File de istorie. SĂ NU UITĂM DE EROII UITAȚI!

Lt. Col. (r) Victor Epure

***File de istorie. SĂ NU UITĂM DE EROII UITAȚI!***
E bine și mai târziu decât niciodată! Poate că a venit momentul acum să spunem la cei care nu știu și mai ales urmașilor noștri că la Cotul Donului în toamna și iarna anului 1942 Armata Română a suferit cea mai mare înfrângere din toate timpurile.
O adevărată catastrofă!!!
Din lucrarea intitulată ,,Românii la Stalingrad”(viziunea românească asupra tragediei de la Cotul Donului și Stepa Calmucă), colectiv de autori: Adrian Pandea, Ion Pavelescu și Eftimie Ardeleanu, mai precis dintr-un raport întocmit de generalul Ilie Șteflea la data de 1.XII.1942 aflăm următoarele:
,, Armata 3 Română:
· Diviziile 5,6,13,14,15 Infanterie și 7 Cavalerie au avut pierderi de circa 95 % din efectivul elementelor luptătoare și în aceeași proporție și armament
(mitraliere, tunuri anticar, aruncătoare de grenade- branduri);
· Artileria pierdută în totalitate;
· Din trenurile de luptă ale unităților (partea logistică) au scăpat numai 50 % din oameni și într-o mult mai mică măsură materialul.
Armata 4 Română:
· Diviziile 1,2, și 18 Infanterie au pierdut circa 80 % din personal și 90 % din armamentul automat;
· Divizia 18 Infanterie a pierdut întreg materialul de artilerie;
· Divizia 1 Infanterie mai dispune doar de 5 tunuri și 6 obuziere;
· Divizia 2 Infanterie mai dispune de 5 obuziere și 2 tunuri.
Oamenii rămași din elementele luptătoare sunt:

  1. complet extenuați fizic din cauza lipsei de alimente, frigului și oboselii, mulți bolnavi și degerați;
  2. ca moral sunt deprimați și încă sunt sub impresia evenimentelor pe care le-au trăit;
    • au o bună parte din echipament lipsă, pierdut sau luat de ruși.
      În consecință Armatele 3 și 4 au mare nevoie de completare, organizare, valoarea lor combativă fiind nulă.
      Este deci o crimă a se împinge la distrugerea ultimului om din cele două armate.” Din lucrarea intitulată ,,Stalingrad – o rană deschisă în istoria militară românească” autor col.(rez) dr.Petre Otu, aflăm că din efectivul total angajat în luptă care s-a ridicat la 253 957 de oameni pierderile s-au cifrat la 158 854 de militari (morți, răniți și dispăruți).
      După mai bine de 70 de ani aflăm cu stupoare că de fapt cifra pierderilor este mai mare cu peste 100 000 de români și că această sută de mii ar proveni din armata maghiară (etnici români care erau trimiși în față carne de tun).
      În dimineața zilei de 19.XI.1942 pe o vreme cu ceață densă armata sovietică a declanșat o ofensivă puternică folosind pe scară largă o masă de blindate la care ostașii români nu pot face față. Frigul și lipsa alimentelor, a echipamentului și a muniției au făcut din ostașii români eroi de legendă. Din cauza frigului ostașii români prost echipați nu mai aveau putere nici să apese pe trăgaci, armamentul automat în asemenea condiții refuză să mai funcționeze, iar epuizarea fizică și gerul năpraznic erau atât de mari încât mulți cădeau instantaneu și erau acoperiți de troiene de zăpadă. Cei scăpați cu viață din acel dezastru povestesc cum au văzut că rămân în urmă grămezi de ostași români, unii dezbrăcați, alții oribil mutilați și decapitați peste care se trecuse cu șenila tancului rămânând în urmă o masă amorfă de carne și sânge aburind!!! Cei scăpați din acel infern și care au fost luați prizonieri au ajuns în lagărele sovietice și mulți dintre aceștia nu s-au mai întors. Dintre cei ajunși acasă mulți, în special ofițerii, au fost arestați cu învinuirea de criminali de război, singura lor vină fiind decât aceea că au luptat alături și împotriva a două dintre cele mai puternice armate ale lumii.
      Pentru a fi în context cu rândurile de mai sus se cuvine să încheiem cu următoarele versuri:
      SĂ NU UITĂM DE EROII UITAȚI
      Ne roagă străbunii din vremuri apuse
      Să facem ceva ca uitarea să piară
      Iar noi de-om citi în hrisoavele scrise
      Om afla, că și ei, au luptat și-au murit pentru țară.
      Când li s-a spus ,,Vă ordon treceți Prutul
      Și rupeți cu arma odiosul dictat!”
      Ei ca ostași și-au respectat jurământul
      Dar țara pe ei și atunci și acum i-a uitat.
      E țara săracă, suntem plini de nevoi,
      N-avem timp și nici bani să vă facem o cruce,
      Cândva n-aveam voie să ne amintim și de voi,
      Iar acum ai voștri nu mai știu pe ce drumuri să apuce!
      E păcat și e grav că pe-al vostru mormânt
      N-am putut, nu putem să vă punem o floare
      Noi am vrea să vă facem un sfânt legământ,
      Și în numele țării să vă cerem iertare!
      Autor lt. col ( r) Victor Epure
      Această poezie a fost publicată de subsemnatul în lucrarea cu același titlu în anul 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s