Mehedinți. Servicii medicale gratuite pentru bolnavii de cancer din Oltenia

Aladin Geogescu

Potrivit președintelului CJ Mehedinți, Aladin Georgescu, mii de mehedințeni vor putea beneficia de servicii medicale gratuite de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al leziunilor premaligne colorectale, în urma unui proiect implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova în parteneriat cu Asociația ,,Mereu pentru Europa”.

,,Am onorat invitația de a participa astăzi la Craiova, la conferința de lansare a proiectului împreună cu Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, Ionuț Ivan, vicepreședinte Consiliului Județean Olt și Dorin Tașcău, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj. La conferință au participat coordonatorii echipei de implementare – prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, manager de proiect; prof. univ. dr. Dan – Ionuț Gheonea, rector al UMF din Craiova și director științific al proiectului – din partea Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și Dan Neagoe – Băcanu, coordonator proiect din partea Asociației Mereu pentru Europa, precum și dr. Carmen Adriana Dogaru, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicină de Familie. Am transmis toată susținerea și sprijinul de care este nevoie pentru implementarea acestui proiect care se adreseazăpersoanelor cu vârste între 50 și 74 de ani din județele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinți și Vâlcea.” a ținut să precizeze șeful administrativului mehedințean, Aladin Georgescu.

De asemenea, acesta a mai adăugat că este vorba, în total despre 50.000 de persoane care vor participa la screening. Beneficiile pe termen lung ale proiectului sunt scăderea costurilor serviciilor medicale prin aplicarea tratamentului în fază incipientă și creșterea duratei de viață a grupului țintă. ,,Felicit și pe această cale, corpul celui important centru universitar din Sud-Vest Oltenia care este implicat în proiect, membrii Asociației Mereu pentru Europa și consider că acest demers este unul foarte important pentru sănătate, mai ales în această perioadă în care am văzut cu toții cât suntem de vulnerabili în fața bolii. Cancerul colorectal este a doua cauză de deces în rândul bolilor de cancer. Mult succes tuturor și multă sănătate!”, a mai transmis Aladin Georgescu.

Georgia Sebeș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s