Mehedinți. Accident mortal produs de un șofer fără experiență

Un tânăr șofer de numai 18 ani, având permis de conducere de doar două luni, a produs un grav accident de circulați pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, soldat cu un mort și un rănit grav.

Potrivit polițiștilor de la IPJ Mehedinți, cel care și-a pierdut viața a fost un taximetrist, după ce mașina acestuia a fost lovită din plin de o mașină al cărui șofer a pierdut controlul volanului. Accidentul a avut loc pe bulevardul Mihai Viteazul, în zona Stadionului Municipal.

Chemați la fața locului, medicii de la Ambulanța Mehedinți nu au putut face nimic pentru a salva viața taximetristului, iar pasagera aflată în taxiu și care a suferit răni grave, a fost dusă de urgență la spital.

,,În acidentul rutier au fost implicate trei autoturisme.In urma impactului a rezultat decesul unui conducător auto de 54 de ani și rănirea gravă a unui pasager, care a fost transportat la o unitate medicala pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare corporală din culpa, polițiștii continuând verificărilor pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.”, se precizează în comunicatul de presă emis de IPJ Mehedinți.

În momentul de față se fac cercxetări pentru stabilirea cu exactitate a producerii accidentului, iar tânărului șofer fără exăeriență i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Georgia Sebeș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s