File de Istorie. Nimeni să nu uite și nimic nu trebuie uitat!

***File de Istorie. Nimeni să nu uite și nimic nu trebuie uitat!***

Lt. Col. (r) Victor Epure

14 ianuarie 1961 – Recurs la istorieMotto:„Cad răniți de gloanțe oarbe,Bate clopotu-a război,Însă totu-a fost degeaba,C-au ajuns la Periprava” (V. Epure)Pe 14 ianuarie 2021 se împlinesc 60 de ani de când în centrul comunei Izvoarele din jud. Olt se auzeau focuri de arme, arme automate ce sfâșiau văzduhul rece de ianuarie.Bătaia clopotului de la biserică se înălța către cer ca un vaiet de pasăre rănită, încercând parcă să abată de la traiectoria lor gloanțele trase în aer de securiști și milițieni. Soldați de la securitate și elevi de la Școala de Subofițeri de Miliție, comandați de un maior, trăgeau focuri de avertisment în plan vertical și aruncau petarde fumigene pentru a potoli furia oamenilor ce aruncau cu pietre în ei și în sediul Primăriei din comuna Izvoarele, jud. Olt.Într-un vacarm de nedescris, centrul comunei se transformase într-un câmp de luptă în care cele două forțe inegale se confruntau. Bărbații aruncau cu pietre spărgând geamurile primăriei, iar în spatele frontului femeile cărau acele pietre de pe caldarâm, făcând aprovizionarea.La terminarea orelor de clasă, elevii de școală au fost opriți din drumul lor către casă și folosiți drept scuturi umane de către părinții și rudele lor (informație primită de la Paulina, soția lui Mișu Castravete, din comuna Izvoarele).

„- Trageți, mă,… nenorociților! Împușcați-ne copiii!- Trageți, mă,… nenorociților, barem dacă nu ne-au împușcat rușii și nemții în război, împușcați-ne voi!”, se auzea din gura unui veteran de război.

„- Nu vrem colectiv! Vrem cererile ‘napoi!” se striga la unison de către țăranii revoltați.În șanțul din fața primăriei, o mașină militară de tip IMS era răsturnată cu roțile-n sus. Despre mașina răsturnată se spunea că ar fi fost a lui Ceaușescu, trimis la Izvoarele de Gheorghiu Dej să potolească pe țăranii răsculați, însă mai târziu s-a aflat că mașina aparținea instructorului de partid de la raion, unul cu numele de Tivig. Acesta venise în comună în fruntea unei comisii, să înfiereze boii și vacile ce aparțineau țăranilor care fuseseră înscriși cu forța în colectiv, întocmind cererile sub impulsul amenințărilor și al șantajului. Din informațiile primite de la diverși cetățeni și din ziarul Clio, nr. 7/1996, dintr-un articol semnat de ing. C. Zorzoliu și Prof. Gheorghe Vieru, aflăm următoarele:Maiorul comandant al forțelor de represiune, impresionat de furia și mulțimea oamenilor, ordonă încetarea focului și în același timp scoate din buzunare o batistă albă pe care o flutură deasupra capului, adresându-se mulțimii:„- Oameni buni, trecerea la colectiv nu mai este obligatorie, veți primi cererile înapoi, așa cum doriți, se vor înscrie la colectiv numai cei care vor. Mergeți liniștiți la casele voastre!”. După ce se dau înapoi cererile țăranilor, aceștia crezându-l pe maior, se întorc „liniștiți” la casele lor, fără să bănuiască ce va urma. La lăsarea întunericului, dubele cu soldați de la securitate și milițienii din comună, îndrumați de „cozile de topor”, se opresc la porțile celor care fuseseră văzuți în primele rânduri și pătrund cu forța în curțile și în casele acestora, arestându-i. Sunt arestați în noaptea de 14 – 15. 01. 1961 familii întregi (soț, soție, copii). Căminul cultural din centrul comunei Izvoarele, păzit la uși și ferestre de soldați înarmați, devine neîncăpător. Sunt arestați mulți dintre ei în cămașă și izmene (peste 100 de țărani, bărbați și femei), iar după o selecție riguroasă, rămân 48 care, îmbarcați în camioane, iau drumul către Pitești, ajungând apoi, femeile la Aradul Nou și bărbații la Periprava. Tot în ziarul Clio (articolul semnat de ing. C. Zorzoliu și de prof. Gh. Vieru) mai aflăm că „din declarațiile lui Dumitru A. Popescu se știe că, în timpul anchetărilor de la Pitești a asistat și Nicolae Ceaușescu. Când au pornit să-i împuște spre Pitești, Nicolae Ceaușescu s-a oprit în drum și a discutat cu Gheorghiu Dej (prin stație), care i-a răspuns:

