***Mehedinți. Palatul Culturii „TEODOR COSTESCU” a sărbătorit 96 de ani***
Una dintre cele mai importante instituții culturale din Drobeta Turnu Severin, Palatul Culturii ,, Teodor Costescu” a sărbătorit, pe 30 noiembrie, 96 de ani de la înființare.
Cu acest prilej, autoritățile locale au desfășurat o serie de activități, chiar dacă evenimentele au fost mult mai restrânse ca de obicei. ,,Anul 2020 a fost un an de rezistență pentru cultura severineană și pentru artiștii autohtoni, însă arta și tradițiile trebuie să supraviețuiască acestei perioade de criză complexă.
Palatul Culturii „Teodor Costescu”, una dintre instituţiile de forţă culturală şi istorică de nivel naţional, sărbătorește în aceste zile 96 de ani de existență, mărețul edificiu fiind inaugurat la data de 30 noiembrie 1924.”a transmis edilul orașului, Marius Screciu.
În cadrul celei de-a IV-a ediții a Galei Premiilor Culturale, primarul Marius Screciu a ținut să felicite și să premieze artiștii locali, care trec printr-un moment de cumpănă pentru activitatea lor. ,,Am avut onoarea de a premia, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Galei Premiilor Culturale, cele mai reușite proiecte desfășurate în parteneriat cu Palatul Culturii de către instituţii de cultură, asociaţii culturale, ONG-uri sau artişti individuali.
Vreau să vă asigur că fac tot ce îmi stă în putință pentru a adopta măsurile de sprijin necesare pentru susținerea în continuare a acestor categorii vulnerabile economic, și anume lucrătorii culturali care au rămas fără activitate în perioada pandemiei.” a ținut să precizeze Marius Screciu, primarul Severinului.
Georgia Sebeș
Mehedinți. Palatul Culturii „TEODOR COSTESCU” a sărbătorit 96 de ani
