Legenda lui Moș Nicolae și faptele sale bune

***Legenda lui Moș Nicolae și faptele sale bune***

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Nicolae, unul dintre cei mai iubiți și mai populari sfinți ai creștinătății. Știind ca Moșul le va lăsa daruri, cei mici își lustruiesc ghetuțele sau cizmulițele. Pentru cei care nu au fost cuminți, Moș Nicolae lasă câte o nuielușă, avertizându-i astfel să își asculte părinții și bunicii. Tradiția de a face daruri în această zi își are originea în povestea de viață a personajului legendar și mitic.


Ca toate poveştile şi aceasta începe cu a fost odată… un băieţel pe nume Nicolae. Despre Moş Nicolae s-au scris multe legende şi povestiri, dar iată ce a ajuns la urechile noastre!
Acesta a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi). Scrierile teologice spun că era un om cu credință nețărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. În anul 325, Sfantul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment in cadrul caruia Arie, un preot din Alexandria, a susținut că Iisus Hristos nu este de aceeași natura cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de aceasta afirmatie, Sfântul Nicolae i-a dat o palma ereticului, de unde s-a împământenit obiceiul ca cei obraznici să primească o nuielușă de la Moș Nicolae.
Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune, dar și miracole, numele sau traducându-se prinbiruitor de popor”. Provenind dintr-o familie instarita, la moartea parintilor sai, si-a daruit intreaga avutie celor nevoiasi.Se spune că Nicolae locuia într-un satuc cu oameni de tot felul. El era tare bun şi special, iar dorinţa sa cea mai mare era să îi ajute pe cei mai puţin norocoşi, aşa că, atunci când a crescut, a făcut tot posibilul să transforme visurile celor din jur în realitate. Pentru că rămăsese orfan şi mostenise o avere destul de mare, în fiecare noapte, Nicolae se deghiza şi le oferea oamenilor din satul său mâncare, haine şi ce mai aveau nevoie.


Timpul a trecut, iar într-una din zile Nicolae a aflat că un tată din satul său era gata să îşi piardă cele 3 fete din cauza faptului că era foarte sărac şi nu avea să le dea moştenire. Un negustor pusese ochii pe ele şi voia să le ia ca să îi fie sclave.
– Nu se poate aşa ceva, s-a gândit Nicolae. Aşa că s-a furișat într-o noapte în casa lor şi a aruncat o pungă plină cu bani în camera fetei celei mai mari.
– Uite, tată, cineva ne-a trimis aceşti bani şi voi putea să mă mărit! Si aşa a fost. Fata s-a măritat cu un băiat care îi era drag şi a fost fericită.
La fel s-a întâmplat şi cu fata mijlocie. Bătranul tată era foarte fericit, dar şi foarte curios să vadă cine era binefăcătorul familiei sale. Aşa că, peste încă un an, s-a hotarât ca, înainte de căsătoria celei mici, să pândească noaptea ca să vadă cine era cel care îi ajuta familia.
Ca să nu fie descoperit, Nicolae s-a suit încet pe acoperiş şi a aruncat săculeţul cu bani pe hornul casei. Acesta a căzut într-un ciorap care era pus la uscat la gura focului. De aici şi obiceiul ca micuţii să primească multe cadouri în şosetele agăţate la sobă sau in pantofiori, lângă uşă, pentru cei care stau la bloc şi nu au sobă.
– Om bun, cum te numeşti? Vreau să ştiu şi eu cine este cel care mi-a adus atât de multă bucurie, să-ţi multumesc pentru salvarea fetelor mele! a spus bătrânul tată.
– Nicolae este numele meu, dar te rog să nu mai spui nimănui ce am facut! Pentru o faptă bună nu se aşteaptă răsplată.


Atunci bătrânul s-a întors la copilele sale, multumindu-i în gând zilnic lui Nicolae pentru bunătatea sa. Iar Nicolae, a continuat toata viata sa sa faca bine de fiecare data cand a putut.
Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu li se arată niciodată copiilor. Se spune că este bătrân şi, când îşi scutură barba deasă, cad şi primii fulgi de zăpadă pe pământ. El îşi dă seama cine a fost cuminte şi cine nu printr-o simplă privire pe fereastra casei şi are cadouri pentru toţi copiii. Cu o singură conditie. Aceştia să-şi lustruiască ghetuţele şi cizmuliţele, să le lase noaptea la uşă şi să spere ca Moşul le aduce mere, nuci, portocale, jucarii şi chiar şi câte o bombonică, deşi dulciurile se manâncă doar cu măsură. Cei neascultători primesc o nuieluşă de măr şi trebuie să aştepte până anul următor ca să găsească în pantofi daruri frumoase.

De exemplu, în Germania, pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc o scrisoare pentru Moş şi câţiva morcovi pentru caii care îl aduc pe simpaticul bătrânel.

În Franţa se spune că vine călare pe un măgăruş, alături de Moş Nuieluşă, iar la copiii olandezi, moşul ajunge pe mare. În România, de Sfântul Nicolae unii copii pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească şi să le aducă noroc.
Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s