Picătura de cultură. RADIOUL

***Picătura de cultură. RADIOUL***
Fratele tatei, nenea Gică, rebelul și oaia neagră a familiei, se stabilise în Ardeal, la Mediaș. Fusese acolo în armată, la aviație, ca mecanic de bord și prinsese drag nu numai de tehnică ci și de locurile și oamenii de aici. Cochetase încă din copilărie cu tehnica, reparând sau mai mult stricând ceasurile deșteptătoare ale consătenilor, ei care aveau așa ceva, atunci…
Bunicul, Zaharia zis și Spițerul deoarece, pe lângă meserie avea o prăvălie cu „ de toate”, vroia să-l facă boiangiu, adică vopsitor al cergilor și velințelor țesute în casă sau a altor țesături din lână. Meseria asta, tradiție de familie, nu s-a prins de el și așa a devenit ceasornicarul satului.
După armată, nenea Gică s-a stabilit cu familia la Mediaș, printre sași, unde și-a deschis un atelier de ceasornicărie și apoi de optică. A devenit cunoscut în tot Ardealul, prin corectitudine și profesionalismul de care dădea dovadă… dar și prin carisma afișată în relațiile cu ardelenii. Îi plăcea viața, tehnica, și… basta.
Revenind în sat în primăvara lui 1948, a adus cu el și tehnica. Tatei i-a făcut cadou un radio cu baterii Philips, într-o carcasă din lemn de nuc, lăcuită,care „prindea”toate posturile… Funcționa cu 20 de baterii de lanternă, legate în serie și cu o altă baterie „pilă” rotundă, cam cât o doză de bere de azi, procurată pe sub mână de la Postă, de la telefoanele cu manivelă.
De la gara din Balș a venit cu trăsura unui prieten al lui care făcea cărăușie, prieten de pe vremea cât flăcăise prin Dobriceni. Ca să-l impresioneze pe acesta, a pornit pe ascuns un radio portativ dosit sub pardesiu, dând drumul la muzica transmisă de un post străin. S-a lăudat că a făcut rost de el de la un fost prizonier dintr-un lagăr din Germania, ce-l avea de la un american. Cine mai era ca nea Gică, așezat pe canapeaua tapițată a trăsurii cu coviltir de piele, cu muzica dată la maxim muzică ce venea de sub pardesiu ?
Ajuns la noi, tata l-a luat la rost vis-a-vis de parada făcută cu radioul portativ prin sat și precaut, a dus radioul Philips cu baterii la Școală, trecându-l în inventarul Căminului Cultural abia înființat, ca donație, parcă presimțind ceva. Știa el ce-i poate pielea cărăușului, un terchea-berchea, o „poamă” vestită prin intrigile, minciunile și șiretenia cu care făcea casă bună…
Peste câteva zile, după ce nea Gică s-a întors la Mediaș, într-o noapte, am fost treziți din somn de tata, care ne-a spus să nu ne speriem că au venit să ne facă percheziție. Era perioada tulbure de după război, când la o simplă remarcă sau Doamne ferește, cineva care nu te avea la inimă și „arunca cu piatra-n baltă”, precum cărăușul prieten al unchiului, te trezeai în miez de noapte cu „ mașina neagră a securității” la poartă și …te ridicau pentru fi-te ce.
Au căutat „percheziționarii” din beci până-n podul casei, au răvășit cărțile din bibliotecă, au ciocănit pereții, dar n-au găsit nimic. Au plecat înjurând pe „ăi care ne-au pus pe drumuri degeaba”, dar l-au luat și pe tata cu ei. Pesemne, trebuia să dea vreo declarație „ce și cum” despre …radio…
A doua zi, dis-de-dimineață, satul aflase că tata a fost „ ridicat de mașina neagră”. De unde aflaseră? De la cel ce făcuse reclamația bineînțeles, care poza în vigilent erou declarat al noii orânduiri… Insul, ca nou membru al Partidului Comunist, om vigilent și patriot, ca să crească în ochii șefilor și să se uite că a fost ”legionar„ i-a făcut tatei reclamație că …,,ascunde în casă stație de radio cu care ține legătura cu americanii”. Și câte n-a făcut în timp tata pentru el, mai ales că ne era și vecin…
Am aflat mai târziu că, după ce securiștii l-au luat pe tata, au mers și la școală și au ridicat aparatul de radio primit cadou, dar pe care tata, precaut, l-a dus la Căminul Cultural și l-a trecut în inventarul acestuia, cu specificația „donație”. .
Mama, bunicul, toate rudele și prietenii erau îngrijorați și plângeau. Aveam să știm seara, când s-a întors tata, că percheziția ni se trage de la radioul portativ adus de nenea Gică.
Philips-ul l-au adus înapoi „tovaroșii” după un an, perioadă în care s-au luat declarații din sat în legătură cu activitatea desfășurată la Căminul Cultural și dacă a fost folosit pentru activități comune pentru culturalizarea sătenilor.
Prim Secretar al P.M.R-ului Raional Balș ,era în aceea perioadă un fost coleg al tatei, domnul Almăjan, care i-a spus „între patru ochi”că dacă securiștii găseau la percheziție chiar și o baterie pentru radio, putea fi arestat.

Mihai Petrescu


Profitând de momentul de sinceritate al tov-ului, tata a amintit și de anonima reclamație primită, colegul scoțând-o din dosar și arătând-o, ocazie cu care tata a recunoscut scrisul vărului nostru, care a scris-o după dictarea „vigilentului” care-l avea cu ceva „la mână”. Vărul a recunoscut asta mult mai târziu, după 1990 la un ceas de sinceritate, motivând că era tânăr neștiutor, proaspăt căsătorit și absolvent de Normală în căutare de post, și că a fost amenințat invocându-se faptul că fratele lui, un alt văr de-al nostru, nenea Cici-Cicerone din Morunglav, era arestat pentru ” complot împotriva noii orânduiri”.
Morala: Fă-te frate cu dracu, ca să treci puntea!
Autor: Mihai Petrescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s