Picătura de cultură. Obsesia măștii

***Picătura de cultură. Obsesia măștii***
(Pamflet)
M-am înfășurat de jur-împrejur cu umbra pe după mine și iaca așa, am plecat eu si cu mine să cutreierăm prin această societate care tremură de se zgâlțâie din toate-ncheieturile de spaima sperietoarei secolului XXI! Umbra, care negăsind altceva decât să stea cu ochii beliți în televizor, tremură lipită de mine și căută cu ochii ca radarul covizii care cică ar umbla prin atmosferă ca vodă prin lobodă! Am zis să poposesc la o unitate spitalicească să-mi consulte cineva de specialitate umbra, că sta tot agățată de gâtul meu și așa tremura de-mi irită pielea. Am intrat la Colentina. Spital de spital, nume de renume și personal din cel mai personal. Străbat câteva holuri, liniște și pace! La un moment dat, mi-am luat inima în dinți, am făcut mâinile pâlnie la gură și am strigat cât m-au ținut bojogi:

George Smarandache
  • Băi, fraților, care ești p-acilea, arată-te că nu-mi arde de șagă! Într-un final a apărut un individ echipat ca un astronaut gata să zboare pe lună și, din dosul unei măști cu vizor, îmi zice:
  • Te mănâncă pielea, nene? Nu ai auzit și matale că în spital nu se mai tratează de nimic altceva decât de boala secolului, de covid 19? Ori ți-e dor de vreo două săptămâni de izolare? Hai, dispari până nu apar gealații să te înhațe, că atunci nu mai ai scăpare! Am tăiat-o învârtindu-mă și fără a mai privi în urmă. S-a vindecat până și umbra de tremurici când a auzit de încă o izolare și am pornit tăcuți pe trotuar în arșița soarelui.
    Căldură mare mon cher! M-am oprit la un colț de stradă, sub un pom, să-mi trag sufletul de la nădușeală! Am dat masca într-o parte să trag puțin aer și am lăsat-o să atârne agățată de o ureche! Ca din vis, hocus-pocus-preparatus, apare un țânc, cu chipiu și cu masca sub nas, de îi ieșeau tuleii pe sub ea și mă ia la 11 metri:
  • -Auzi tataie, agață numaidecât masca și de cealaltă ureche, sau vrei să ți-o tăiem dacă tot nu o folosești? M-am executat fără comentarii, dar am îndrăznit să-l întreb pe tinerel:
  • -Unde pot găsi noile instrucțiuni pentru exploatarea panoului frontal, neică, că mă simt depășit de situație! Vreau să aflu care sunt caracteristicile funcționale ale celorlalte elemente, componente al feței, respectiv, gură, nas, ochi, căci cu urechile mă lămuriși matale! Răspunsul a fost scurt, clar și sacadat:
    -La tv! Urmăriți emisiunile și la orice oră cei mai de seamă imunologi, de talie intergalactică, Nelu și Raed, vă transmit instrucțiuni de toate felurile! Apropo: vedeți că „Necrologul de la ora 5” va fi înlocuit cu „Rețeta de la ora 5” în care Violeta va prezenta rețete culinare în timp de pandemie! Puneți-vă masca pe figură și pași de voie, nu blocați trotuarul, îl mai folosesc și alții!
    Mă retrag leșinat de căldură la umbra unei terase și, efectiv, îmi dau drumul pe scaunul din dreptul mesei la care nu mai era nimeni! La câteva mese mai erau ceva persoane, cam 4 la fiecare, la 2 metri unul de altul, cu câte o bere rece în față, din care ieșeau aburi, probabil terminaseră conversația că fiecare ținea fiecare câte un mobil în mână și cu masca pe sorb se uitau cu jind la halba cu bere rece neîndrăznind să-și dea masca jos și să soarbă licoarea din vasul aburit! Mă uit de jur-împrejur, nici țipenie de ospătar, să comand și eu o bere rece, de la mama ei! La un moment dat, apare o namilă de după un paravan, echipat ca un chirurg gata pregătit să intre în sala de operație, se îndreaptă spre cei patru care înghețaseră în fața halbelor, le azvârle pe masă câte un pai și parcă le ordonă:
  • -Acum beți! M-a țintit cu privirea și a venit spre mine! Simțeam stomacul la gât și nu-mi mai trebuia nimic!
    – Ce doriți? Cuvintele refuzau să părăsească cavitatea bucală! Cu greu am răspuns:
  • -Mulțumesc! Nu vreau decât să-mi trag sufletul puțin și plec! Atunci a izbucnit zdrahonul:
  • -Dar, ce crezi, măi frate, că aici e mănăstire să te reculegi sau să visezi la nemurirea sufletului? Aici e cârciumă, dacă nu consumi, ușcheala, nu ocupa spațiul de pomană! Am plecat la fel de iute cum mă așezasem și vorbeam cu umbra mea care se făcuse mică, mititică, după ceafă.
    Văzând cum stau lucrurile cu masca și cu spiritul societății, am anulat și întâlnirea pe care o obținusem cu eforturi uriașe pe facebook, pagina virtuală pe care au curs râuri de cuvinte pentru a determina persoana de sex frumos să accepte să ne vedem! Simțeam cum se înroșiseră undele electromagnetice de la atâtea conversații, dar ce folos, dacă nu poți să te strângi în brațe și mai ales să săruți buzele catifelate a căror aromă ca de frăguță coaptă ți le-ai imaginat o vară-ntreagă? Iar acum, când să le guști, nu poți fiind reținut de mască! Eu care sunt un pupăcios din fire, să fiu redus doar la mila imaginației de un amărât de virus care m-a căpăcit cu o nenorocită de mască? Am anulat întâlnirea și am recomandat posesoarei buzelor să le conserve prin criogenare, până la proxima ocazie când ne vom putea vedea ca oamenii normali nu ca în Star Trek, urmăriți prin galaxie de klingonieni care să ne ardă la buzunare că nu purtăm măștile pe pupătoare!
    Am ajuns acasă și m-am repezit la rezerva strategică cu materiale anti bacteriene și am început să mă antifonez! Câte o mască de fiecare ureche, dopuri de vată îmbibate cu Mona în fiecare dintre ele, un clește de rufe cu care mi-am obturat nările nasului și o pereche de ochelari de sudură pe care-i aveam amintire de când făcuse tata poarta metalică de la gardul curții! Am stat și am inventariat fiecare părticică care ar fi putut fi supusă contactului cu exteriorul și care mi-ar fi scăpat antifonării! Da, îmi scăpase ceva, și chiar era extrem de expus având în vedere mediul în care, la nevoie, își presta serviciul: wc-ul!
    Așa că, cu migală, am meșterit o măscuță și i-am atârnat-o de gărduleț, încât să fie ferit de potențiali viruși perverși cărora le place să stea ascunși, să privească și, când ți-e lumea mai dragă, să te facă ca la Nufărul! M-am ridicat mulțumit de măsurile de precauție pe care mi le auto administrasem și trag perdeaua într-o parte să privesc strada liniștită de ceva vreme! Chiar liniște și pace și totul parcă se scaldă în căldura razelor soarelui! Îmi ațintesc ochii la trecerea de pietoni, a cărei zebră pare intactă de la ultima recondiționare și constat că până și omuleții roșii sau verzi de la luminile semafoarelor poartă mască! Mă întorc croit și puțin iritat spre umbră și o apostrofez: – De azi înainte, și tu vei purta masca ta! Am zis!
    George Smarandache

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s