce-i verifica mai mereu pe aceeași nefericiți colegi (unii erau repetenți de două ori) când era evident că nu le plăcea școala. Păi, când vedeau ce pățesc cei care nu-și fac temele, ceilalți nu prea mai îndrăzneau să vină cu temele nefăcute și el știa bine asta, așa că nu se mai obosea să-i verifice și pe alții.
Legat de acest aspect al bătăilor, a rămas nelămurită printre elevi dilema : care profesor bătea mai bine, mai cu temei? Profesorul de biologie sau distinsa profesoară de chimie și dânsa o navetistă convinsă.
(Va urma)
Ing. Viorel Onilă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s