– Nu, mergem înainte cu ei și-i reabilităm. Și noi am fost ca ei.În confruntările ce au avut loc pe 14 ianuarie 1961 a fost împușcat în picior Tîrîș A. Ion, pe timpul când trăgea clopotul de la biserică. Unul din cei 48 de țărani arestați din com. Izvoarele, satul Alimănești nu a putut îndura regimul criminal din închisoarea Periprava, murind în detenție.Se știe că trupul lui a fost dezbrăcat de hainele de deținut și învelit cu stuf (ca un balot), fiind înhumat în nisipul de la Periprava. Familia a primit acasă un pachet cu hainele lui pline de sânge.După confruntările de la Izvoarele, în comuna vecină Vâlcele, securiștii și milițienii nu s-au mai lăsat intimidați. Aceștia au tras și au omorât oameni.Iată ce aflăm din ziarul Reîntregirea, nr. 2/2011, dintr-un articol semnat de regretatul Costel Vasilescu: Taifas Marin, care atunci împlinise 18 ani, povestește următoarele „… Prin satul nostru umblau echipele de colectivizare. A venit în comună atunci chiar Nicolae Ceaușescu, pe atunci consilier al lui Gheorghiu Dej, dar mulțimea nu le-a dat voie să vorbească. Au întors mașinile și au plecat, dar s-au întors cu miliție, armată și securitate. În sat era o stare de încordare permanentă. Pe drumuri nu se mai circula după lăsarea întunericului. Oricine putea fi arestat fără motiv. În noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, au venit cu mașinile… Au venit după tatăl meu (care era plecat de acasă) și după ce au pălmuit-o pe mama și au scotocit prin toată gospodăria, m-au ridicat pe mine. Ajuns în primărie, am fost bătut împreună cu ceilalți arestați, am văzut pe soțiile fraților Petcu, precum și pe Ilie Stănculescu–Golea, care era în izmene și cămașă, desculț și pisat la propriu, numai peste coate și genunchi.… Se spune că era o listă făcută de cei de la primărie în care erau trecuți fruntașii satului, pentru a fi arestați la intimidare. Cei trecuți pe liste nu mai dormeau acasă, ci pe la rude, pe câmp, prin pădure.La o săptămână după anul nou, Liciu Marin (Micu lui Nae al lui Anton) a vrut să meargă la Alimănești să ducă un pachet, dar nu i s-a dat voie. S-a întors în sat și nu a mai mers acasă, ci la o rudă, dar când s-a întors acasă a fost confundat cu unul din frații Petcu și l-au împușcat fără să-l întrebe cine este, fără să-l someze.

Acesta a fost semnalul care a întărâtat oamenii, aceștia adunându-se ca la un semnal în centrul comunei, pentru a izgoni forțele de represiune, care îi împușcau fără să le facă nimic. S-a dat în acea noapte o adevărată bătălie în acel loc. Gloanțele au început să șuiere și a mai pierit un suflet – Brăileanu Ion și răniți încă doi – Răduț Pavel, care a murit câteva zile mai târziu la spital și Taifas Ion Nelu, care s-a chinuit toată viața fără picioare.… Este bine să se știe că oamenii au suferit deși nu trebuia, au plătit un preț prea scump pentru pământul lor, pentru gospodărirea lor, pentru libertatea lor.”După 60 de ani de la acea perioadă de istorie tristă, avem datoria să aducem prinosul nostru de recunoștință și să ne înclinăm cu respect în fața memoriei celor care au pătimit prin pușcăriile comuniste pentru că au avut curajul să se împotrivească fenomenului de colectivizare forțată.

Lt. Col (r) Victor Epure

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s