Siminica Mirea: Un parlamentar trebuie să fie în mijlocul oamenilor pentru a le cunoaște problemele!

Senatorul Siminica Mirea, este singurul parlamentar din Olt femeie, dar asta nu a împiedicat-o cu nimic să fie unul dintre cei mai activi în Parlamentul României.
În 2016 când a câștigat primul mandat de senator de Olt, am pariat că va reuși să se facă auzită și cunoscută, că va veni, în calitatea sa de om de afaceri de peste 20 de ani, cu idei noi, cu propuneri menite să ajute cetățenii, și, totodată, participe activ la dezvoltarea județului Olt, dar și a țării.
Despre numeroasele sale proiecte legislative care au ajuns legi, nu o să vorbim pentru că am făcut-o de foarte multe ori, plus că acestea sunt cunoscute de toată lumea.
Numărul doi pe lista de senatori a PSD Olt, Siminica Mirea a câștigat un nou mandat. De această dată, vine cu experiența pe care a căpătat-o în cei patru ani petrecuți în Parlamentul României și la tribuna acestuia. Este respectată și apreciată de colegii parlamentari dar și de cei care o cunosc și care au votat-o în 2016.
Într-un scurt interviu pe care l-a acordat Grupului de presă VGTV REGIONAL, am încercat să aflăm despre subiecte care ne frământă pe toți, căutând răspunsuri despre adaptarea societății în condițiile pandemiei, despre dezvoltarea economiei, a locurilor de muncă, a infrastructurii- în general despre o viață mai bună pe care ne-o dorim cu toții.


Redactor: Doamna senator, care este obiectivul dumneavoastră și al PSD, partid din partea căruia ați candidat la Olt?
Siminica Mirea: Obiectivul nostru principal este să sprijinim, să promovam şi să premiem munca. Astfel, 80% din măsurile noastre vizează siguranța locurilor de muncă, siguranţa veniturilor tuturor românilor care muncesc cinstit şi, de asemenea, siguranţa unui trai mai bun pentru cei care muncesc sau au muncit în România.
Nu putem miza pe sintagma “nu sunt bani”. Niciodată bugetul unui stat nu va fi suficient de mare pentru a satisface nevoile unei societăţi. Aşadar, rolul unui guvern eficient este acela de a genera resurse noi şi de a stabili priorităţile. Prin urmare, există bani europeni pe care trebuie să-i atragem pentru a pune economia în mişcare şi, de asemenea, să folosim banii pentru investiţii, care pot aduce mai multe venituri suplimentare la buget.
Putem avea alternative şi atractive pentru investitorii privaţi, care vor genera locuri de muncă şi venituri în plus la buget prin taxe şi impozite. Soluţii există, prin urmare şi bani. Trebuie doar sa ştim să-i căutam şi să-i atragem în economia naţională! Dorinţa Partidului Social Democrat de a fi alături de dumneavoastră a fost prezentă dintotdeauna, iar acum avem nevoie de încrederea dumneavoastră pentru a vă demonstra că putem fi soluția atât de necesară într-o perioadă atât de dificilă.


Redactor: Știm că este criză sanitară și aceasta tinde să se acutizeze odată cu trecerea timpului. Guvernele precedente nu au prea investit în Sănătate, iar medicii pregătiții în România, pleacă din țară într-un procent destul de mare… Ce e de făcut?
Siminica Mirea: Statul este obligat să ne respecte dreptul la viață și implicit să asigure cetățenilor asistență medicală de calitate.
Nu vreau să sune dur, dar sunt șocată de ce se întâmplă în spitalele din țară. Și nu, nu este despre politică, este despre viața oamenilor, despre sănătatea fiecăruia dintre noi. În locul pacientului care a așteptat 4 zile să se elibereze un loc la terapie intensivă putea fi oricare dintre noi. Putea fi mama sau tatăl oricăruia dintre noi.
Aceste cazuri există, din păcate, tot mai des în România. Nu e vina medicilor! Este evident depun tot efortul pentru cetățeni, dar din păcate facem parte dintr-un sistem paralizat, iar eforturile medicilor nu generează rezultatele asteptate.
Am decis să mă implic și eu, așa cum pot. O fi mult, o fi puțin, am trimis o întrebare către minister. Știți ce mi-au răspuns? Că vor lua măsuri, așa cum se eschivează de fiecare dată. Propun să lăsăm politica și să nu mai dăm oamenilor praf în ochi. Nu sunt omul care să atace, dar mi se pare sfidător ca în situația în care ne aflăm să primesc un astfel de răspuns. Din recunoștință pentru medicii care stau în ture de 24 de ore și abia mai fac față. Nu de alta, dar unii cedează pur și simplu.
Mesajul ăsta e un semnal de alarmă, e o revoltă față de dramele pe care le trăim cu toții. E o perioadă dificilă, respectăm, mare parte dintre noi, restricțiile. Dar nu ne luați șansa de a trăi. În România doar 1 din 10 pacienţi aflați în fază critică supraviețuiesc, mortalitatea ajungând chiar şi la 95% la unele spitale din ţară.
Nu-mi rămânde decât să vă spun ca fiecare să aibă grijă de el și de cei apropiați lui. E greu pentru toți, dar ne-au mai rămas doar speranța și credința.


