Editorial. Nu vedeți că Istoria se repetă, doar nuanţele diferă?

Viteza cu care timpul trece astăzi este de 20 ori mai mare decât în 1914. Atunci, de la București la Paris călătoreau doar cei bogaţi şi le luau 5 zile şi 4 nopţi. Astăzi, şi un om oarecare face această distanţă în 5-6 ore si işi poate permite costurile, vrem să avansăm imediat în societate, să câştigăm rapid si fara munca bani, să trăim pe fast-forward mereu.

De la 1G la 5G, ne-a luat un deceniu. Santem mereu în criză de timp, nu aveam suficient timp cât am fi dorit să muncim, sa ne distram, să facem afaceri, să ne plimbam, să socializăm, să ne spargem în figuri. De când nu mai pierduserăm liniştiţi o ora cu o carte în braţe? De când nu mai avuseserăm la dispoziţie o ora la rând, să stăm de vorbă cu sotia,iubita sau copilul despre probleme existenţiale, nu despre chestiile materiale ale cotidianului?

În secolul 20, ne impresionau poeziile lui Eminescu, acum ne impresionează silicoanele toapei de la televizor. În trecut, femeile cele mai curtate se adunau în cercuri de literatură, astăzi se adună la salonul de frumuseţe. În 1914, ca să-ţi măriţi cu succes fata, o dădeai la o şcoală de renume, astăzi o duci la chirurgul estetician. Ah, ştiu, o să-mi spuneţi că nu suntem toţi aşa, că încă avem valori culturale, morale etc. Serios? Păi să vă dau un exmplu, luaţi profilul unei fete drăguţe şi bine conturata de pe Facebook. Dacă pune o poză, va avea sute de like-uri, dacă scrie două rânduri, chiar şi geniale, va avea 5 like-uri!

Ştiu că ne e greu să ne recunoaştem sistemul de valori la care am ajuns, nu ne mândrim cu el, dar l-am adoptat fără să protestăm. Problema nu este însă ce sistem de valori avem astăzi, ci cum se va schimba el în timp şi cât de dispuşi suntem să renunţăm la cel vechi şi să-l adoptăm pe cel nou. Fără a ști dacă cel viitor va fi mai bun decât cel actual.

Nici după Primul Război Mondial schimbările nu au fost în bine. S-a renunţat la idolatrizarea lui Tolstoi şi Dostoievski şi i-au îmbrățișat pe Lenin, Marx, Troțki şi Stalin. Când guvernanţii nu mai pot controla situaţia, apelează la naţionalism. Aşa cred ca va fi şi acum. Momentan, am închis graniţele, fiecare ţară europeană cu planul ei de salvare, solidaritatea funcţionează până la bani si buna stare. Exemplele date de istorie au fost uitate, de fapt nici nu mai sunt cunoscute, școala te învaţă economie, matematică financiară, nu Marea Inflaţie din Germania anilor ’20 sau genocidul armenilor. Cine nu-şi cunoaşte istoria nu are nici un viitor. Iar noi cum am putea-o cunoaşte când la fiecare orânduire ne schimbăm trecutul? Chiar şi cei care au citit ceva istorie au citit ce li s-a spus, ce li s-a dat, nu realitatea.

Neagu Djuvara, fie iertat, scria odată că cel mai bun brand de ţară e să-ţi scrii istoria adevărată. Din 1938, toate regimurile care au condus România s-au bazat destul de mult pe naţionalism. Dictatura lui Carol al II-lea a produs străjerimea, Antonescu i-a adus pe legionari la putere şi sentimentul naţionalist a luat amploare. Comuniştii au fost şi mai răi, nu-i urau doar pe străini, evident în afară de prieteni ruşi, dar îşi urau şi o mare parte din propriul popor, mult pe cei cu şcoală. Au trimis elitele la canal şi în puşcării,au experimentat distractia prin sadism in experimentul Pitesti şi astăzi plângem după ele. După ’90, naţionalismul şi şovinismul au explodat, i-am avut pe Iliescu şi Vadim, am strigat „Nu ne vindem tara!”, dar am dat-o pe nimic si șpagă, am strigat „N-ai mâncat salam cu soia ca noi!”, dar acum vrem să trăim ca oierul Becali, dar fără să avem oi, doar cu Maybach. S-ar putea ca peste doi ani să-i invidiem pe cei care au 100-200 de oi şi nu pe cei care au 5 Mercedes-uri. S-ar putea să ne reantoarcem la ţară, nu de plăcere, ci de foame, dar ce ne facem că am cam vândut pământul.

Țăranii în secolul 20 au migrat de la ţară la oraş tot de foame. Revoluţia rusă din 1917, cea germană din 1919, cea comunistă maghiară din 1919 au apărut ca urmare a ceea ce guvernanţii le-au făcut oamenilor, i-au umilit prin muncă grea plătită prost.

De data asta, ne vom revolta împotriva a ceea ce ni se spune, ceea ce mass media vrea să ne spună. Deja este o revoltă contra a ceea ce nu ni se spune, cu timpul mulţi vor realiza că sunt manipulaţi şi că sistemul de valori actual nu este consensual, ci doar impus ca o picătură chinezească, prin miile de clipuri cu lichele promovate ca valori. Nu va mai conta cât de repede reuşeşti, ci cât de mult reușesti să supravieţuieşti. Virusul este si el o rămășiță comunistă, ne va uniformiza. Nu vom deveni solidari decât o scurtă perioadă de timp, apoi ne vom lupta ca-n junglă şi e foarte uşor ca în haosul ce se va crea să apară iar figuri naţionalist-populiste, dictatori criminali care ne vor convinge că totul e din cauza unei pături sociale sau a unei etnii sau a lumi interlope construită atent de ei. Istoria se repetă, doar nuanţele diferă… şi, evident, sistemul de valori este azi inexistent.

Până acum nu aveam idealuri, dar aveam sute de idoli. De acum încolo, idealul primordial va fi supravieţuirea şi idolii noştri vor sta cu noi în casă. Mă rog, aşa sper eu. Sper să nu fiu utopic. Vom începe să apreciem o îmbrăţişare sau o strângere de mână mai mult decât o invitaţie la lansarea ultimului Mercedes. Stând mai mult în casă, vom înţelege că avem nevoie de o parteneră cu care să vorbim, nu doar cu care să facem sex. Sper din suflet ca, în timp, umorul şi eleganța exprimării să învingă botoxul şi silicoanele. Nu ştiu cum va fi lumea nouă, dar e bine să ne facem lecţiile din timp, pentru că nu se ştie când viaţa ne va scoate să dăm iar examen. Iar promovarea examenului vieţii va fi de fapt supravieţuirea. Nimeni nu vrea să audă veşti proaste sau sumbre, nu au vrut nici în 1914, şi nici azi. Dacă celor care plecau entuziaşti pe front li s-ar fi spus de mizeria și măcelul fără sens care va urma, nu ştiu dacă s-ar mai fi dus. E un moment de cumpănă al omenirii şi selecţia naturală va fi influenţată artificial de actualii guvernanţi, până la un punct. Scapă cei ce realizează asta înainte de acel punct dezastros.

Gheorghe Duduială

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s