Redactor: Învățământul se află într-un mare impas. Din cauza pandemiei în cele mai multe cazuri se practică on-line, însă nu toți copii au acces la internet sau la tehnologie. Ce e de făcut?
Siminica Mirea: Pandemia ne-a demonstrat cât de vulnerabil este sistemul de învăţământ, aşadar, viitorul guvern este nevoit să rezolve rapid aceste vulnerabilităţi. România are nevoie rapid de un sistem de învăţământ funcţional, cu şcoli inteligente, pentru elevi inteligenţi.
Sunt de părere că, educaţia trebuie adaptată vremurilor în care trăim, iar pentru a fi eficient procesul educaţional, acesta trebuie să fie SIMPLIFICAT şi prezentat într-o manieră accesibilă şi uşor de asimilat. Partidul Social Democrat îşi propune realizarea programului naţional de învăţământ TVR Educaţional, astfel încât toţi elevii să aibă acces la lecţii, prin intermediul unei platforme digitale şi a unei biblioteci virtuale multimedia.
În plus, trebuie să ne gândim la părinţii care muncesc deoarece, aceştia nu se pot întoarce acasă la terminarea cursurilor. De aceea, este necesar şi ne propunem în viitoarea legislatură înfiinţarea şcolilor cu program prelungit pana la ora 16. Prin urmare, principalul nostru obiectiv este de a oferi şanse egale la educaţie pentru TOŢI copiii din România.
Întotdeauna voi susţine proiecte care vin în sprijinul TUTUROR românilor, iar cu atât mai mult, în situaţia actuală, consider că, România nu mai are timp de experimente. Educaţia trebuie să vizeze un singur deziderat: Atingerea potenţialului maxim pentru FIECARE elev sau tânăr şi orientarea optimă în carieră.


Redactor: În comparație cu prețurile din România, salariile, dar mai ales majoritatea pensiilor sunt foarte mici, iar oamenii de rând abia dacă se descurcă cu atâtea cheltuieli. PSD are în vedere echilibrarea situației? Și dacă, da, cum se va face?
Siminica Mirea: Creșterea graduală a pensiilor din sistemul de contributivitate trebuie să continue! Pensionarii sunt bunicii şi părinţii noştri.
Programul nostru propune o creştere de 32% a punctului de pensie în următorii 4 ani, plecând desigur de la nivelul care este prevăzut în lege.
Partidul Social Democrat a majorat veniturile pensionarilor cu 60% în 3 ani, însă, în continuare, pentru a fi posibilă această creștere a pensiilor avem nevoie de salariaţi. Prin urmare, așa cum amintim de fiecare dată, obiectivul nostru principal este SIGURANŢA LOCURILOR DE MUNCĂ.
Credem cu tărie că, România are nevoie de măsuri EFICIENTE în ceea ce priveşte calitatea vieţii oamenilor, iar în acest sens, avem nevoie de încrederea dumneavoastră pentru a vă demonstra că putem fi soluția atât de necesară într-o perioadă atât de dificilă pentru fiecare dintre noi.
Dacă ne dorim să susţinem munca, este obligatoriu să susţinem şi familia!
Aşadar, avem nevoie de creşterea natalităţii. Cei care se nasc azi, vor susţine pensiile de mâine.
Cei care lucrează azi trebuie să aibă posibilitatea de a-şi creşte copiii şi, de a le asigura un viitor mai bun aici, în România. Acele familii care muncesc trebuie sprijinite cu vouchere pentru creşă, astfel încât să nu fie nevoiţi să renunţe la job, pentru a-şi îngriji copilul.
Trebuie să oferim mamelor care lucrează o bonificaţie la pensie şi, de asemenea, să le creştem stimulentul de reinserţie pentru cele care se întorc la muncă mai repede de 2 ani, de la naşterea copilului.
Şi nu în ultimul rând, insistăm şi punem accentul pe dublarea alocaţiilor pentru creşterea copilului. Aceşti copii sunt viitorul României!


Redactor: Care ar trebui să fie principalele atuuri ale parlamentar ca să își ducă la îndeplinire promisiunile făcute în campania electorală?
Siminica Mirea:
În primul rând trebuie să cunoască foarte bine problemele cetățenilor, să fie printre ei, să îi asculte și să găsească soluții pentru a le rezolva. În Parlament nu e foarte simplu de implementat un proiect de lege. Trebuie să găsești puncte comune cu toți colegii, indiferent de la ce formațiune politică provin. Aici nu te duci să îți rezolvi problemele personale. Aici mergi în interesul cetățeanului, pentru dezvoltarea comunității din care provine, pentru dezvoltarea țării.
Redactor: Vă mulțumim și vă urăm mult succes în noul mandat de senator al Oltului!
Georgiana Leulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s